Don't Blame Me

Capitolul treizeci și șapte

"I will either find a way or make one." 

- Hannibal Barca

Sfârșitul lunii aprilie s-a dovedit a fi unul furtunos și total terifiant. Furtunile erau la ordinea zilei și au făcut deplasările a fi aproape imposibil de efectuat. Noapte de noapte dormeam în compania tunetelor și a fulgerelor care luminau orice încăpere în care te aflai. Iar în timpul zilei, ploua cu găleata peste noi, aproape constant. Campusul era aproape înecat și astfel că mersul la academie a devenit un adevărat coșmar. Te puteai îneca în bălțile formate și am fost nevoită să o folosesc zilnic pe Star. Parcarea în fața academiei a fost de asemenea un alt coșmar.

A fost o săptămână oribilă. Eu eram îngropată în teme, iar Darcy literal mă stresa. Ziua ei de naștere urma să aibă loc pe optsprezece mai și încă de pe acum se pregătea pentru a organiza cea mai celebră petrecere care are loc pe acest pământ. Își schimba tematica zilnic, având de gând să oblige invitații să poarte costume specifice acestei tematici. Inițial, a fost ceva legat de plajă, apoi cea mai oribilă idee a fost Barbie, iar acum contemplează dacă să își organizeze petrecerea în stilul filmului Kill Bill. Kill Bill nu era rău, doar că nu aveai multe idei de costum de preluat din el. În schimb, geamănul ei s-a declarat total dezinteresat de petrecerea lui Darcy și a spus clar că nu o va frecventa, deși ziua lui de naștere era în aceeași zi.

Cel mai rău lucru este că, așa cum Darcy este considerată iepurașul familiei Northwest, părinții ei au fost de acord cu orice idee propusă de Darcy și au asigurat-o că visele ei vor deveni realitate.

Actual era o altă noapte furtunoasă, total înfricoșătoare. Și nu era doar asta. Ci faptul că mă aflam în reședința oficială a familiei Northwest și îmi petrec noaptea aici. Darcy părea că doarme dusă lângă mine, în patul copilăriei ei care era al naibii de confortabil. Însă eu nu am putut închide un ochi încă de când am decis să dormim. Precum era camera lui Damien, Darcy avea de asemenea un dormitor cu pereți făuriți complet din sticlă. Ori de câte ori cerul trimitea câte un fulger, priveam vârfurile brazilor pădurilor cum erau luminați de șocurile de energie albă și deseori erau loviți, ieșind scântei din locul cu pricina. Vântul și umbrele mă făceau să cred că există forme umanoide care ședeau în vârfurile copacilor și priveau în direcția casei.

De asemenea, vuietul apei cascadei de sub noi urla cu un sunet asurzitor și îmi împiedica adormirea. Poate că ei s-au obișnuit cu timpul. Însă ori de câte ori închid ochii, sunetul apei care se revarsă în gol mă face să cred că mă aflu într-un nenorocit de coșciug aflat la baza acestei cascade.

Am oftat. Era îngrozitor. Nu știu de ce am fost de acord cu sugestia lui Darcy de a ne petrece weekendul aici.

M-am ridicat din pat silențios și mergând pe vârfurile picioarelor, am părăsit încăperea și am coborât scările până la parterul casei, acolo unde eram capabilă să văd cascada sub podeaua de sticlă. Apa curgea cu o viteză năucitoare, în valuri, creând o spumă albă și trimitea stropi până și pe podea. Pentru câteva secunde, am fost fermecată de această priveliște. Până când o mișcare subtilă de pe canapea mi-a atras atenția.

Capul lui Zeus s-a ridicat, interceptând prezența mea. Bineînțeles că apoi s-a ridicat și s-a îndreptat vioi înspre mine, iar când a ajuns la picioarele mele, și-a îndreptat spatele și a căscat leneș, urechile lui fluctuând ca niște antene. Am tresărit când s-a ridicat în două picioare și și-a așezat labele din față în jurul taliei mele. Avea o greutate enormă și mă zgâriase cu ghearele lui, dar era doar jucăuș. Acest animal nenorocit mă enervează la culme.

- Dă-te jos! șoptesc și încerc să îl îndepărtez de pe mine

În ciuda atitudinii mele scârbite, animalul își mișca coada constant în stânga și dreapta, arătându-se entuziasmat de prezența mea.