Tot ce n-ai știut vreodată

Epilog

Rylan- un an mai târziu

A venit ziua cea mare. Cea mai importantă zi din viața singurei familii pe care am avut-o vreodată. Nunta lui Rose. Rosaline Beauford, cea ce mi-a fost colac de salvare, încă de când nici nu știam ca mă aflu în derivă.
În momentul ăsta, mă uit la Chris, cum își aranjează cravata pentru a mia oară, pregătindu-se de momentul în care își va vedea pentru prima dată mireasă. Momentul în care până și eu, îmi voi vedea pentru prima dată astăzi, iubita. Scarlett urma să împlinească douăzeci de ani, iar eu 27. Ăsta este și momentul când îmi amintesc de unde a început totul. Eu 25, ea 18. Eu antrenorul ei personal, ea o simplă floare căreia îi era frică să înflorească. În momentul în care revin cu picioare pe pământ și mă uit iarăși la Chris, în ochii lui văd aceiași emoție pe care a avut-o și la prima întâlnire cu Rose. Aceiași emoție pe care o trăiesc eu zilnic cu Scarlett.
Mă ridic de pe canapea și mă duc în spatele lui, uitându-mă la amândoi în oglindă. Îi pun mâna dreaptă pe umărul său stâng și îmi caut pentru câteva secunde cuvintele.
-Ati fost împreună atâția ani, și totuși ai emoții de parcă ar fi prima zi. Prima zi în care o vezi, prima zi în care își ridică privirea spre tine. Nicidecum, de parcă ar fi ziua când îți spune da și pune capăt tuturor îndoielilor pe care le ai, cum ca nu ai fi suficient de bun pentru ea.
-Adevărul e ca îmi e teamă. Teama ca azi, în ziua în care are de ales, nu ma va alege pe mine.
-Bro, te-a ales pe tine în fiecare zi, timp de ani de zile. Te-a ales și atunci când va certați aproape zilnic, și atunci când te comportai ca un ratat. Ce te face să crezi ca nu te va alege acum, acum când ai devenit fix ce are ea nevoie.
-Pur și simplu. Mă gândesc ca ea poate alege. În fiecare zi, poate alege. Și oricât de recunoscător sunt ca mă alege pe mine de atâtea mii de zile, nu pot să nu mă tem, ca nu va exista o zi, când nu mă va mai alege pe mine.
-Christian Evan. Dați două palme sau am să ți le dau eu. Femeia pe care urmează să o vezi, se uită la tine de fiecare dată ca și cum dacă tu nu ai fi în camera, ea nu ar mai putea respira. Crede-mă, nu ai de ce să te îngrijorezi.
-Rylan?
-Da?
-Multumesc.
-Cu drag, idiotule. Acum haide să mergem să îți vezi mireasă, spun și îi dau ușor două palme pe spate, pentru a-l îmbărbăta.
Ieșim din una din cele două camere de hotel și coborâm scările. Îl las pe el în capul lor, iar eu mă duc spre fotograf să mă asigur ca va poza fiecare moment. Cuprinzând mai ales prima atingere înaintea primului contact vizual. Nu durează mult și prințesa momentului cobora. O rochie de un alb imaculat, voluminoasă ca a unei adevărate prințese, cu regina mea în spate, susținând trena.
Oricât de mult ar trebui să o admir pe Rose, îmi e clar ca ea e ca și dispărută din câmpul meu vizual, în momentul în care o văd pe Scarlett. Îmbrăcată într-o rochie lungă, din satin, de o nuanță uimitoare de galben pal, îmi ia privirea instant. Inima începe să îmi bată din ce în ce mai tare. Chiar dacă până și Scarlett mă alege de un an jumate în fiecare zi, eu am aceleași emoții ca în prima zi, cum a avut și Christian mai devreme. La naiba cu femeile astea care fac ce vor din noi.
-Cred ca am făcut stop cardiac în momentul ăsta, iubito, îi spun în momentul în care da drumul trenei lui Rose și se îndreaptă spre mine.
-Vrei sa chem un medic, Rylan?
-Nu, Frumoaso. Pentru ca daca asta se întâmplă când îți vezi iubirea vieții, nu o să mă deranjeze deloc să am asta de fiecare dată când te văd.
-Și dacă mori? Mă întreabă ea râzând și apropiindu-se de mine.
-Pentru unii oameni merită să riști, îi spun și o iau în brațe, lăsându-mă drogat de același miros care îmi bântuie visele de un an jumate. Bujori.
-Îți place, nu?
-Ești tu, Belle. Poți să miroși și a vanilie, și a bujori, ciocolată, ca tot o să îmi placă la nebunie.
