Tine capul sus

Capitolul 16 ~Esti noua?~

Ce poate fi mai rau decat ca o fata timida si antisociala sa mearga intr-o scoala noua fara sa cunoasca pe nimeni? Plus ca acea fata se intalneste cu fostul iubitul care a inselat-o si pe care nu l-a mai vazut de 2 saptamani?

Nimic! Nimic nu e mai rau de atat. Stateam sub patura sperand ca daca o sa stau asa nu va trebui sa merg la scoala. Nu voiam. Imi era frica. As fi fost o ciudata, care cred ca s-ar fi ascuns undeva intr-un colt. Poate il aveam pe Dylan cu mine, dar el nu ar fi stat sa ma tina de mana mereu.

Odata ce m-am despartit de Kevin, neincrederea si frica de oameni au aparut din nou. Nu-mi placea. Imi placuse scurta perioada de timp in care am putut sa zic ca traiesc.

-Kate, esti gata?il aud pe Dylan din spatele usii.

Nu am raspuns. Am inchis ochii prefacandu-ma ca dorm. Am auzit usa deschizandu-se. Dylan s-a asezat langa mine pe pat si m-a atins incet.

-Kate, scoala-te. Stiu deja ca nu dormi, spune el razand.

Of. Ma cunoaste prea bine. Am deschis ochii si l-am privit. Cum mi-a vazut fata si-a dat seama ca e ceva in neregula si banuia despre ce.

-O sa fie bine. O sa fiu langa tine.

-Dar tot imi e frica. Nu vreau. Te rog Dylan.

-Poate nu vi azi, dar maine tot va trebui sa vi. Hai Kate, pregateste-te.

A tras patura de pe mine si apoi a iesit din camera. M-am ridicat lenes din pat si m-am dus la baie. Mi-am facut rutina de dimineata. M-am intors in camera ducandu-ma la dulap. Mi-am ales o fusta neagra, un tricou alb si niste sandale joase. M-am imbracat rapid, apoi m-am dat cu putin rimel. Parul mi l-am lasat desfacut pe spate. Mi-am luat o geanta neagra mai de scoala in care mi-am bagat cateva lucruri.

Am iesit cu teama pe usa. As fi vrut sa stau toata viata in aceasta camera, izolata de toti. Dylan ma astepta pe canapea langa Tyler. El incepea facultatea mai tarziu decat noi. Dylan s-a ridicat si am iesit afara din casa. Am privit neincrezatoare spre masina din fata casei.

-Hai Kate, spune si ma ia de mana.

M-a tras pana la masina si m-am urcat in ea. Imi venea sa plang. De frica. Nu voiam o scoala noua. Eram eu destul de singuratica si prin cea veche, dar aici o sa fiu singura de tot. Si cel mai probabil o sa ma si pierd. Nu o am cu orientarea in spatiu.

Ne-a luat aproape 20 de minute sa ajungem la scoala. Era in mijlocul orasului si noi stateam mai la periferie. Plus ca orasul era mare si aglomerat. Dylan a parcat masina si a venit in partea ma ca sa ma poata scoate din masina.

-Esti mai rau ca un copil mic, spune el tragandu-ma de mana.

-Intelege ca imi e frica. Stii cum sunt, ma plang eu.

Curtea era plina de adolescenti si deja ma luase tremuratul. Mergeam in urma lui Dylan speriata. Toti erau bucurosi ca se revad si se imbratisau, numai eu voiam sa fug de aici si sa ma ascund sub pamant. Am intrat in scoala, unde erau dulapioare pe toti pereti. Holul era mare, dar plin de elevi. Il urmam pe Dylan, dar nu stiam unde ma duce. El se uita intr-una in stanga si in dreapta, dar eu nu intelegeam dupa ce se uita.

-Gata, spune el tragandu-ma in fata unui dulap. Acesta e al tau. 309. Acum trebuie sa-l gasesc pe al meu. 505. Multe mai sunt. Ai tot ce trebuie in el. Orar, carti. Uite cheita, spune si imi da o cheie mica cu un panglica rosie agatata.

Am luat-o din mana lui, apoi l-am privit cum se indeparteaza. Eram singura. Singura printre atati necunoscuti. M-am intors cu fata la dulap si l-am deschis. Am luat foaia de pe carti si mi-am citit orarul. Mate prima ora. Am incercat sa-mi gasesc cartea de matematica, dar am sfarsit prin a-mi da toate cartile pe jos. Mi-am blestemat viata si apoi m-am apucat sa le adun.