Tot ce n-ai știut vreodată

Capitolul 13

Scarlett - peste 5 luni

Soarele puternic de început de vara reușește sa  îmi dezmierde chipul. Las ochii sa se obișnuiască cu lumina puternica a razelor bilei de foc ce sta deasupra noastră și admir, cu atenție, rochia ce stătea atârnată pe un imediat, de marginea dulapului meu. Îmi las mai apoi privirea sa zboare spre ținuta mea pentru ziua asta. Ziua pe care am așteptat-o cel mai mult de când ma știu. Absolvirea liceului. Terminarea unei ere, unor momente de tot rahatu.
Îmi ridic corpul greoi din îmbrățisarea moale a patului și ma îndrept spre baie. Ochii ma găsesc in oglinda, si pentru prima data, îmi place ceea ce văd. Trăsăturile fetei sunt bine conturate, mâinile au început sa se tonifieze, abdomenul s-a subțiat, talia ieșind la vedere. Pentru prima data in viața, ma uit in oglinda si nu regret ca am făcut-o.
Ma întorc înapoi in camera si încep sa ma pregătesc, pana in momentul in care telefonul începe sa se audă vibrând pe salteaua moale. Ma uit la numele de pe ecran si nu ma mai miră nimic. Rylan. Ry. A mea simfonie ce de cinci luni de zile se asigura sa ma facă sa ma simt in corpul meu, cum nu m-am simțit niciodată. Bine.
-Da? S-a întâmplat ceva, Ry?
-Neața, Belle.
-Da, Neața.
-Ce faci, frumoaso?
-Ma pregătesc pentru absolvire. Absolvire la care normal ca nu vine nimeni, ma plâng eu.
-Cum adică nu vine nimeni, frumoaso?
Și uite Așa, regret decizia de a ma plânge persoanei care ia in serios orice cuvânt as putea scoate eu pe gura.
-Ai mei sunt la munca. Nu ca mi-as fi dorit sa fie cu mine.
-Când e?
-Sa nu dea naiba sa vii!
-Nici de cum! Nu vin acolo, vin sa te iau sa mergem acolo, îmi spune el cu o nonșalantă ce sa face sa zâmbesc. Așa ca, poți sa nu o mai faci pe Scarlett cea rea și sa îmi zici la ce ora ai absolvirea?
-La unsprezece.
-Bine. Sunt la tine la zece jumate. O sa ma pregătesc sa ma faci mândru, iubire.
Zâmbesc și aștept sa îmi închidă, încercând sa nu ma gândesc la lejeritatea cu care decide sa îmi spună iubire deși nu a fost niciodată nimic mai mult decât ceva platonic între noi. Deși tu ai pretins asta la liceu, iar acum toată lumea o să fie cu ochii pe voi. Iar acum, acum îl duci printre ei, idioato!
Închid gura rațiunii și încerc sa nu ii dau dreptate, oricât ar trebui. E aproape zece. Machiajul aproape l-am terminat cât timp vorbeam cu Rylan iar tot ce mai am de făcut acum, ei bine e parul. Lung pana la jumătatea spatelui, de o nuanța egala cu cea chihlimbarului se lasă in onduleuri lejere pe umerii mei ce de cinci luni de zile, nu mai sunt asa grei. Prind doua Șuvițe la spate cu o fundița Galbena ce e menită sa ma facă sa arat a ceea ce visează Rylan. Îmi dau genele curbate cu un al doilea strat de rimel și sunt gata. Ma ridic de pe scaunul de la măsuță și trag pe mine rochia lunga, neagră, ce e acoperită de roba de aceiași culoare, peste care este pusă o eșarfa aurie, culoare ce se regăsește și la niveluri tocii.
Nu trece mult timp și deja se face ora la care Rylan a promis ca vine sa ma ia. Și toate astea pentru ca mi-am permis sa ma plâng persoanei greșite.
Cobor scările in graba, încercând sa ignor liniștea apărătoare din întreaga casa. Încercând practic, sa bag sub preș sentimentele pe care am ajuns sa nu le mai pot alunga. O anumită singurătate, un gol in inima și in suflet care exista mereu când sunt acasă. Și toate astea, pentru ca ma simt invizibila.
Las ușa sa se deschidă in larg și nu ma mira sa îl văd pe Rylan, cum sta rezemat de mașina lui așteptându-ma si privindu-mă într-un fel ce arunca orice sentiment de invizibilitate pe care îl avusesem mai devreme. Nu aveam cum sa fiu invizibila in preajma lui Rylan. Și toate astea, pentru ca el ma vedea si mereu m-a văzut. M-a văzut când nici eu nu ma mai vedeam de acolo, undeva din întunericul unor patru pereți.
