Tot ce n-ai știut vreodată

Capitolul 12

Rylan

    O privesc pe Scarlett cum discuta cu bunica in timp ce înghite ultimele înghițituri din Porția de paste. Zâmbesc cu niște ochi mari, probabil bulbucați, ca și cum mi-ar sta in față  comoara ascunsa din El Dorado. Dar adevarul e ca, pentru mine ceea ce văd la doar câțiva centimetrii de mine, e mai departe decât orice comoara.
      Scarlett mâncând mai bine ca niciodată, zâmbind și râzând lângă femeia care m-a făcut cine sunt astăzi. Singurele doua femei din viața mea ce stau una lângă alta povestind de parca se știu de o viața, de parca ar fi una și aceiași persoana.
      Imediat cum pastele dispar din farfurii, buni îl scoate pe Gussie afara in timp ce eu și Belle ne apucam de strânsul mesei. Sau m, mai bine zis Belle face asta fiindcă eu, eu sunt prea ocupat din a nu-mi lua ochii de la ea, oricât de mult as vrea sa o ajut.
         -Ai de gând sa nu te mai holbezi la mine și sa ma Ajuți , Ry?
         -Poate, spun ridicându-ma de pe scaun și apropiindu-ma de corpul ei atât de mic pe lângă al meu. Cum te simți, Belle?
         -Bine. Mulțumesc, Rylan. Dacă ajungeam acasă, probabil sfârșeam mai rău decât am făcut-o ultima data.
     Aceste aluzii pe care ea le făcea referindu-se la felul in care simțea nevoia sa plece, sa ma lase pana și ea singur pe lumea asta, nu îmi aminteau decât de momentul de mai devreme când ea îmi recunoscuse plângând ca vrea sa moara. Simplul gând ca ea voia sa facă asta, sa dispară nu făcea decât sa îmi pună întreg sângele in mișcare, in alerta. Parca era greșit sa te apropii atât de mult de ea, idiotule. Greșit sau nu, mi-am demonstrat chiar și singur ca era ceva ce nu puteam sa opresc. Îmi intrase in rutina. Nu puteam sa ma opresc din a face ceva ce o includea pe ea. Nu ma puteam opri din a o ajuta, din a-i purta de grija, din a încerca sa repar ceea ce alții au stricat pentru ea, pentru frumoasa din fata mea.
-Crezi ca Pastele o sa își ia adio de la tine? O întreb in timp ce încep sa spăl cele trei farfurii.
-Nu prea curând. Cel puțin asta sper. Oricum Rylan, gătești excelent! M-as supăra dacă stomacul meu nu ma va lăsa sa diger mâncarea asta.
Râde iar sunetul simplului ei ras cred ca îmi da dependenta. Îl aud pentru prima data in adevarata lui valoare și pot spune ca a devenit sunetul meu preferat. Am memorat fiecare încet din rasul ei încât as da orice sa ii pot da replay in capul meu de câte ori vreau. E clar, am devenit dependent de ea. Dependent de ceva ce nu pot avea. Mai bine ajungeam si eu dependent de tutun sau orice alt ceva ce îmi sta la ordinea zilei. Însă sa ajung dependent de o persoana, mai ales de Scarlett cred ca e cel mai periculos lucru pe care l-as fi putut face. Și asta poate pentru ca ea e mai schimbătoare si decât vremea. Acum o vorbește cald cu mine iar dacă pun vreo întrebare care atinge un subiect sensibil, îmi arunca un "noapte buna Rylan" si se fofilează ca de fiecare data. Uneori, doar uneori as vrea sa ma pot uita in ochii ei si sa înțeleg ce ascunde, ce nu poate sa spună niciodată. Dar mai ales, as vrea sa știu de ce fuge.
Revenind cu picioarele pe pământ, terminam cu Bucătăria apoi Scarlett își strânge putinele lucruri cât timp eu ma asigur ca ii las bunicii mâncare in frigider. Ma îndrept spre hol si o zăresc pe Scarlett cum se apleacă sa se încalțe. Moment in care ma apropii de ea, îi prind una din mâini si ma gândesc ce naiba fac, cât timp ea se uita la mine cu o privire derutata.
-Nu era vorba sa mergem? De ce ma opresti din a ma încalță?
Gândește, Rylan. Orice numai gândește. Nu vreau sa plec. Nu vreau sa te întorci înapoi in casa aia unde sigur se întâmpla mai mult decât niște simple jigniri. Nu vreau sa te întorci într-un loc in care nu te simți suficient de comoda încât sa mănânci, la naiba. Nu vreau sa te afli într-un loc in care nu te pot supraveghea. Dintre toate aceste adevăruri, trebuia sa găsesc altul care sa nu scoată la iveală dorința din mine. Dorința de a o proteja, de a o ști in siguranța.
