Tine capul sus

(II) Capitolul 9 ~Am cedat.~

Viata ma parasise. Cheful meu de viata ma parasise. La fel ca si Kevin. De cand am ramas fara el, nu mai e nimic la fel. De ce imi era teama, nu am scapat. Speram ca daca el iese din viata mea, eu sa raman la fel. Dar mi-a luat toata viata cu el. Viata pe care mi-a dat-o el, si-a luat-o inapoi.

Inainte ma vedem frumoasa. Cand eram cu el, ma credeam frumoasa. Acum ma uit in oglinda si nu vad nimic iesit din comun. O fata simpla, care a slabit putin, trasa la fata, cu cearcane si ochii umflati de la plans. Trecuse o saptamana de la terminarea scolii si ma simteam din ce in ce mai rau. Ne facusem planuri pentru vara aceasta. Trebuia sa ne distram. Am strans din dinti ca sa-mi abtin lacrimile.

Usa s-a deschis si mi-am acoperit sanii goi.

-Kate..., spune Dylan apoi se uita la mine.

In acel moment nu stiam daca sa-mi acopar sanii sau linile rosiatice de pe solduri. Privirea lui era atintita spre mine. De ce nu a batut la usa? De obicei asa face? Stateam incremenita cu fata la el. Eram doar in chilotii, iar cu mainile imi acopeream sanii.

-Lasa-ma sa ma imbrac, spun eu incet.

A iesit din camera inchizand usa. Mi-am luat repede pantalonii scurti, sutienul si un tricou. Imi era frica sa-l chem inapoi in camera. Stiam ce o sa zica. Stiam ca o sa ma certe. De ce nu a batut la usa? De ce a trebuit sa afle? Voiam sa ma incui in camera si sa plang. Sa plang pana raman fara aer. Sa ma eliberez de tot.

-Gata?aud vocea lui Dylan din spatele usii.

-Da, spun eu cu teama.

A deschis usa si a intrat in camera. Se vedea ca e furios. Dupa ce a inchis usa in urma lui s-a indreptat spre mine. Tremuram de frica. Ii promisesem si acum a aflat ca nu ma tin de cuvant. Simteam lacrimile formate in colturile ochiului. Cand a ajuns in dreptul meu mi-a prins mainile cu brutalitate si s-a uitat la ele. Nu aveam nimic.

Lacrimile au inceput sa-mi curga pe obraji, dar in camera era liniste. Mi-a ridicat marginea tricoului si mi-a vazut de aproape taieturile de pe sold. S-a uitat si pe celalalt sold, unde erau ma proaspete. Le-a atins si am tresarit din cauza usturimii. S-a departat de mine si si-a pus mainile in cap. Statea cu spatele la mine, iar eu plangeam, intr-un mod silentios.

-Nu-mi vine sa cred, spune el dezamagit. Nu pot sa cred ca ai ajuns din nou aici. Acum pe solduri. Ca sa nu vad eu.

S-a intos spre mine si avea maxilarul incordat. Ochii erau plini de suparare, nervi si dezamagire. Eu nu puteam sa ma misc. Nu stiam ce sa zic sau ce sa fac. As fi vrut sa ma arunc in bratele lui si sa plang, dar daca ma respingea? Daca nu voia sa ma mai linisteasca? Imi incalcasem promisunea fata de el.

Un ciocanit la usa a intrerupt linistea. Tyler a intrat si a ramas putin socat. Eu plangand, iar Dylan se vedea ca e nervos.

-Tata ne asteapta, spune el incet.

-Venim imediat, raspunde Dylan.

Tyler a iesit din camera, iar privirea lui Dylan era atintita pe mine.

-Vrea sa vorbeasca cu noi. Vin-o jos.

A iesit din camera, iar eu am fugit la baie sa ma spal pe fata. Dupa am mers in bucatarie, unde era restul familiei. M-am asezat la masa, pe locul meu, de langa Dylan. Inca se uita nervos la mine, iar eu am lasat capul in jos.

-Acum ca suntem toti sa va spun. Stiti ca anul trecut, Gabriel ne-a invitat in excursia anuala cu familia lui. Anul acesta...

-Nu merg nicaieri, spun eu speriata la gandul ca o sa-l vad pe Kevin.