Tine capul sus

(III) Capitolul 9 ~Bine ati venit.~

-Adunare de familie, aud vocea lui tata.

L-am privit confuza pe Dylan care era in camera mea. I-am povestit despre tot ce se intamplase cu Andrew. Chiar se speriase de comportamentul lui Kevin... si a stat la usa pe tot parcursul discutii mele cu el. Bine ca nu a intrat.

Am iesit amandoi din camera si am dat nas in nas cu Tyler. Am coborat toti 3 si am mers in living. Tata statea pe unul din fotoli si se vedea ca e nervos. Oare ce s-a intamplat? Mama a venit si ea dinspre bucatarie si nici ea nu era in apele ei. Starea lor ma speria si mai rau decat cea a lui Kevin cand a aflat. Si au venit mai devreme de la munca. Mama s-a asezat pe fotoliul de langa tata, iar noi 3 pe canapea.

-Ce s-a intamplat?are Tyler curajul sa intrebe.

-S-a intamplat, ca bunica voastra, mi-a facut un imens scandal ca nu am mai vizitat-o si ca nu ne mai pasa de ea. Si nici nu a stat la discutii in legatura cu Ziua Recunostintei. Mi-a facut o gramada de nervi si pana la urma am cedat si i-am zis ca mergem la ea.

-Ce?intreaba confuz Dylan.

-Mergem in Detroit?intreb eu.

-Da. A trebuit sa o fac sa taca, pentru ca imi insira o gramada de motive si amintiri cum mie nu-mi pasa de ea, fiinta care mi-a dat viata si m-a crescut. Intelegeti voi. O cunoasteti pe mama, spune aproape cu dezgust.

Bunica era o fire care daca voia ceva, obtinea, prin proprile metode. Nu a fost de acord sa ne mutam in Philadelphia si a trebuit sa luptam cu ea cu proprile ei trucuri. Adica sa-i insiram motive, bune sau rele. „Tyler trebuie sa ne aibe alaturi cand e la facultate. Nu putem sa-l lasam singur. E baietelul nostru.", „Tata are o oferta foarte buna de lucru acolo. Trebuie sa le ofere un trai bun copiilor pe viitor." si alte sute de chestii fara rost.

-Deci o sa plecam in Detroit, spune mama trista.

Familiei mele ii placea viata din Philadelphia si mai ales parintilor mei. In sfarsit erau si ei libertini, ca sa zic asa. Tata nu mai trebuia sa stea in umbra fratilor mai mari sau sa o asculte pe bunica. Si mama... nu mai trebuia sa o intalneasca asa de des pe bunica, soacra ei. Bunicii nu prea-i placuse de mama cand tata a adus-o acasa si era impotriva casatoriei. Dar pana la urma, tata a reusit sa o convinga sa o accepte si au trecut 22 de ani de cand sunt casatoriti. Mama nu mai avea parinti sau alte rude. Tatal ei murise cand avea 14 ani, iar mama cand avea 19 ani. A avut o viata grea, pana l-a intalnit pe tata.

-Cand?intreaba Tyler.

Nu-mi venea sa cred ca plecam. Chiar nu voiam. Nu voiam sa-mi vad verisorii de acolo cara ma stiau drept timida si antisociala. Nu vreau sa ajung iar in Detroit, unde am avut cele mai negre zile din viata mea. Nu eram inca pregatita. Si voiam sa petrecem Ziua Recunostintei cu familia lui Kevin, asa cum ne-am propus.

-O sa plecam la 4 dimineata. O sa ajungem pana la cina. Si ne intoarcem duminica, ne informeaza tata. O sa stam la hotel, stati calmi. Nu o sa ne imprastiem pe la rude.

-Un lucru bun, spune Dylan dandu-si ochii peste cap.

Cand am vazut semnul care ne anunta ca am intrat in oras, am tresarit. Uite-ma inapoi aici... oricat de mult am vrut sa nu mai vizitez acest oras, uite ca soarta m-a adus inapoi. In orasul in care m-am nascut, de o mama care nu ma voia, dar si orasul in care mi-am gasit o familie iubitoare. Poate sunt eu adoptata, dar imi iubesc parintii foarte mult, si de fratii nu mai vorbesc. Sunt cei mai minunati.