-Ești rănită. Nu te las sa te apleci.
-E doar o cicatrice, Rylan. Nu mai dramatiza atât. Ma pot încalță și singura.
-Crezi ca ma interesează pe mine gravitatea cicatricii? Scarlett atât timp cât văd și o simpla vânătăile pe trupul tău, locul in cauza va fi protejat cu toată ființa mea. Nu ma interesează dacă e doar o zgârietură sau dacă sângerează pana nu se mai oprește. Exista. Iar atât timp cât exista, orice crezi ca poți face tu, voi face eu.
Și cumva, de la a vrea sa nu mai dau de gol, am ajuns probabil la a-l face pana și pe Gussie sa îmi înțeleagă sentimentele. Mulțumesc Buni ca m-ai crescut al naibii de sentimental.
Scarlett zâmbește cu fața roșie ca focul și ma lasă sa o conduc pana la cel mai apropiat scaun. Se așează și instinctiv, pentru comoditatea mea, ii trag piciorul pana pe pieptul meu, uitând complet in ce naiba e îmbrăcată. Nu ca mi-ar pasa de altfel.
O încalț in timp ce ma simt săgetat de ochii ei in care iubesc sa ma pierd, apoi ii dau pe ea sacoul și ieșim din casa bunicii încercând sa ma pregătesc psihic sa o las acasă fără sa înnebunesc.
-Deja plecați? Spune Buni ce arunca, probabil pentru a mia oară, mingea după care fuge Gussie in curtea mica, de o mie de ori mai buna decât apartamentul meu.
-Da, trebuie sa duc o prințesa acasă.
         -Atunci stai sa fiu și eu mai prezentabila, spune ridicându-se de pe scaun și așezându-și fusta lunga. Mi-a părut bine sa te cunosc, păpușa. Poate mai treci pe aici.
         -Și mie mi-a părut bine sa va cunosc, doamna. Va mulțumesc pentru primirea călduroasă din seara asta. Și voi mai trece pe aici, dacă Rylan ma mai aduce.
          -Te mai aduce, o sa ma asigur eu de asta. Dar tu te rog asigura-te ca nu îmi mai spui "doamna", spune-mi Katherine.
          -Nu mi-as permite sa va tutuiesc. Spune Scarlett, cu un zâmbet ce merita imortalizat drept pe buze.
          -Atunci buni. Numai sa nu aud ca ma mai strigi doamna ca ne supăram.
           -Bine...buni.
           -Vezi ca ne putem înțelege? Spune luând-o strâns in brate. Îmi place de ea băiete, poate n-o păstrezi ca noi vom fi cei doi supărați de aici.
            -Da sa trăiești, buni.
    O iau in brațe pe bunica in timp ce Scarlett ii arunca și ea mingea lui Gussie, pana îl obosește suficient încât sa nu mai aibă energie de absolut nimic. Îl mângâie ușor pe burtica apoi pur și simplu ma ia instinctiv de mâna iar eu nu ma opun, chit ca pana la mașina nu sunt nici trei metri. Profit de fiecare atingere de a ei, de fiecare moment in care o am chiar daca nu asa cum mi-as dori eu, la maximum.
      Ii deschid portiera mașinii apoi ms îndrept spre ușile din spate unde vreau sa aranjez geanta mea de sala ce fusese ascunsa într-un colț, și geanta ei. Cum pătrund pe bancheta din spate a mașinii, ma cuprinde un miros puternic. Floral, dulce. Ceva ce am mai mirosit pana acum dar nici nu mi-am dat seama. E ca și cum am devenit confortabil cu un miros pe care nici măcar nu știu când m-am mirosit pentru prima data.
        Ignor parfumul puternic și îmi fac treaba apoi ma întorc pe locul șoferului și o luam din loc, cu apusul topindu-se in spatele nostru. Nu știu când naiba se făcuse ora apusului, nici cât era ceasul nu știam. Ajung intr-o intersecție acolo unde, cu vocea lui Belle auzindu-se răsunând ușor in fundal fredonând ceva, ma simt apăsat de același miros profund. Miros ce de data sta vine dinspre ea. De aia știam ca am mai simțit mirosul. Azi, azi a fost mai puternic ca niciodată dar cu toată agitația cu cicatricea, nu eram in stare  nici sa zic cum ma cheamă, da pai sa ma mai și concentrez pe mirosuri.
