Don't Blame Me

Capitolul optsprezece

"I am not violent. I am not malicious. I am a result."

- unknown

După beția suferită în noaptea trecută, mi-a luat mai mult de două ore să mă trezesc. Oricum, nu puteam face nimic. Eram întinsă în pat, cu ochii închiși, luptând cu durerea de cap și de stomac, dar și amețeala care îmi făcea capul vraiște.

Astăzi aveam cursuri în orar. Era vineri, șaisprezece decembrie. În ciuda frigului de afară, căminul nostru era atât de cald, în special patul meu. Niciodată nu fusese atât de confortabil și călduros decât astăzi. Nu voiam să îl părăsesc de curând, dar aveam nevoie la baie.

Știu că Darcy cel mai probabil era îngrijorată și nu înțelegea ce se întâmplă cu mine. Poate că deja plecase la cursuri, nu știu cât este ceasul, dar sunt trează de multă vreme și nu am auzit foarte multă mișcare în cameră. Și Darcy era deranjant de gălăgioasă în general.

Aveam o nevoie urgentă la baie și capătul holului a devenit pentru mine o reală teroare care mă înfiora, dar nici nu mă mai puteam ține. Aveam nevoie urgentă. Și de un duș rece, dar aveam impresia că îmi va face mai mult rău decât bine. Visam la astfel de lucruri pe când eu nici măcar nu îmi puteam ridica pleoapele.

- Vreau să mor. îmi șoptesc pentru mine gemând și îmi frec ochii

- Sunt șocat că nu ai făcut-o până acum.

Acest glas m-a obligat să îmi deschid ochii instant, ridicându-mă pe coate. Acest gest m-a făcut să gem și să îmi doresc și mai mult să mor, pentru că simțeam că al meu cap îmi va cădea de pe gât.

Am gemut și am clipit de câteva ori, alungând ceața din ochi. Și atunci am putut vedea mai bine ce se întâmplă în jurul meu. Nu eram în patul meu și aceasta nu era camera mea. Nici măcar hainele de pe mine nu erau ale mele. Și în nici un caz băiatul care ședea în fața șifonierului înfășurat numai de un prosop nu era al meu.

Mă aflam în dormitorul lui Damon, iar el defila precum o bestie angelică aici, doar cu un prosop crem lăsat atât de jos încât eram capabilă să văd totul de parcă m-aș uita la un prototip. Abdomenul lui pe care îl lucrează zilnic și V-ul format sub el. Picuri de apă se prelingeau din păr pe corpul său masiv, formând râuri pe pielea măslinie.

Am înghițit în sec.

- De ce naiba nu m-ai dus la cămin? întreb furioasă

Vocea mea era atât de răgușită.

Încă îmi doream să mor fiindcă starea în care eram era literal incomparabilă. Îmi era greață constant și va trebui oricum să mă silesc să vomit totul, cu toate că nu va face o mare diferență.

- Nu vreau ca Darcy să își facă griji pentru o muscă bețivă. Nu am dormit aici, calmează-te. I-am trimis un mesaj lui Darcy.

- Și vrei ca ea să nu își facă griji?! Le-ai triplat. Deja nu suportă ideea de a ne ști împreună.

- De ce? întreabă chicotind

- Pentru că ești un măgar și i-ai făcut prietena cea mai bună să se depărteze de ea. Bah! Să se mute din academie!

Nu realizasem ceea ce am scos pe gură. Alcoolul încă se juca cu mintea mea și simțurile mele. Dar această mărturisire l-a făcut pe Damon să își iasă din minți și s-a apropiat de mine, șezând de-a curmezișul patului, privindu-mă cu sprâncenele unite și furie pură în ochii săi întunecați.

O, Doamne. Un subiect care este sensibil pentru Damon. Ar trebui să îl folosesc dese ori.

Se pare că acea tipă pe nume Maddy a avut cu adevărat o influență aparte asupra lui.