Don't Blame Me

Capitolul treizeci și opt

"I came to not know myself, and this frightened me."

— Jamaica Kincaid, from The Autobiography of my mother

În dimineața ce a urmat după petrecere, am avut bătăi de cap cu mahmureala care îmi făcea capul să se învârtă. Stomacul meu durea și eram atât de amețită, dar asta nu m-a împiedicat să ies pentru alergat. Mi-am setat alarma în jurul orei șapte dimineața și Darcy dormea dusă în vreme ce îmi îmbrăcam echipamentul sport. Ba chiar sforăia.

Joggingul mă făcuse să mă simt puțin mai bine. În special după ce mi-am pregătit apă cu lămâie și am dat pe gât jumătate de sticlă.

Campusul era pustiit și vremea părea a fi favorabilă.

Încă nu m-am gândit mult prea bine la vânzarea de droguri. Se făcuseră două săptămâni în care am luat o pauză și i-am permis lui Nolan să se ocupe cu asta. Însă nu eram obișnuită cu această stagnare. Până acum, literal viața mea a reprezentat un singur lucru, la fel și atenția mea. Iar acum că nu o mai fac, este atât de ciudat. Un lucru era sigur. Nu voi renunța și voi reveni curând, în forțe proaspete. Până atunci, sunt nevoită să fur un alt costum Red Devil.

Încă eram complet șocată de faptul că în tot acest timp, doamna Hilary știa adevărul despre mine și nu a suflat o vorbă nimănui. În vreme ce decanul Dalton comunică și coopera cu autoritățile pentru a captura infractorul care îi degrada stima curții academiei, doamna Hilary păstra adevărul pentru ea. Iar motivul ei mă făcea să vomit. Credea cu adevărat că între mine și Damon este o cale reală care duce în acel loc de care mă feresc. Nu este adevărat. A renunțat să meargă cu Glyndon doar pentru că noi doi suntem doar amici. Însă numai atât. Poate... însă doar poate... suntem cu adevărat prieteni.

Se întâmplau atât de multe lucruri în jurul meu încât nu mai puteam ține pasul.

După aproximativ o oră și jumătate în care doar am alergat, tensiunea s-a mai diminuat și mușchii mi s-au relaxat. La fel de gândurile încurcate din capul meu. Mahmureala dispăruse complet. Alergatul era o alinare pentru orice fel de rană. Este mirific cum sportul are atât de mult efect benefic asupra organismului meu. Voi trece curând și pe la sală. De multă vreme nu am mai făcut boxing și îmi era atât de dor. Da, îmi era dor să lovesc aievea cu pumnii în ceva.

Când m-am întors la cămin, am avut parte de o surpriză colosală. Darcy era acum complet trează. Îmbrăcată obișnuit și machiată, foarte fresh după beția pe care o avusese în seara precedentă. Dezvoltase o mare toleranță la alcool, precum fratele ei nătărău. Însă nu era doar asta, lângă ea se aflau două bagaje și unul dintre ele era al meu.

Mi-am ridicat o sprânceană în vreme ce ea își aduna părul brunet într-un coc haotic deasupra capului, zâmbind larg.

- Știu că este din scurt.  Însă suntem invitate într-o mică escapadă cu Damon, Nicholas și ceilalți.

Am privit-o sceptică și mi-am așezat ambele brațe încrucișate peste piept. Nu înțelegeam o iotă.

- Escapadă?

- Au închiriat o cabană într-o zonă montană, nu departe de aici.

- Ce sărbătorim?

- Ai nevoie cu adevărat de un motiv pentru a te distra?

- Da! Darcy, este ora opt dimineața. Nu mi-ai spus absolut nimic legat de asta. Nici tu, și nici ceilalți. Deși aseară am fost împreună constant.

- Ei bine, trebuia să stabilim totul pentru săptămâna viitoare. Însă astăzi proprietarul locului l-a apelat pe Nathaniel, spunându-i că este liberă pentru acest weekend. Arthur și Maeve au ținut morțiș să mergem. Bănuiesc că ei au un motiv până la urmă. Poate se căsătoresc. spuse Darcy visătoare și își unește mâinile la piept