Don't Blame Me

Capitolul cinci

"People empty me. I have to get away to refill."
- Charles Bukowski

Zilele au trecut rapid până vineri. Înspre surprinderea mea, nu am lipsit de la nici un curs sau seminar. Până și la laboratorul de chimie, despre care am știut din prima secundă că am făcut o mare greșeală și voi regreta pe vecie decizia mea. Din păcate era mult prea târziu și nu mă puteam întoarce din drum.

Partea bună este că astăzi îmi voi începe afacerea în mod real. Fiindcă am găsit într-un final un costum a mascotei academiei. M-am informat mai bine despre locul unde se află teatrul și el era tocmai la subsolul clădirii unde cei de la arte își desfășurau activitatea. Evenimentul pe care l-am experimentat prima dată când am fost acolo încă mă mai bântuie. Nici măcar acum, după atâtea zile, nu puteam să îmi dau seama dacă am fost cu adevărat urmărită sau totul s-a petrecut în mintea mea după ce primisem acele mesaje dubioase.

Mesajele nu au continuat. Până joi dimineața. În timp ce mergeam adormită către cursul de economie, am primit unul nou.

Necunoscut: Lăsați fusta mai jos.

Dar am decis că nu are nici un sens să îmi stric capul cu așa ceva. Așa că am ignorat și am ignorat și am blocat contactul. Dar înainte de asta, i-am verificat locația cu ajutorul telefonului antic primit de la David. Era capabil să facă asta. Însă nu preciza cu exactitate coordonatele. Însă mesajele au fost trimise din zona campusului academiei Saint Northwest Academy. Atunci am înțeles că cel mai probabil este vorba de un student care doar voia să îmi joace feste. Nu am habar cum a reușit să îmi afle numărul, dar de atunci nu m-am mai gândit la asta.

Joi seara m-am întors în clădirea de la arte, am mers glonț către subsol și am găsit camera pentru recuzită. Acolo am găsit zeci de costume, care chiar erau pe diferite mărimi. Am luat unul dintre ele care era cu două mărimi mai mari decât era necesar pentru mine. Și deocamdată l-am depozitat sub saltea, acolo unde păstrez și glock-ul meu.

Vineri, i-am spus lui Darcy că nu voi merge la petrecere. În ciuda insistențelor ei, am tot refuzat-o spunându-i că astăzi îmi voi face tema pentru cursul de psihologie și că nu am starea necesară pentru o petrecere. De asemenea i-am spus că nu sunt adepta petrecerilor și că ar trebui să se obișnuiască cu lipsa mea de la majoritatea dintre ele.
Ea a înțeles, și la ora douăzeci și unu a plecat cu Britney și Sam.

Am așteptat până la ora douăzeci și trei. Apoi mi-am luat haine complet negre, puloverul cu glugă și șapca albă. În geanta mea sport mi-am îndesat costumul și am mers către locul unde se va ține petrecerea. Dar înainte de asta, m-am oprit la o distanță sigură, asigurându-mă că nici un picior de om nu se află în jurul meu. Și pentru prima dată am îmbrăcat costumul roșu de diavol. În partea de jos erau pantaloni de piele neagră, care aveau un material ce îi făcea să stea umflați pe picior, și în picioare mi-am cumpărat niște ghete bărbătești. Iar sus, masca și materialul ce îmi acoperea talia până la solduri era făcut întreg, acoperindu-mi capul și părul, lăsându-mi doar fața la vedere. Dintr-o piele de culoare roșie strălucitoare, care era la fel de bufantă. Apoi a urmat mantia roșie și mănușile negre, în care îmi păstram produsele fiindcă nu aveam buzunare. Când le-am pus pe mâini, au durut ca dracu. Fiindcă încă erau umflate, roșii și dureau ca iadul. Nu eram pe deplin vindecată.

Înainte să îmi pun și masca pe față, mi-am luat telefonul și am căutat contactul lui Jasper și i-am trimis un mesaj.

Victoria: Nenorocitul care vinde e la petrecere.

Nu a trebuit să aștept foarte mult timp pentru un răspuns.

Jasper: Adu-l la mine.

Victoria: Am plecat acasă. Am de gând să mă delectez de una singură.