Don't Blame Me

Capitolul patruzeci și unu

"If you light a lamp for someone else it will also brighten your path."

Ieșind de la ultimul curs pe ziua de astăzi, am realizat că săptămâna de vacanță mi-a priit foarte bine și că una nu a fost îndeajuns. Nu îmi era dor de cursuri și nici de stresul datorită examenelor ce vor urma și încheierea anului școlar.

M-am îndreptat către cămin, deși camera mea se transformase în ultimele zile într-un salon de spital și locuiam trei persoane acolo și un animal, deși capacitatea maximă era numai de două persoane. Însă ne-am adaptat rapid la situație. Zeus era educat și nu am avut probleme cu el. Eu și Darcy îl scoteam pe rând afară și îl plimbam puțin. Nicholas a fost cel care a cumpărat hrană pentru el și a adus-o la noi. De asemenea, prietenii lui Damon l-au vizitat des și astfel că mereu sfârșeam cu o încăpere plină de oameni în care nu aveai unde sta decât pe podea.

Cât despre părinții lor, Dalton și-a respectat promisiunea și nu l-a ajutat pe Damon, și nici nu i-a permis lui Hilary sau Damien să îl ajute. Îl blestemam zilnic pentru asta și nesăbuința lui. Speram să ardă în focurile iadului la sfârșitul zilelor sale.

Damon s-a simțit relativ în regulă în ultima vreme, deși febra îi scădea foarte rar. Ne-am documentat și am aflat că aceste temperaturi se datorează pierderii sângelui în urma împușcăturii și imunitatea scăzută. Astfel că l-am îndopat cu fructe și legume, alături de mâncare gătită cu foarte multe vitamine. Eu și Darcy am devenit practic două asistente medicale, aflând că meseria nu este atât de oribilă pe cât pare, atunci când ai un pacient cooperant. Rareori Damon se împotrivea deciziilor noastre.

Când am ajuns la cămin, l-am găsit șezând la masă și scriind. Nu mi-a luat mult să realizez că era jurnalul lui cu copertă albastră și am simțit că ard de curiozitate. Cu siguranță scria despre experiența prin care trecuse adineauri. Însă de îndată ce a auzit că am intrat, a închis caietul și își aruncase capul în direcția mea. Formele spatelui său erau ascunse de un tricou negru simplu, proaspăt spălat.

Dar mă bucura faptul că în final camera noastră nu mai mirosea a spital, odată ce am spălat toate hainele pacientului nostru, cât și lenjeria patului.

- Cum ai reușit să te ridici?

Mi-am trântit ghiozdanul în patul lui Darcy și m-am așezat. Însă m-am încruntat atunci când privirea lui a căzut în jos, privindu-mi coapsele descoperite de fusta care s-a ridicat în sus pe ele.

Încă nu îmi venea a crede că Damon literal nu avea nici un soi de experiență prima dată când am făcut sex, și nici în momentele ce au urmat după aceea. Nici nu mă miră că pofta lui a fost de nestăpânit în ziua cu aniversarea lui Oliver. Nu s-a putut controla. Și faptul că eu i-am stârnit această poftă mă face să... mi-am scuturat capul. Trebuie să îmi alung aceste gânduri din cap.

- Mă simt puțin mai bine astăzi.

- Ce trebuie să fac pentru a-mi permite să citesc acel jurnal?

- De unde știi că este un jurnal?

- Fie. Arhiva gândurilor tale.

- Vrei să intri în mintea mea?

Zeus a venit în final lângă mine și își sprijinise capul pe genunchiul meu, privindu-mă cu ochii măriți și implorând să îl mângâi pe cap. Ceea ce am făcut, deoarece nu m-am putut abține. Nenorocitul era cu adevărat o pacoste atunci când își dorea. Deseori se înghesuia în pat, între mine și Darcy, făcându-mă să îl blestem pentru că totuși este un câine de o talie imensă. Dar educat. Atât de fericit că este cu stăpânul lui încât spațiul redus de mișcare nu îl deprima.