-Nu te mai uita asa la mine ca ma faci sa roșesc.
         -De unde știi ca nu asta e scopul meu in viața?
   Se apropie de mine și ma ia in brațe  iar acesta este momentul când toate dispar și rămânem doar noi. Doua suflete cândva rănite, ce nu fac alt ceva decât sa se vindece unul pe altul.
           -Ești frumoasa, Belle, spune iar eu ma întorc și îl las sa vadă fundița Galbena ce îmi zăcea in par. Și văd ca îți iei rolul de prințesa Disney in serios.
          -Normal, dacă nu eu, atunci cine?
          -Nimeni, frumoaso, nimeni. Am ceva pentru tine.
    Spune zâmbind și se întoarce spre mașina, acolo de unde scoate ceva ce ascunde rapid la spate, pana in momentul in care se apropie de mine și îmi întinde ceva ce nu credeam ca o sa văd vreodată. Bujori. Nouăsprezece bujori roz ce îmi fac chipul sa radieze.
        -Ce? Cum...
        -Pari mult prea surprinsă pentru niște flori, frumoaso.
        -Sunt florile mele preferate, Ry...E prima data când primesc flori și... Mulțumesc, e tot ce zic uitându-ma la el cu o privire ușor înlăcrimată și cu nasul ascuns printre petalele bujorilor.
        -Eu trebuie sa îți mulțumesc pentru ca mi-ai spus ca e prima data. De acum, Belle, sa îți cumperi mai multe vaze.
       Roșesc și nici măcar nu ma chinui sa ma ascund. Nu știu de unde naiba știe ca sunt florile mele preferate dar nici ca ma interesează. Am primit flori, pentru prima data in viața. Nimic nu mai contează  acum.
       Rylan îmi deschide portiera mașinii și ma lasă da urc ca apoi sa plecam de pe loc spre ultima zi de calvar pe care aveam sa o îndur vreodată.
        
      Drumul a decurs repede, poate prea repede.Tocmai asta e motivul pentru care ma Mir când mașina lui Ry se oprește in ultimul loc liber al parcării.
       -Ai emoții? ma întreabă, probabil văzând tremuratul picioarelor mele.
       -Putin.
       -Sper ca știi ca ești superba și ca oricine se va uita la tine cum mergi va gândi același lucru ca mine.
       -Nu asta-i motivul emoțiilor mele, dar mulțumesc.
        -Atunci? Întreabă și ma priveste cât tip ezit, pana sa continue. Haide, Belle, vorbește cu mine.
        -Mai știi când am bătut eu un apropo ca am fi împreuna? el da aprobator din cap asa ca eu continui. Va cam trebuit sa para asta și acum.
          -Și asta e motivul pentru care ai tu emoții? dau aprobator din cap și el continua. Nu-ți face griji, Belle. Eu nu știu sa ma prefac, dar știu sa fac lucrurile cum trebuie.
      Nu am habar ce înseamnă asta, dar nici nu cred ca vreau sa știu. Tot ce conta era sa ne ducem acolo și sa părem credibili. Și toate astea pentru ca nu am chef de bârfe la final de an. Voiam sa fiu lăsată in pace, măcar acum, la naiba!
      Cobor din mașina lăsând florile sa se odihneasca liniște acolo. Mâna lui Rylan o găsește repede pe a mea și am conduce prin mulțumea de oameni pana in fata tuturor, acolo unde urma sa se întâmple totul.
     Mâna mea brusc nu mai e in a lui și pentru o secunda, dezamăgirea mi se poate zări pe chip. Asta pana in momentul in care simt furnicături pe talie, ce vin la pachet cu o căldură ce îmi face corpul sa mi se cutremure. Deci el chiar făcea lucrurile pe bune.
      Zâmbesc și îmi mut privirea spre doamna director ce a început întreaga absolvire. Nu durează mult pana sunt strigată și Rylan își desprinde cu greu degetele de talia mea, lăsându-mă sa îmi etalez noua silueta in fata tuturor. In fata tuturor oamenilor care nu contează, in fata unei singure persoane care merita. Pana ajung la doamna director, ma simt privită de Rylan și este cel mai minunat sentiment. Tocmai pentru ca îmi amintește ca nu poți fi niciodată invizibil in ochii persoanei potrivite.
     Ma întorc înapoi cu un trandafir primit de la domnul director adjunct și zâmbesc îndreptându-ma spre a mea liniște, a mea simfonie. Văzând totul din față, pot zări privirile ațintite asupra noastră a tuturor fetelor ce cândva au dorit sa fie al lor. Nu ca ar fi al tau.
