Don't Blame Me

Capitolul cincizeci

"It's not the stab in theback that kills you! It'swhen you turn around andsee who's holding theknife." 

- Harley Quinn

- Ești în regulă, Vic? Poți face asta?

Aud glasul lui Damon venind din pragul ușii. Mi-am îndreptat capul în direcția lui, mișcând afirmativ din cap. Apoi ochii mei s-au redirecționat către oglindă, analizând pentru ultima dată ținuta mea formată numai din articole în culori negre. O pereche de blugi largi și o cămașă neagră. De obicei purtam haine negre, dar acum o făceam deoarece eram îndurerată și îndoliată. Fiind a doua oară în această viață când am de-a face cu doliul.

Până și Damon purta haine negre, deși nu o cunoștea pe bunica mea. Dar știa că ea făcuse parte din mine, și el suferă doar pentru că sufăr eu.

Telefonul lui începuse să sune din nou. Nu știam dacă era Darcy, care voia să se asigure că eu sunt bine, sau dacă sunt părinții lui care și-au ieșit din minți fiindcă ratează susținerea examenelor. Dar Darcy apelase de cincizeci de ori de când am trecut granița Canadei. Era îngrijorată pentru mine și voia să zboare aici. Damien a fost singurul care a ținut-o în frâu și a obligat-o să meargă la primul examen de astăzi.

Damon s-a retras din prag și a mers pe holul etajului, îndepărtându-se de camera mea.

— Ne pregătim să mergem la cimitir. Este în stare de șoc, Darcy. O să îți vorbească când este capabilă. i-am auzit ecoul vocii

Am oftat, așezându-mă de-a curmezișul patului.

Nu voiam să vorbesc cu ea. Nu voiam să vorbesc cu nimeni. Abia de puteam suporta prezența lui Damon. Dar mă bucuram totuși că era aici, fiindcă a acționat ca un avocat pentru telefonul meu. A preluat toate apelurile primite și m-a ținut la curent cu ceea ce se întâmplă. Warren a zburat și el în Canada, la fel ca unchiul Clyde și Clara.

Telefonul meu suna din cinci în cinci minute. Însă nu voiam să vorbesc cu nimeni.

Mă aflam aici, în casa ei, unde totul mirosea a ea, și nu îmi venea a crede că s-a dus cu adevărat. De parcă eram convinsă că ar fi avut viață veșnică. Că orice aș fi făcut, când m-aș întoarce aici, aș găsi-o pe leagănul din fața casei, mustrându-mă pentru părul ciufulit și deteriorat, apoi servindu-mă cu o tavă de fursecuri. Toate aceste detalii mici o reprezentau pe Jessica Sinclair. O luptătoare, în același timp o femeie stilată și cu clasă chiar și la anii bătrâneții.

A rămas mai puțin de o oră până la înmormântarea ei. Un moment pe care nu mi-l puteam închipui niciodată. Deși îi vedeam ridurile, felul în care șchiopăta și dificultatea mobilității.

Povestea clasică. Nu am reușit să o apreciez cât timp a fost în viață. Uneori treceau și săptămâni fără să o sun. Acum, stau și îmi plâng de milă. Regretând deciziile mele recente.

Nu realizasem că Damon s-a întors în încăpere. Intrase și se apropie de mine, așezându-se chiar în fața mea. Se aplecase, cuprinzându-mi mâna într-a lui.

- Mergem?

Am mișcat afirmativ din cap și m-am ridicat, venind la nivelul său. Apoi, ca de nicăieri, fața lui s-a apropiat de a mea, își lipise buzele reci și crăpate de fruntea mea, presându-le preț de câteva clipe.

Când s-a retras, mi-a analizat chipul.

- Crezi că i-ar fi plăcut de mine?

Știam că se referea la bunica. Am reușit să scot un chicot și am mișcat negativ din cap.