Tine capul sus

Capitolul 1 ~Esti bine?~

Am fost impacata cu ideea de a ne muta, pana m-am vazut cu faptul implinit. Acum ca stau in masina si ne indreptam spre noua casa, nu mi se mai pare o idee asa de buna. Nu ma simteam pregatita sa incep o noua viata aici. Imi placea viata mea monotona din Detroit. Nu stiam cum sunt oamenii de aici si nici nu voiam sa stiu.

            Eram o fire de o timiditate acuta. Nu-mi placea sa ma bag in seama cu lumea si nu eram in stare sa-mi fac prieteni. Imi era greu sa scot si doua vorbe cu un necunoscut. Mereu am fost genul fetei retrase, care prefera sa stea in casa, decat sa iasa afara. Cand ieseam afara era doar sa o plimb pe Kim, catelusa mea, un Terrier de Norfolk superb.

            Kim statea suparata in bratele mele. Sigur a simtit ca am plecat de acasa. O mangaiam incet pe blana aurie, in timp ce ma uitam pe geam la cladirile pe langa care treceam. Aveam o senzatie ciudata ca nu o sa-mi placa aici. Philadelphia era un oras frumos din cate citisem pe internet, dar eu voiam acasa, in Detroit.

            -Inca putin, aud vocea tatei care conducea bucuros.

Ne-am mutat aici din vina lui. Si-a gasit un loc mai bun de munca si nu voia sa-l rateze, dar nici sa ne lase pe noi singuri. La inceput am crezut ca poate odata cu schimbarea orasului, poate ma schimb si eu, dar pe cine incerc sa pacalesc... o sa raman o antisociala tot restul vietii. Cel putin o sa am o vara intreaga in care pot sa ma obisnuiesc cu acest loc. Daca maine ar fi trebuit sa merg la scoala, cred ca m-as fi inchis intr-o lada plutind pe Atlantic.

            Cladirile mari incepeau sa se micsoreze in timp ce inaintam. Cred ca ne indreptam spre periferia orasului. Urma sa stam la casa. 16 ani am trait la bloc si acum ma mut la casa. O sa fie ceva.

            -Am ajuns, spune fericita mama.

            Mi-am ridicat privirea pe geam si am vazut viitoarea mea casa. Nu parea foarte mare, dar nici mica nu era. Se vedeau 2 niveluri, parterul si etajul. Un gard mic, facea intrarea in curtea cu un gazon perfect. Niste flori erau ratacite in unele colturi. Cateva trepte si urcai pe veranda, apoi in spatele usii se afla interiorul.

            Mi-am desfacut centura, apoi m-am dat jos, luand-o si pe Kim, apoi lasand-o pe pamant. Ma uitam in jur si erau o multime de case, mai mari si mai mici. Mai aveam putin si incepeam sa plang si sa ma milogesc de parintii sa ne intoarcem inapoi acasa. In spatele masinii, au parcat si fratii mei, Tyler si Dylan. Iar in spatele lor, o duba foarte mare care ne transporta lucrurile.

            Imi era frica. Foarte frica. Mama ne-a facut semn sa intram, dar eu ezitam. Fratii mei au luat-o dupa mama, iar tata era inca langa mine.

            -Hai scumpo. O sa-ti placa.

            Am inaintat incet, cu Kim pe urmele mele. Mama a descuiat usa si i-a lasat pe fratii mei sa intre, apoi eu. Am pasit incet si am vazut ca in stanga se vedea livingul, iar in dreapta era o usa. Tyler a apasat pe clanta si a intrat. Era un birou. Am pasit in living si de acolo se vedea dining-ul si de acolo intrai intr-o bucatarie imensa. Din bucatarie puteai sa ajungi din nou in hol. O alta usa s-a vazut in fata scarilor.

            -Acolo e o baie mica, spune mama. Hai la etaj, sa va vedeti camerele.

            Noi nu stiam casa sau camerele noastre. Stiam doar mobila si culorile din camera pentru ca fiecare si-a ales. Cum urcai la etaj se vedeau 4 usi. Fac pariu ca pana ma obisnuiesc o sa intru la altcineva in camera.

            -In partea stanga e camera baietilor, langa e baia, in fata e camera ta Kaitlyn si cealalta usa duce catre camera mea si a tatalui vostru, ne explica mama.

