Tot ce n-ai știut vreodată

Capitolul 5

Rylan

    Plec de pe loc, din parcarea școlii unde am fost suplinitor cu ceva in plus. Sa o am pe Scarlett pe locul din dreapta mea, mai ales după ceea ce am văzut la o simpla ora de sport, se simte ciudat. Diferit. Cumva numai faptul ca ma gândesc la ce naiba tocmai se întâmplase, reușește sa îmi facă sângele sa clocotească in vene.
      -Scarlett?-întreb, așteptând sa aud vreun răspuns din partea ei, însă ma ignora timp de câteva secunde bune.-
       -Dacă voiai sa ma intrebi orice, referitor la ce s-a întâmplat mai devreme, trebuie sa te înștiințez, Ry, ca nu voi scoate absolut niciun sunet. Viața mea personală nu te privește, domnule antrenor.
       -Ce răspuns complex, Draga Belle. Știai măcar ce anume voiam sa te întreb?
        -Dacă are legătura cu subiectul ăsta, nici nu te obosi să o mai adresezi.
        -Bine, atunci nu te mai întreb ce voiam sa te întreb. De ce naiba nu zici nimic, Scarlett? Ce părerea ar avea părinții tai de asta, Scarlett? De ce nu ripostezi, Scarlett? Ție de ce îți vine sa ii smulgi tipului ăla toată masculinitatea pe care o are, Rylan?
         -Aștept sa aud întrebarea, Ry.
         -Vei fi in stare sa te tii de deficitul caloric pe care ți l-am calculat? Pentru că...
          -Ai depus munca asupra lui, știu Ry. Și referitor de asta, nu cred ca am nevoie de un deficit caloric. Adică, cum sa explic.
          -Folosind cuvinte, Scarlett. Nu sunt in postura de antrenor in momentul asta.
          -Sunt anorexica.-spune iar in momentul in care opresc la semafor, ma uit la corpul ei al naibii de frumos și îmi imaginez cum poate fi ea anorexica.- Sau cel puțin asta cred. Și după cum vezi, nu sunt slaba. Nu...nu ajung sa diger orice mâncare pe care o vâr pe gură. Asta pentru ca ajunge in vasul de toaleta. Deci un deficit caloric ar fi cam egal cu zero, in condițiile in care oricum nu mănânc și totuși, după cum am spus, nu sunt slaba.
       Observ greutatea cu care pronunța "slaba" de fiecare data. Și de fiecare data as vrea sa o opresc. Sa o las sa afle ca exista alte motive pentru care o persoana poate lua in greutate.
            -Sunt mândru de tine.-e tot ce spun. Ma bucur de zâmbetul ei sarcastic si încep sa rad, admirându-i privirea curioasa.-
            -Mândru ca vărs si o gura de apa pe care o beau?
            -Nu. Deloc. Discutam de asta mai târziu. Dar sunt mândru de faptul ca ai spus toate astea, Scarlett. Am observat greutatea cu care ai spus fiecare cuvânt. Te-a durut si totuși ai făcut-o. Îmi place cum evoluezi, Belle.
            -M-ai cunoscut acum doua zile, Ry. Doua zile si tu deja îmi vezi o anumită evoluție?
            -Ținând cont ca acum doua zile, erai in stare sa ma pocneși iar acum ești pe locul din dreapta al mașinii mele si îmi povestești despre problemele de alimentație pe care le ai, eu consider asta un progres, o evoluție. Sunt mândru de tine, Scarlett.
            -Ai mai spus asta, Rylan.
            -Și o sa o spun de câte ori va fi nevoie. Pentru ca nu te văd mândra de tine. Asa că, o voi spune in asa fel încât sa acopăr si partea ta. Voi fi mândru de tine cât pentru amândoi.
