Tine capul sus

Capitolul 15 ~Te urasc!~

Viata mea intunecata, avea acum jumate lumina. Era ciudat. Dupa ce am stat mai bine de un an in intuneric, sa apara un petec de lumina. Acel petec de lumina era si pe fata mea. Zambetul meu, pe care nici eu nu-l mai recunosteam era mereu prezent pe fata mea. Si totul era din cauza lui Kevin. El ma facuse ceea ce sunt acum. Imi dadea incredere in mine si deveneam mai sociabila.

Cand ne plimbam impreuna si ne intalneam cu prieteni de-ai lui, nu mai eram Kaitlyn timida de alta data si acum vorbeam. Ma uimeam si pe mine. Ma simteam bine inconjurata de oameni, chiar daca in trecut imi era frica de ei.

M-am apucat de aceasta speranta, numita Kevin, si ma tineam cat de strans puteam. Stiam ca daca o sa-mi dea drumul, voi cadea. Voi cadea din nou in prapastia aceea neagra, de unde cu greu m-am ridicat. Dar de data aceasta caderea va fi brusca. Ma va durea. Voi ajunge la fundul prapastiei si acolo voi ramane fara suflare.

Ma uitam la casa din fata mea. Am traversat atenta strada si am intrat in curte. Stiam ca Kevin e singur acasa, asa ca m-am gandit sa-i fac o vizita. Azi nu vorbisem deloc si urma sa fie o surpriza. Am urcat cu emotie scarile verandei. Niciodata nu am mers la el neanuntata si mi se parea ciudat.

Am ridicat mana ca sa sun la sonerie, dar chiar atunci usa s-a deschis. In prin plan se vedea o ea. Parul lung brunet si picioarele acelea inalte. Apoi l-am vazut pe el, cu mana pe spatele ei strangand-o la piept. O saruta cu pasiune. In fata mea.

Am simtit o durere groaznica in mine. Picioarele mi se inmuiasera si tot corpul imi tremura. Asa ceva nu se poate sa fie adevarat. Imi doream sa fie un vis. Sa ma trezesc din acest vis. Acest cosmar.

Cand m-a vazut stand in fata lui s-a facut alb ca varul. Tipa s-a intors cu fata la mine ranjind. Am recunoscut-o imediat. Sarah. Mi-a zambit superior, apoi a trecut pe langa mine, unduinsu-si corpul ca de fotomodel.

-Cand mai ai chef de distractie sa ma suni, spune Sarah plecand.

M-am uitat la ea si mintea mea a inceput sa o injure si blesteme de toata familia ei. Am intors privirea spre Kevin, care avea pe el o pereche de pantaloni scurti. Parul ii era ciufulit si se vedea ca tocmai isi terminase distractia cu Sarah. Ma uitam la el si imi era scarba. Imi era scarba de ce a putut sa faca. M-am intors dand sa plec, dar mana lui a prins-o pe a mea.

-Kate, te rog.

-Nu. Lasa-ma in pace. Te urasc!spun lacrimile incepand sa curga pe obrajii mei.

Pentru ca am avut acest moment de slabiciune, m-a tras in casa, inchizand usa dupa noi. Stateam si plangeam si nu eram buna de nimic. Ma durea. Simteam ca explodez acolo de nervi si durere.

-Kate, imi pare foarte rau. Nu am vrut sa afli in acest mod.

-Normal ca nu am vrut sa afli. Sunt o proasta pe care tu doar o folosesti. Nu insemn nimic pentru tine. M-am lasat dusa de nas. Din nou. Chiar am crezut ca ma iubesti, dar vad ca tu esti prea ocupat cu Sarah. Te urasc. Nu vreau sa te mai vad vreodata si sa nu te mai atingi de mine, tip eu la el printre suspine.

-Kate. Ba te iubesc. Nu te folosesc. Pe Sarah o folosesc pentru a-mi satisface hormonii.

-Nu-mi pasa. Ti-o tragi cu ea si apoi vi la mine. Yack, spun eu scuturandu-mi tot corpul de dezgust. Vreau sa plec.

-Nu.

-Kevin! Lasa-ma sa plec.

-Nu te las pana nu te calmezi si o sa pot vorbi cu tine.

-Du-te dracu!spun eu ridicand genunchiul lovindu-l in punctul sensibil.

Si-a pus mana in zona intima oftand de durere. Am putut sa deschid usa si sa plec spre casa. Alergam cat ma tineau picioarele. Nu voiam sa vina dupa mine. Nu voiam sa-l mai vad. Daca tot voia sa-si satisfaca hormonii trebuia sa ma paraseasca si sa se duca la Sarah si s-o faca zi si noapte. Macar nu ma mai simteam asa de ranita si inselata.

