Don't Blame Me

Capitolul patruzeci și trei

"You robbed me of my life. I could have been human — I could have been alive, but you took my heart and you murdered it. You made me into this."

- Emilie Autumn, from The Asylum for Wayward Victorian Girls

După ce unul dintre ofițeri m-a escortat pe un hol lung și urât mirositor, în final am ajuns în dreptul sălii unde urma să mă întâlnesc cu Damon. M-a informat că el va ține loc de pază chiar aici, dincolo de ușă și că dacă Damon mă va ataca, trebuie doar să strig. Ceea ce m-a cutremurat. Nu știam că l-au catalogat drept pericol iminent pentru societate. Dar asta este de rău. Este posibil ca judecătorul din procesul lui să lungească arestul preventiv dacă ei îl văd drept periculos.

Totuși, am mișcat afirmativ din cap și acesta a deschis ușa pentru mine, permițându-mi să intru pe lângă el. L-am zărit pe Damon de îndată, așezat pe un scaun în fața unei mese, fiind într-o poziție nefirească, moleșit în scaun și cu picioarele întinse în față. Cel puțin, i-au permis să își păstreze acea ținută pe care o adoram, deși o purta de peste douăzeci și patru de ore.

Când m-a văzut, se ridicase de pe scaun și m-am apropiat de el, cuprinzându-l în brațele mele de îndată, fără să mă gândesc de două ori. Brațele mele s-au înfășurat în jurul taliei lui și mi-am lipit capul de pieptul său masiv. M-am bucurat că și el mă strângea cu putere la corpul lui.

Încă de când l-au săltat aseară, nu am putut închide un ochi întreaga noapte. Am stat trează și am consolat-o pe Darcy, căruia nu îi venea să creadă că Damon intrase într-un alt rahat, deși nu era prima dată când se afla aici. Însă era îngrijorată pentru el, și eu la fel, astfel că am ajuns să ne consolăm reciproc.

Din câte știu, părinții lui au fost anunțați primii în legătură cu el. Nu au vorbit deloc cu Darcy. Și dacă nu aș fi fost eu să îi spun, nici acum nu ar fi aflat că Damon se află în arest. Deși era doar ora șapte dimineața, am putut să îl vizitez. Chiar el m-a sunat din secție și mi-a spus ora la care pot veni. Eram singura, cu excepția părinților lui, care să îl viziteze.

Însă avea multe explicații de dat.

- Cum te simți? îl întreb în timp ce încă mă aflam la pieptul lui

- Sunt în regulă. Nu e ca și cum ar fi prima dată când m-aș afla aici. îmi răspunde și am început să chicotesc

Mi-am ridicat capul și i-am privit chipul palid. Avea cearcăne întunecate sub ochi datorită lipsei de somn și părea că îi este foarte somn, dar îi este imposibil să adoarmă. Cel mai probabil se află în această sală de interogatoriu încă de aseară.

Palmele sale s-au așezat pe obrajii mei și își pleacă capul, punându-mi un sărut pe frunte, în timp ce eu încă mă țintuiam la corpul lui de parcă mi-ar fi fost teamă că o să cad fără el. În plus, voiam să îi transmit puțin din energia mea, pentru ca el să treacă cu brio de orele ce vor urma până la proces, care încă nu a fost stabilit.

- Ce naiba ai făcut? întreb în șoaptă, privindu-l drept în ochi

Degetul lui cel mare de la mână a început să îmi mângâie obrazul în care aveam zgârietura primită în urma petrecerii de la Ian. Însă o făcea cu blândețe și atenție.

- Nu am știut despre ce este vorba până în ultimul moment. Trebuia să jefuim o dubă ce transporta valută. Este catalogat drept jaf armat. Și cel mai probabil o să fiu acuzat de asta.

- Și ceilalți? Glyndon?

- Este și ea acuzată. Însă nu am dreptul să mă întâlnesc cu ea.

- Ce dovezi au împotriva voastră?