       Ma apropii de Rylan și ii dau de înțeles, din privire ca e timpul sa facă ceea ce a zis mai devreme. Sa facă lucrurile cum trebuie.
      Ry înțelege, habar nu am cum, dar înțelege și ma ia in brațe, își trece ambele brațe pe după talia mea și se apropie de mine iar pentru un moment, eu chiar cred ca ma va săruta. Însă nu ajunge la buze, îmi lasă un sărut pe gât, care fie vorba între noi mi-a cutremurat întreaga ființa, apoi pe obraz pana când ajunge aproape de urechea mea și șoptește:
       -Nu-ti face griji, iubito. Un prim sărut trebuie sa fie special, nu irosit pentru a demonstra ceva unor idioți.
     Zâmbesc sperând ca nu sunt la fel de roșie precum simt ca sunt. Ca nu arat ca un rac tocmai ieșit din apa. Zâmbesc in special, pentru a nu lasă se sa observe cât de mult m-a afectat simpla voce a lui vibrând asupra pielii mele.
      Imediat cum se retrage, apare din nou Rylan căruia ii pasa de mine, căruia ii pasa de toate, caci îmi da o șuvița dupa ureche și îmi lasă un sărut pe frunte apoi îmi așează toca dreapta lasăndu-și mâna sa se odihneasca pe umărul meu.
Întreaga absolvire ajunge sa treacă mai repede decât credeam, in capul meu existând doar noi doi. Soarele și luna ce întâlniseră in zi de eclipsa și acum își etalat dansul deasupra noastră. Asta simteam ca eram. Și toate astea pentru ca el avea minunata putere de a face mereu orice alta persoana sa se piardă pe undeva prin peisaj, lăsându-ne singuri sa strălucim in întunericul întregii lumi. Noi doi sa fim lumina fiecăruia in parte.
      Imediat după discursul final al doamne director, Rylan ma ia de mâna și ma conduce iarăși, cum știe el cel mai bine spre mașină. Acolo unde îmi deschide portiera și ma lasă sa fiu prima ce se bucura de parfumul pe care florile le-au lăsat in mașină.
      Aștept sa se urce la rândul lui in mașină, pana sa încerc sa îmi dau drumul la gura pentru a încheia momentul de liniște dintre noi, liniște ce plutea in interiorul vehiculului ca și cum ar fi putut fi tăiată cu foarfeca.
         -Rylan?
         -Da, Belle?
         -De unde ai știut ca îmi plac bujorii? Nu cred ca ți-am spus niciodată, ii răspund eu poate puțin prea încrezută.
          -Nici ca ar fi fost nevoie sa îmi spui. Dar mi-ai dat indicii.
           -Adică?
           -Mai știi când discutam despre felul in care mirosi? dau aprobator din cap, sperând ca glumește. Ai spus ca nu e nimic special, ca e doar miros de bujori. Dar pentru mine nu a fost doar un miros. Mirosea a tine, a acasă cum am mai zis. Deci pur și simplu am putut sa jur ca bujorii sunt florile tale preferate. Chiar dacă nu erau, măcar miroseați la fel.
          -Tu chiar ai ținut minte de atunci?il întreb încercând sa nu arat cât de curioasa și mirata eram de fapt.
          -Tin minte orice a părăsit gura aia frumoasa a ta, încă din prima zi in care te-am cunoscut.
    Ok. Rylan avea sa câștige un record mondial pentru "cât de repede și de câte ori poți face o persoana sa roșească" și cea mai ciudata chestie era ca nici măcar nu ma deranja asta.
     Felul in care omul asta reușea sa ma facă sa simt lucruri cum nimeni alt cineva nu putea, era o confirmare ca totul e real, ca nu e nimic strict in capul meu. El ținea sa îmi confirme prin toate astea ca e real și nu va pleca vreodată.
      Nu mai zic nimic pe tot parcursul drumului pana acasă ci pur și simplu ma las purtată pe fiorii pe care el, numai el reușea sa mi trimită. Și am stat in tăcere, el cu mâna pe coapsa mea, eu cu mâna peste mâna lui, pana in momentul in care masina a parcat in fata casei și era momentul ca eu sa revin la realitate.
       Ry îmi deschide ușa și ma ajuta sa ies având grija sa nu dau cu capul de ușa mașinii apoi ma ia in brațe și, înainte de a ma lăsa sa intru in casa sa încep pregătirile pentru balul de absolvire ce era in numai șapte ore, mi-a sărutat fruntea și a zis.
         -Sa știi ca nu am glumit cu nimic din tot ce am zis astăzi. Sa îți cumperi mai multe vaze, Belle.