            -Mulțumesc, Ry. Înseamnă mult pentru mine.-spune și zâmbește apoi se uita atent la mine, ce încerc din răsputeri sa nu zâmbesc la rândul meu.- Mai ai ceva de spus, domnule Hill?
             -Oamenii nu iau in greutate strict din cauza caloriilor pe care le consuma. Unii le acumulează din stres. Ceea ce cred ca e și cazul tău.
              -Dacă încerci sa spui toate astea pentru a ma convinge sa încep sa mănânc, îți spun deja ca nu va merge. Am mai încercat.
               -Îți spun toate astea pentru ca trebuie sa mănânci. Ești slăbită și asta este unul dintre motivele pentru care nu poți susține cu stabilitate o greutate. Uite.-spun imediat cum parchez in fata sălii.- aici ai ingrediente ce sunt ușor de mâncat și ce se vor digera repede. Nu te forța, dar te rog sa încerci sa mănânci măcar ceva pe zi. Poți sa faci asta?
                 -Promit sa încerc. Dar nu promit și ca alimentele vor rămâne in stomacul meu.
                 -Încearcă după ce mănânci sa eviți oglinzile și sa îți distragi atenția. De fiecare data când vrei sa vomiți, te rog sa ma suni.
                 -Ca sa îți dau raportul?
                 -Nu, Belle. Ca eu sa îți pot distrage atenția și sa îți pot obișnui organismul sa accepte mâncare fără a simți nevoia sa o elimine într-un fel sau altul.
                 -Bine. Am înțeles, Ry.
                 -Promiți sa încerci și sa ma suni de fiecare data?
                 -Promit.-spune râzând la mine, lăsând sa se dezvăluie o pereche de ochi mari albaștrii conturați de niște gene dese.-
                 -Perfect. Acum, la antrenament cu tine Domnița.
    Intram in sala și o las sa se ascundă in vestiare in timp ce eu trec pe la Rose și îmi pregătesc sake-UL proteic de toate zilele, in timp ce fac și unul surpriza pentru Scarlett.
               -Cum merge cu Domnița? Ai aflat măcar câți ani are, sau tre' sa te ascund de poliție in curând.
               -Optsprezece sau aproape optsprezece. Oricum, Rose, de unde pana unde crezi ca vreu ceva cu ea?
               -Nu știu...poate pentru ca te uiți la ea de parca  ar fi aerul pe care îl respiri. Sau poate pentru ca îi faci unul din Sake-urile tale speciale ce aici in sală, sunt strict interzise pentru orice alta persoana?
Sau poate pentru ca am umilit, mult prea puțin față de cât merita un student care a făcut Glume sexiste la adresa ei? Probabil dacă ar ști Rose asta, m-ar face nebun la cap. Poate ca Așa și eram, nu am de unde sa știu.
                -Are nevoie de un Sake. Și nu știu ce ți se pare ție atât de...
   Ca și cum universul ar fi împotriva mea, fix in momentul in care voiam sa îmi apar spatele, Scarlett iese din vestiare iar parul ei flutura in mersul ei rapid spre noi. Ma uit la ea și realizez cat de multă dreptate poate sa fi avut Rose.
               -Ce ziceai?-spune ea râzând și dându-mi un ghiont.-
               -Începem?-spune Scarlett ce între timp a ajuns in direcția noastră.-
               -Sigur.
               -Spor la treaba, dragilor!
               -Mulțumim, Rose. -spune Scarlett și ii zâmbește într-un mod al naibii de frumos. Dar într-un mod diferit de cum îmi zâmbește mie.-
     O iau ușor înaintea ei și pregătesc o saltea pentru încălzire, apoi o iau de mână și o ajut sa se așeze întâi pe saltea.
                -Credeam ca vom începe.
                -Ești nerăbdătoare, văd. Îmi place, Belle. Dar înainte de asta vreau sa îți sugerez ceva.
                -Și anume?
