Don't Blame Me

Inside Damon's Mind

19 iunie 2018

Există o modalitate de a muri fără durere? Există. Am auzit chiar mai multe decât aș fi crezut. Dar o puteam face? Nu. Pentru că sunt un nenorocit laș care nu poate pune mâna pe pușca de vânătoare a tatălui meu și a comite o sinucidere.

Ce ironie.

Îmi doream să mor, dar îmi era frică de moarte. Sună logic? Nu pentru alții, dar da pentru mine.

M-au forțat să păstrez acest jurnal idiot deși mi se pare o porcărie. Dar am fost de acord să încerc. Prietenii mei idioți m-au obligat să aleg între asta sau mersul la un psiholog. Nu vreau să merg la un cabinet. Ce dracu? Nu sunt bolnav mental și nu este nimic în neregulă cu mine.

Orice om își dorește câteodată să dispară de pe fața pământului. Diferența dintre mine și ei este că eu îmi doresc asta de multă vreme și am încercat să o pun în aplicare, în moduri lente și dureroase.

Nu era așa în copilărie. Totul era în regulă. Aveam o relație bună cu familia mea. Ba chiar îi iubeam. Totul până când am bătut acel băiat în clasa a 6-a, prima dată când le-am făcut probleme și l-am auzit pe tatăl meu spunându-i mamei că Darcy ar fi trebuit să mă absoarbă cât încă eram în pântece, așa cum Damien făcuse cu geamănul lui. Nimic nu a mai fost la fel atunci. Toată admirația și dragostea față de tatăl meu s-au transformat în mânie.

Și totul a fost amplificat de moartea lui Terry. Eu l-am lăsat să moară în mâinile mele, fiindcă plângeam ca o fată la căpătâiul lui. Am fost până și atunci un laș, așa cum îmi spunea tata mereu.

Rahat. Prietenii mei m-au obligat să mergem la o petrecere în Greensboro. Încă o zi de chin pentru a demonstra că sunt bine. Am căutat în șifonier personalitatea mea falsă și am îmbrăcat-o.

A funcționat? Desigur. Mereu funcționează.

28 septembrie 2018

Primul an din universitate este pe cale să înceapă peste câteva zile. Nu mă încântă absolut deloc ideea. Eram sătul de învățătură. Îl uram pe tatăl meu, din toată inima. Dar atunci de ce îi fac pe plac și m-am înscris tocmai în academia lui? Am făcut o mare greșeală. Astăzi mi-a spus că nu sunt decât o dezamăgire pe două picioare. Prima dezamăgire vie de pe planetă.

L-am crezut? Desigur.

Pe de altă parte, am pus un plan în aplicare alături de Nathaniel. Îi vom face felul lui Alyan pentru că își tot bagă coada în treburile noastre private. Și am de gând să respect totul.

Maeve mă tot întreabă dacă am mâncat ceva consistent în ultima vreme. Am mințit-o că da. Deși tot ceea ce digerasem era doar apă. Am fost slăbit și nu am reușit să îmi duc la bun sfârșit antrenamentul. Am renunțat direct după încălzire, dezamăgit. Chiar eram o dezamăgire.

În gândurile mele astăzi a apărut de câteva ori Terry. Știu că este dezamăgit de mine până și el. Îl simt în preajma mea constant. De aceea vorbesc singur uneori. Poate că gândurile mele nu le poate auzi, dar cu siguranță vorbele da, chiar de nu poate răspunde.

Am căutat-o pe Instagram pe colega lui Darcy ce îi va deveni parteneră de cămin. Tata niciodată nu ar fi lăsat-o să stea cu cineva care nu este demn. Însă a fost de acord cu acea tipă doar pentru că în dosarul ei, este vizibil faptul că tatăl ei deține capital, fiind managerul unei companii din New York. Ceva legat de prelucrare de metal. Conducea un Audi RS7. Dacă aș reuși să pun mâna pe el, aș face o avere. Este o mașină scumpă și tipa o îngrijește. Profilul ei deține în întregime numai fotografii cu mașina.