Don't Blame Me

Capitolul douăzeci și unu

"I am coming
for all the monsters that ever
touched him,
I am coming
for all the ones who twisted his
stars into shadows,
They turned him into a nightmare,
So I'm going to be theirs."

- and thay'll never wake up // k.s.

- Ești sigură că știi pe unde să mergem și nu ne-am rătăcit? o întreb pe Darcy urmându-i pașii

Fata era atât de sigură pe sine și pe acțiunile ei încât mă convingea cu tărie că are habar de ceea ce face și stupefierea mea scade treptat, în timp ce hoinăream holurile de beton răcoroase de sub criptă. Erau încă înfricoșătoare pentru mine. În ciuda luminii zilei de afară, aici era întuneric beznă. Ne foloseam de o lanternă și blițul telefonului pentru a ne lumina calea.

Darcy era disperată să deslușească misterul. Și cred că va fi singura care o va face până la urmă. Fiindcă nici un om întreg la minte nu ar veni aici de bună voie. Dar iată-mă cum îmi însoțesc prietena într-o aventură înspăimântătoare în căutarea a... nici noi nu știam prea bine.

- Trebuie să găsim ceva. Holurile sunt pustiite. Trebuie să existe ceva aici. Altfel, de ce am avea aceea cheie cu simbolul pe ea?

- Bine, detectiv. Dar nu am de gând să îmi pierd aici întreaga zi. Așa că mai bine ne-am mișca.

Ea oftă, iar eu îmi grăbesc pasul în urma ei. A avut inițial idea de a ne separa drumurile. Dar în nici un caz nu voi explora de una singură aceste coridoare mucegăite și pustiite. Oricum, glockul era la mine. Rareori se întâmplă să îl las la cămin. Mi-am luat toate măsurile de protecție.

- Ce ai făcut ieri în Greensboro? mă întreabă ea deodată

Tonul ei prietenos însă dispăruse, ceea ce mi-a ridicat semne de întrebare. Nu de foarte multe ori se întâmplă ca Darcy să devină rigidă în legătură cu ceea ce fac eu. A înțeles că sunt o persoană retrasă cu secrete, și nu îmi doresc să împărtășesc foarte multe lucruri despre mine. Dar acum nu mă face decât să mă gândesc că știe că am fost cu Damon.

- Alicia ți-a spus că am ieșit din cameră cu Damon? trec direct la subiect

Da, vecinele noastre ne-au zărit pe mine și Damon părăsind căminul. Însă mă miră că au discutat despre asta cu Darcy. Nu sunt prietene foarte bune. Se cunosc așa cum se cunosc vecinii între ei. Se pare că Alicia a ținut piept să îi povestească lui Darcy despre noi.

- Da. recunoaște ea sincer. Credeam că vrei să păstrezi distanța de Damon, Victoria.

- Dar nu am devenit prieteni. În continuare îmi este cel antipatic om din lume.

- Te rog spune-mi că nu ești tu cea care a făcut acea poză cu el. Cu picioarele tale pe umerii lui.

- Ew, Dumnezeule. Te auzi ce spui?

- Atunci? Ce se întâmplă între voi?

- Nimic special. Doar că ieri a fost dubios de calm. Aproape că mi-au lipsit replicile lui acide.

Darcy oftă, oprindu-se pe loc. Evită să îmi privească chipul, fiind blocată în propriile ei gânduri.

- Când devine astfel, înseamnă că se înfometează din nou.

- Știi despre tulburările lui de alimentație?

- Este geamănul meu. Bineînțeles că știu. Dar tu de unde știi?

- Nathaniel mi-a vorbit foarte puțin despre asta. De ce naiba ar face asta?

- Are perioadele lui pe care nu le înțeleg pe deplin. Dar le observ. Atunci când nu mănâncă, știu că și mintea lui este plină de gânduri urâte, pe care nici un om nu are curajul să le gândească.