                -Încearcă sa termini ăsta, pe parcursul antrenamentului. -spun, oferindu-i sake-ul.-
                -Presimt ca o sa își ia adio de la stomacul meu repede. Mai repede decât crezi, Ry.
                -Asta e și ideea. Te provoc sa încerci sa îl bei și sa îl menții acolo pe parcursul antrenamentului. Pentru ca trebuie sa încerci sa începi de undeva. Și chiar vreau ca eu sa fiu cel care te vede ca încerci.
                -Încerc, bine? Deși tind sa Menționez ca nu îmi place sa îmi dai ordine.
               -Ti-ai găsit momentul greșit sa te aștepți sa nu îți dau ordine. Oficial programul meu de antrenor personal a început. Asa că, te rog Scarlett sa începi încălzirea și sa nu uiți de asa-zisa promisiune făcută.
    Începe încălzirea brațelor uitându-se la mine și zâmbind, zâmbind cumva diferit de felul in care ii zâmbise mai devreme lui Rose. Un zâmbet la fel de frumos, dar unul diferit. De care îmi plăcea ca ma bucuram doar eu in momentul asta. Bea o gura din sake după ce termina jumătate din încălzire și îl înghite uitându-se la mine cu o privire speriata, ca și cum i-ar fi frica sa înghită.
-Poți sa o faci, Belle.-spun și o iau de mâna pana când înghite lichidul ce o va ajuta sa aibă mai multă putere la antrenamente.- Acum hai sa îți termini încălzirea și sa ne apucam de antrenament.-spun, ne vrând sa ii dau ocazia sa poată digera psihic ce tocmai s-a întâmplat.-
Și asta face. Ma uit ma ea și sunt mai mult decât impresionat de puterea pe care o are. De a-și continua antrenamentul deși pot vedea pe chipul ei, cum la un moment dat sake-UL ăla voia sa își ia adio de la ea.
-Sunt mândru de tine.-ii spun ajutând-o sa se ridice.-Acum hai sa înceapă antrenamentul, frumoaso. Începem cu un Criss-Cross, cu gantere de 2,5kg. Patru seturi a câte 10 repetări, te rog.-spun, imediat după ce îi demonstrez exercițiul.-
Începe sa facă exercițiul, in timp ce se vede ca trupul nu ii accepta proteina pe care i-am oferit-o. Dar sunt impresionat, uluit chiar, de faptul ca ea continua sa încerce.
-Ai grija la poziție. Încearcă sa ți spatele drept și privirea in fata. Cu cât te duci după greutatea greutăților cu atât spatele tău o sa înceapă sa te urască. Și, pentru a mia oară, Scarlett, concentrează-ți greutatea pe întreaga talpa. Nu pe vârfuri, nu pe călcâie.
-Da sa trăiți domnule.-spune, cu același zâmbet ce ma face sa ii dau dreptate lui Rose pentru a nu știu câta oară.-
Când antrenamentul se sfârșește, o văd dând pe gât și ultima gura din acel sake ce mi se pare ca a făcut minuni cu Scarlett. Cu Belle.
-De ce te uiți Așa la mine, Ry?
-Ma Mir. Pur și simplu ma Mir.
-De frumusețea mea? Da, știam și eu.-spune dăndu-mi una in Brat.-Lăsând glumele la o parte, îmi spui de ce te uiți asa la mine?
-Exceptând Frumusețea ta, care pentru mine nu este o gluma, apropo. Ma uit la tine fiindca ma Mir de faptul ca ai făcut ce mi-ai promis.
-Am avut discuția despre faptul ca urăsc sa fiu lingușită cu minciuni?
-Ti-am zis oare ca nu mint?
-Mhm, cum zici tu, Ry. Și referitor la miratul tău, sa știi ca e nefondat. Mereu ma tin de promisiuni, Ry dragule.
-Sunt mândru de tine, Belle. Și poate o sa devin enervant ca o tot zic dar....
