Dulcele miros de dragoste🩵

Capitolul 4 : Rivalul meu numărul 1 în dragoste!

-Jom... Jom, trezește-te , îmi șoptește o voce aspră la ureche.

Sunt amețit, pe jumătate adormit. Vreau să deschid ochii, dar pleoapele îmi par prea grele, apoi cad înapoi în țara viselor.

Aud râsete lângă mine. Deși nu văd fața, știu că proprietarul vocii zâmbește.

-Ce somnoros, îl mustră vocea cu resemnare, dar cu dragoste.

Simt atingerea tachinătoare mergând în sus din cot până în vârful brațului meu, urmată de o șoaptă.

-Dacă nu te trezești, te îmbrățișez .

...Ohm!

Am ochii mari în întuneric.

E... El nu este aici.

Am pufnit, simțindu-mi inima batându-mi în piept. Priveliștea din fața mea este necunoscută. Deasupra mea este o linie de acoperiș fără acoperiș. Trebuie să-mi amintesc unde și la ce oră sunt.

Îmi ridic partea superioară a corpului și arunc o privire în jur spre lumina slabă a cerului încețoșat din afara ferestrei, indicând că este aproape zori și încă stau în casa servitorilor de pe moșia domnului Robert ca ieri...

Ming sforăie încet de cealaltă parte a peretelui, convingându-mă că vocea pe care am auzit-o a fost doar un vis.

Îmi frec fața și îmi ridic genunchii înainte să trag pătura la piept. E foarte frig, dar nu am inimă să mă ridic și să închid fereastra care a rămas deschisă de aseară.

Visul mi s-a părut prea real, atât de real încât mi-aș dori să pot adorm și să-l reiau. A fost cald, primitor și sfâșietor, dar tânjesc să aud și să simt asta din nou.

'... Haide.'

O durere ascuțită îmi lovește pieptul împreună cu o plăcere ciudată când mă gândesc la vocea batjocoritoare și la modul familiar de a vorbi. Nu pot identifica ce sentiment îl domină pe celălalt între bucurie și angoasă și sentimentul de a pierde ceva ce am avut din nou, deși este doar un vis.

Îmi înconjor genunchii cu brațele, îmi apăs pe obrazul de sus și închid ochii. O, dragă... Indiferent de vieți, chiar dacă am scăpat până acum, într-o altă lume, umbra lui încă mă urmărește și mă doare.

Mă simt așa până în zori. Cocoșii care cântă din fundul grădinii îmi ajung la urechi. Mă forțesc să mă ridic când îl văd pe Ming încercând să se trezească somnoros. Viața mea trebuie să continue în acest loc, chiar aici, indiferent dacă îmi place sau nu.  Nu am altă variantă. Eram încântat de purcei noaptea trecută, dar acum somnul fericit îmi consumă puterile.Mă urasc atat de mult.

Mă pregătesc și iau micul dejun în cerc cu ceilalți slujitori, apoi înaintez spre coteț, locul meu de muncă actual.

Oui-Suya este deja acolo, pregătește găleți pline cu apă pentru a le turna în troaca pentru  apă,lângă el tulpini de banane zac pe pământ.

— Băiete, purceii vor fi livrați după-amiaza, corect? el intreaba.

Am mormăit răspunsul fără tragere de inimă. Mă las jos pe băncuța mică de lemn și încep să tai tulpinile de banane pentru a le amesteca cu mâncarea porcilor și las puțin abur.

-Ce vom face ca să-i facem să alerge repede așa cum vrea șeful?

Oui-Suya scutură din cap la pierdere. Habar n-are cum să-i facă pe purcelușii să alerge mai repede decât ceilalți.