Tine capul sus

(III) Capitolul 8 ~Sa nu indraznesti.~

Trecuse atat timp de dimineata. Ma spalasem pe dinti, ma aranjasez si toate cele, dar tot il evitam pe Kevin si nu eram in stare sa-l sarut. Nu puteam. Dupa ce l-am sarutat pe Andrew, cum sa-l sarut pe Kevin. La fel cum l-ai sarutat pe Andrew dupa atat timp in care te-ai sarutat cu Kevin, imi spune vocea interioara. Oh, te rog. Vreau sa scap de toate astea, cat mai repede.

-Asta e zborul meu, spune Andrew dupa ce se aude o voce pitigaiata in difuzoare.

S-a ridicat de pe scaun si ne privea cu tristete. Pleaca. In sfarsit pleaca. Luni, dupa ce mi-a revenit memoria nu-mi doream sa plece, dar de aseara de cand m-a sarutat de abia asteptam sa plece. Ma simteam asa de incomod langa el.

-Ma bucur ca te-am vazut, spune Dylan.

-Ne mai vedem, spune Tyler.

-Va astept la vara in Miami. Sigur il conving pe tata sa va faca o reducere, spune el razand.

-Pa Andrew. Sper ca te-ai distrat la noi, spune Kevin zambind fals.

Stiam ca nu prea-l agreaza, dar stia ca imi e prieten si nu voia sa ma supere. Ce dragut e Kevin in ultimul timp... nu ca mine, care il insel.

-Mersi pentru tot Kevin.

Apoi toate privirile au fost asupra mea. M-am apropiat de Andrew si l-am imbratisat. Trebuie sa ma comport normal ca sa nu trezesc suspiciuni.

-Imi pare rau, imi sopteste el la ureche.

Wow. Nu ma asteptam sa-si ceara scuze. Dar era mai bine daca nu se intampla nimic. Mult mai bine. M-am despartit de el si i-am zambit. Foarte fals, dar sper sa nu se observe.

-Ne vedem, spun eu.

L-am privit cum se indeparteaza si nu simteam nimic altceva decat bucurie. Chiar voiam sa plece, sperand ca o sa-mi revin din tot taraboiul asta. Nu imi placea sa-l mint pe Kevin... si imi placea sa-l sarut.

Am iesit din aeroport si am mers in parcare. M-am urcat in masina lui Kevin direct, fara sa mai astept sa ma intrebe. Ori ca acceptam, ori ca refuzam, tot trebuia sa merg cu el. Si simteam ca vrea sa vorbim. Nu l-am sarutat deloc in dimineata asta si si-a dat si el seama ca e ceva ciudat.

A pornit masina si am iesit din parcare. Dylan si Tyler erau in urma noastra. Am mers putin si nu zicea nimic. Nu suportam sa astept, cand stiu clar ca vrea sa-mi zica ceva.

-Ce e cu tine? Te-ai comportant ciudat toata dimineata, spune el cu o voce serioasa, dar i se putea simti nervozitatea.

-Nu e adevarat. Ce am facut sa ti se para asa ciudat?intreb eu, incercand sa trag de timp.

Incercam sa-mi pastrez calmul si sa par surprinsa de intrebarea lui. Trebuia sa-mi joc jocul pana la capat.

-Nu m-ai sarutat pana acum deloc. Si aseara dintr-un moment ai inceput sa devi distanta de Andrew. Pana atunci erai bucuroasa ca e aici, si dupa il eviti. Ce s-a intamplat?

Oh... aseara. Oare ce am facut dupa ce am inceput sa beau? Nu-mi amintesc. Fi-a naiba de betie. El stie ce am facut aseara, dar eu nu. Daca am zis ceva si nu-mi amintesc. El stie ca nu-mi amintesc si foloseste asta impotriva mea. Sa spun adevarul sau nu? Nu ma pricep la minciuni...

-M-a sarutat. Si eu nu am ripostat. Si ma simt al naiba de vinovata, spun eu aproape tipand.

Am vazut cu coada ochiului cum s-a incordat. A strans volanul asa de tare, incat am crezut ca o sa-l rupa. Nu aveam curajul sa ma uit la fata lui. Ma simteam vinovata. Ma uitam pe geam si incercam sa-mi tin lacrimile. Nu voiam sa plang. Nu din acest lucru.