-Începe sa îmi placa, Ry. Continua sa o faci. Deși s-ar putea sa nu mai fi mândru de mine dacă ajung acasă și acel sake își ia adio de la mine.
-Voi fi mândru de tine ca ai încercat, Belle. I-ați lucrurile din vestiar. Te duc acasă.
-Rylan nu e nevoie.
-E întuneric afara, deci e nevoie. Așa ca, fără comentarii, Belle.
-Bine, domnule îmi place sa dau ordine.
-Nu vrei sa rămâi la Ry, Scarlett?
-Poate nu vreau, Rylan.-spune apropiindu-se de mine, poate mai mult decât ar trebuii sa permit sa se întâmple.-
-Ce faci, Scarlett?
-Hmm...Nici eu nu știu. Poate vreau sa îți mulțumesc pentru azi.-spune apoi pur și simplu se ridica pe vârfuri și ma săruta pe obraz.-M-ai aparat in fata idioților de la liceu. Înseamnă mult.
-Cu plăcere, Belle.
Îmi zâmbește apoi se îndrepta înspre vestiar și dispare imediat după peretele mare.
-Te mai întreb o data, ce ziceai?
-Rose, la naiba! Poți sa nu mai apari prin spatele meu ca o fantoma?
-Care ar fi mai amuzamentul atunci?
-N-ar mai fi, poate?
-O iau de unde am rămas. Ce ziceai?
-Absolut nimic. Tu ce ziceai, Rose?
-Zici ca ești un adolescent de cincisprezece ani in momentul asta. Nici nu as zice ca teoretic ai cu zece ani mai mult.
-A dat amuzamentul in tine acum, pe seara, Rose?
-Amuzamentul e mereu prezent in viața mea, Draga. Voiam doar sa recunoști.
-Sa recunosc ca?-spun, dar apoi o văd pe Scarlett ieșind din vestiar-Sa recunosc ca am de dus o frumoasa acasă, da. Uitasem. Noapte bune, Rose! Ne vedem mâine.
O las râzând in spatele meu apoi pur și simplu o iau de mâna pe Scarlett și o îndrum spre mașina. I deschid portiera și o las sa urce ca apoi, sa ma apropii de ea pentru a ma asigura ca eu sunt cel care fixează centura ei. In momentul in care ma retrag, pierd câteva secunde fiind apropiat de chipul ei, ce devine crispat, când ma vede atât de aproape.
Închid apoi portiera ei zâmbind și ma urc pe locul meu. Îmi pun la rândul meu centura și pornesc, nu înainte de a cere adresa Prințesei ce sta in dreapta mea. Conduc in liniște pana in fata casei ei și nu ma mira absolut deloc sa văd o casa pe măsura unei prințese. Ies din mașina imediat cum motorul este oprit și ii deschid iar portiera. Apoi, pur și simplu ma rezem de propria capota și ma uit la ea, așteptând sa între in casa.
-De ce te uiți asa la mine, Ry? Și de ce aștepți după mine?
-Tu de ce nu te-ai îndepărtat, Belle?
-Pentru ca nu ți-am mulțumit.-apoi se apropie iar de mine, se ridica pe vârfuri și îmi plasează un sărut pe obraz, la fel cum a făcut-o și in sala.-
-Dacă asta e felul tău de a-mi mulțimi, o sa ma asigur sa îți dau motiv sa îmi mulțumești mai des.
-Nu te juca cu focul, Draga. Nu o sa fac asta mereu. Dar chiar îți mulțumesc, Rylan. M-ai ajutat mult azi.
-Noapte buna, Belle.
-Noapte buna, Ry.
Îmi zâmbește pur și simplu apoi se îndepărtează și probabil se simte ciudat pentru ca o privesc pna in momentul in care intra in casa. Pana in momentul in care știu ca e in siguranța. Acela, acela fiind momentul in care ma urc la volan și conduc, lăsându-ma sa ma pierd in linia fina a orizontului.