            M-am indreptat spre usa din fata si cu retinerea mea obisnuita am pus mana pe clanta. Imi era frica. Mi-a fost greu sa-mi parasesc camera in care am copilarit, pentru alta noua. Am deschis incet usa si am pasit inauntru cu ochii inchisi. Cand i-am deschis am vazut pe pereti acel tapet care mie mi se paruse banal cand l-am ales, dar pe perete era foarte frumos. Patul era asezat pe diagonala. Din tevan cadea un mic baldachin rotund, iar ca sa stea frumos era prins in doua parti de perete. Doua noptiere se aflau de o parte si de alta a patului. Pe peretele din stanga cum intram in camera era un dulap imens, cu usi culisante si oglinda. Pe peretele cu geamul se afla un birou si un scaun. Camera era simpla, dar frumoasa. Nuantele de mov ale mobilei si tapetul crem cu flori mov ma faceau sa nu mai ies de aici. Imi iubeam deja noua camera.

            -Iti place?o aud pe mama in spatele meu.

            -Da! Foarte mult. Multumesc mult mami, spun si o imbratisez.

            Am mers si in camera baietilor ca sa o vad. Peretii albastri, doua birouri, un dulap si patul cu 2 etaje. Cam asta era camera fratilor mei. Aveam o baie comuna cu ei, iar parintii aveam pe a lor. Nu e corect. Ei aveau o camera foarte mare, plus un dressing imens si sa nu mai vorbesc de baie.

           

            M-am trantit in pat, extenuata de cate cuti carasem si cate lucruri aranjasem. Aveam nevoie de un somn lung, bine ca deja se facuse seara. Kim dormea linistita in cosul ei roz de langa pat. Am iesit din camera si am mers in bucatarie. Dylan si Tyler erau deja la masa si mancau pizza.

            -Chiar acum voiam sa vin dupa tine, spune mama. Poti sa te duci sa-l chemi pe tatal tau, te rog.

            -Ok, spun eu indreptandu-ma spre biroul lui.

            Am intrat si nu era nimeni. O gramada de harti erau aruncate pe acolo. Mi-au atras atentia niste poze ce se aflau pe birou. M-am apropiat si le-am luat in mana. Era mama, cu un bebelus in brate. Cred ca eram eu, dupa scutecul roz. Dar mama arata asa de bine, de nici nu zici ca ar fi nascut. Poza ea facuta in spital, chiar pe hol. Pe masa mai era un plic, cu inscriptia spitalului din Detroit. L-am luat si am scos hartia din el. Am despaturit-o si m-am uitat peste ea. Numele parintilor mei aparea acolo, numele meu aparea acolo, apoi un singur cuvant care m-a facut sa-mi scape foaia pe jos. ADOPTATA!

            Eram adoptata? Cum se poate asa ceva? De ce eu? M-au mintit. Toti m-au mintit. Tyler, Dylan, mama, tata. Toti m-au mintit. Lacrimilie au aparut imediat pe obrajii mei. Am iesit din birou, iar apoi am iesit afara. Se facuse putin racoare, iar eu eram intr-o pereche de pantaloni scurti si un tricou. Am luat-o la fuga, dar nu stiam unde mergeam. Era greu sa alerg in balerinii mei sport, dar eu continuam sa alerg. Noaptea se lasase, iar luna stralucea pe cerul instelat. Lacrimile curgeau continu din ochii mei si mii de intrebari imi navaleau mintea.

            M-am oprit si mi-am pus mainile pe genunchi ca sa ma odihnesc putin. M-am uitat in stanga si-n dreapta. Am vazut un mic parc pe partea cealalta a strazii. Am traversat strada fara sa ma uit si m-am speriat groaznic cand un claxon s-a auzit. Am sarit pe trotuar, iar masina a trecut in viteza pe langa mine. M-am ridicat de pe jos si m-am dus in parculet. Un felinar il lumina intr-un colt. Doua leagane, un topogan, un balansoar, si o groapa cu nisip. M-am asezat pe leagan si ma miscam incet. Imi era frig, dar nu voiam sa merg acasa. Nu puteam sa-mi vad asa zisi parinti, care ma mintisera in tot acest timp. Dupa ce ca viata mea nu era foarte roz mai descopar si acest detaliu.

            Mereu m-am simtit singura si acum simteam ca totul se destrama. Credeam ca am o familie perfecta si aflu ca nici macar nu fac parte din familia asta. Tyler si Dylan sigur nu sunt adoptati. Seamana leit cu tata. Eu nu seman cu nimeni. Mama e de o frumusete rara, iar eu ce sunt... ratusca cea urata.

            -Esti bine?

Kaitlyn la media.