Am intrat in casa repede si dupa ce am inchis usa m-am prabusit pe podea incepand sa plang. Plangeam si-l injuram. Nu-mi inchipuiam ca e asa de nesimtit. Eram inca in soc dupa tot ce se intamplase. Si mai avea si tupeul sa-mi zica ca ma iubeste. Ma simteam ca ultimul om de pe lume. Ma simteam din nou singura.

Cadeam. Simteam cum cad in prapastie. Petecul acela de lumina disparea incetul cu incetul. Era din nou intuneric. Eram din nou Kaitlyn de acum 2 luni. M-am ridicat greu de pe podeaua rece si am urcat scarile tremurand. Eram singura acasa. Nimeni nu ma putea vedea. Nimeni nu ma putea ajuta. Ajunsa in camera mea, m-am trantit pe pat. Numai suspinele ma ajutau sa traiesc. Aveam impresia ca am uitat si sa respir. Eram ca si moarta.

Am vazut poza aceea pe noptiera. Eu si el. In acea zi superba cand am calarit. Cea mai frumoasa intalnire. Cea mai frumoasa zi din viata mea. Am inceput sa plang gandindu-ma la acea zi. Am intins mana si am luat rama in mana. Mi-am adunat toata energia si puterea in mana si am aruncat cu rama cat am putut de tare. A atins peretele, apoi a cazut pe jos, iar sticla geamului s-a spart intr-o gramada de cioburi. Numai poza nu a avut nimic si a ramas cu fata in sus.

-Te urasc, am tipat eu.

M-am ridicat din pat indreptandu-ma spre rama sparta. Acel zambet din poza. Acele zambete. Ma facea sa-l urasc si sa ma urasc si mai mult. Ma facea sa mor. Nu-mi placea ideea ca el m-a facut fericita, dar tot el m-a facut sa cad din nou in acea prapastie. M-am asezat pe jos sprijinita de pat. Un ciob era chiar langa mine. L-am luat intre degete si ma uitam la el. Lumina intra prin el si se forma curcubeul.

Am atins partea aceea unde se forma curcubeul si am vazut ca incep sa las sange. Ma taiasem. Am bagat degetul in gura ca sa opresc sangerarea. Mi-am mai gustat sangele. De o gramada de ori in trecut. M-am uitat la mana stanga, la urmele acelea albe. Unele mai mici si una mare. In minte mi-au aparut amintiri din ziua acea. Baia alba, lama, mana mea care tremura, sange si apoi Dylan care a intrat peste mine.

Acum nu era nimeni acasa. Nu avea cine sa intre peste mine. Eram singura. Eram in camera mea. M-am uitat atenta la ciobul din mana mea. Avea o pata mica de sange ramasa de la degetul meu. Semana cu o lacrima. Ascutit in varf si rotunjit la baza.

Am inceput sa tremur. Ca de fiecare data. Imi era frica, dar tot voiam mereu sa continui. Nu stiam daca imi e frica de durerea pe care o voi simti sau de consecinte? Poate nu-mi era frica de niciuna. Imi era frica ca poate nu ma va ajuta. L-am apropiat de mana stanga si eram foarte atenta. In minte mi-au aparut niste cuvinte, care nu m-au lasat sa apropi ciobul de piele. Ii promisesem. Ii promisesem lui Dylan ca nu o sa mai fac niciodata. Voiam sa ma tin de promisiune. Si el se tinuse mereu de promisiuni fata de mine. Nu merita sa-l dezamagesc.

Lacrimile au inceput din nou sa-mi curga pe obrajii reci si am aruncat ciobul pe jos. Mi-am pus capul pe genunchi plangand. Stateam ghemuita si singura. Reveneam la ce am fost odata... de mult.

-Kate, am auzit o voce speriata.

Am ridicat capul spre usa si l-am vazut pe Dylan. Era speriat. A venit in fuga la mine si m-a imbratisat. Il simteam cum isi misca capul si se uita prin jur. Eu stateam la pieptul lui si suspinam. Venise. Mereu venea. Mi-a luat mainile si s-a uitat la ele.

-Nu am facut nimic. Ti-am promis.

Am simtit cum a rasuflat usurat. M-a ridicat de jos si ne-am asezat pe pat. Stateam in imbratisarea lui si ma simteam in siguranta. Stiam ca nimeni nu ma poate rani acum. Doar gandurile.

-E vorba de Kevin?ma intreaba el incet.

-Da, spun eu slab. Isi satisface hormonii cu Sarah.

S-a incordat si a scos niste cuvinte urate pe gura la adresa lui. Stiam ca cel care ma supara, nu o sa mai aiba viata daca se atinge Dylan de el. O parte din mine se temea pentru Kevin, dar restul voia sa-l vada cum sufera. Sa sufere la fel cum am suferit eu. Sa vada prin ce trec. Sa vada cat de greu e.