           -Îmi place cum mirosi, Belle, spun fără ca măcar sa îmi dau seama ca mi-am dat drumul la gura.
          -Mersi. Dar nici nu mai credeam ca a-mi miroase. M-am dat cu parfum de dimineața.
          -Poate sa fie și o adiere de miros, ca eu tot as ajunge sa îl simt.
          -Da? întreabă ea uitându-se zâmbind la mine. De ce? Ce e Așa special la el de l-ai putea simți oricând? E doar esența de bujori.
           -Miroase a tine, Belle. A acasă.
    O simt roșind la cuvintele mele. Nu conștientizasem ce anume lăsasem sa îmi iasă pe gura însă, nu am fost niciodată mai mândru de rezultatul vorbelor mele. Și asta pentru ca atunci când vine vorba de Scarlett, e foarte greu sa scoți o emoție clară de la ea. Poate asta e și motivul
Pentru care bucuria, mândria mea când am văzut-o îmbujorându-se iar, datorită mie, era mai mare ca niciodată. Fiindcă eu, aparent numai eu, reușesc sa scot de la Scarlett orice cu excepția lacrimilor. Pe alea le voi lasă sa iasă la iveală doar dacă vor fi de bucurie. De altfel, nu sunt opera mea.
       Conduc cu grija in timp ce Belle continua sa își etaleze talentul muzical crezând ca nu o aud, pe muzica ce se aude intr-o surdina in întreaga mașina. Sunetul firav, subțire al vocii ei este un altul ce nu îmi va mai ieși din cap, probabil niciodată. Un altul de care am devenit dependent fără ca măcar sa îmi mai pese. Pentru ca am ajuns într-un punct in care nimic, dar absolut nimic nu se mai simțea greșit. Nu îmi mai spuneam mie ca e greșit. Și asta fiindcă atracția se vedea, se simțea. Iar tot ce se întâmpla între noi, privirile, lucrurile spuse, se simțeau cum trebuie. Erau doza mea din medicamentul de care eram oficial dependent. Erau fix doza datorită căreia nu ma puteam opri și nici nu îmi mai doream asta.
       Parchez in fata casei lui Scarlett și ultimul lucru pe care vreau sa îl fac este sa ii deschid portiera și sa o las sa plece. Nu pot. Nu pot sa o las sa se întoarcă într-un loc de unde va ieși mai rău decât intra. Nici nu știu exact ce se întâmpla între acei patru pereți dar, sunt mai mult decât conștient ca fix acei pereți ma împiedica sa fiu lângă ea sa ii iubesc toate părțile pe care ea le urăște. Sincer? Pentru mine asta e un motiv suficient de plauzibil pentru a urî o simpla casa.
       Belle se uita la mine, eu ma uit la ea și facem acest schimb de priviri de câteva ori, pana in momentul in care își ia geanta de pe bancheta din spate și pur și simplu da sa iasă. Moment in care o prind de mână și o simt cum se cutremura sub atingerea mea, poate puțin cam brusca.
         -Belle...
         -Rylan, îmi rostește numele cu o voce șoptită, ușor răgușită. Cumva, deși îmi mai auzisem numele ieșind din gura ei, niciodată nu sunase asa bine.
         -Mai spune-mi.
         -Ce? Pe nume? dau aprobator din cap și aștept ca ea sa continue. Rylan.
          -Îmi place, e tot ce spun, uitându-ma la ea și încercând sa trag de timp.
          -Am activat narcisismul din tine? Brusc îți place Așa mult numele tău încât vrei sa îl auzi Non-stop?
          -Doar dacă îl aud Non stop ieșind de pe buzele Tale.
          -Frumos flirt, Rylan, spune și pot sa jur ca pune accent pe numele meu fix pentru a ma intriga.
          -Trebuie sa te las sa pleci, spun uitându-ma la mâinile noastre ale căror degete între timp s-au împreunat. Nu vreau, dar trebuie.
          -Trebuie.
          -Iar tu, tu trebuie sa îmi promiți ca nu îți vei face rău. Te rog, Scarlett. Am nevoie sa îmi promiți asta.
          -Promit.
          -Promiți?
          -Promit.
          -Pinky promise? O întreb râzând și întinzându-i degetul mic.
          -Pinky promise, spune și își împletește degetul cu al meu.
     Apoi pur și simplu se întoarce și pleacă, dispărând in întunericul ce începea sa se aștearnă, lăsându-mă singur in mașina cu mirosul ei ce avea sa ma bântuie de azi, atât timp cât oi trai.
      Nu ca m-as plange.