Apoi pur și simplu o sărut și merg alături de ea spre altar, acolo unde o să ajungem noi cândva, dacă lucrurile merg cum trebuie. Eu mă duc în stânga și încerc să scot emoțiile ce au început parcă al omorî iarăși pe Chris, în timp ce Belle se duce în dreapta și se uită nerăbdătoarea spre aleea de petale de trandafiri pe care va păși Rose, însoțită de Johnny, tatăl lui Chris.
Pentru o secundă mă gândesc la tatăl lui Rose, omul pe care nu am apucat să îl cunosc decât câteva luni până ca un accident să îl răpească din acest moment , iar apoi îmi cade privirea spre un scaun din primul rând, pe care stă așezată o poză cu el și cu Rose în brațe, de la aniversarea ei de șase ani. Mă uit atent la poză și mă gândesc ce ar fi dat omul ăsta să fie aici în ziua asta. Să fie el cel care își conduce fiica spre întemeiere unei noi familii. Pentru o secundă, gândul îmi zboară la mama. Și astăzi, îmi permit să mă gândesc, dacă ea ar fi vrut să fie la nunta mea.
Toate gândurile se opresc însă, în momentul în care Rose pășește. Muzica începe să răsune, iar lacrimile lui Chris dau năvală pe chipul lui.
-E așa frumoasă, zice. Și nu mi vine să cred ca se îndreaptă spre mine!
Rad puțin la afirmația lui și, cu lacrimi în ochi mă uit spre Scarlett și mi-o imaginez în locul lui Rose. Ziua în care Scarlett va deveni a mea, va fi și ziua în care o să bag un bilet la loto, fiindcă nu am ce al ceva să fac, în cea mai norocoasă zi a vieții mele.
     Cum Rose și Chris se întâlnesc, buchetul de bujori al lui Rose ajunge în mâinile lui Scarlett, ce în același stump stă așezată pe trena ei, tocmai pentru ca vântul să nu ia pe sus întreaga trenă și să distrugă toate pozele ce aveau să fie făcute.
      Nu mi pot lua ochii de la ea. Chiar dacă este un moment în care aș vrea să fiu prezent total, îmi este imposibil în momentul în care Belle a mea, stă chiar la doi pași de mine, îmbrăcată într-o rochie galbenă ce se potrivește perfect cu numele pe care îl are în capul meu de un an jumate. Exact optsprezece luni. Exact de 547 de zile și cinci ore.
Întreaga ceremonie gândul meu a zburat prin toate părțile. Nu m am simțit niciodată atât de vinovat de faptul ca în capul meu se află doar Scarlett. Revin însă cu picioarele pe pământ, atunci când urmează sărutul celor doi miri.
-Si acum, Christian, îți poți....
Chris nici măcar nu are răbdare ca Preotul să își termine cuvintele, ca Rose este salată pe spate iar buzele lor se contopesc, pentru prima dată ca soț și sotie. Doamne de când așteaptă toată lumea momentul ăsta.
Imediat după aceea, ieșim afară la câteva poze ca apoi să ne îndreptăm spre local. O urmez pe Scarlett fix cum ar face și Gussie, prin mulțimea ce deja începea să se strângă în local. Cu toate ca e la un metru în fața mea, știu clar ca nu aș avea cum sa o pierd din priviri. Nu când mă las călăuzit de mirosul ei aparte, mergând aproape cu ochii închiși.
Știu ce se vrea de la mine, în momentul în care ajung după ea în baie iar ușa se închide în urma mea.
-Cumva șeful sălii de fitness are un dejavu?
Spune zâmbind și știu perfect la ce se referă. Săruturile pe ascuns prin baie când îmi era frică să risc, chiar dacă știam ca de merită să o fac.
Scarlett trece pe lângă mine cu un zâmbet șiret pe față, atingându-mi ușor antebrațul, mai mult cu unghia decât cu degetul. Gestul făcându-mă să o urmez inevitabil în fața oglinzii.
-Uită-te la tine, spun dându-i o șuviță după ureche, stând cu ochii ațintiți asupra reflexiei noastre, cum ai putut tu vreodată să urăști așa ceva?
-La fel cum, spune luându-mi mâna în a ei, tu ai putut să iubești așa ceva.
-Doamne, te iubesc.
-Si eu te iubesc. Mai mult decât am crezut ca pot sa o fac.
Imi las mâinile sa cada pe talia ei și, continuând să mă uit la reflexia noastră, ii las săruturi pe obraz, coborând înspre gât. Bucurându-mă de sunetele ușoare pe care le scoate, de o mie de ori mai mult decât de expresia pe care abia i o pot zări. Doamne, Belle avea să fie cauza curată a morții mele într-o bună zi. Iar eu, eu am să mor cu un zâmbet larg pe buze.
-Ry, ar trebui să ne întoarcem. E ziua lor cea mare iar noi, noi ar trebui să le fim alături.
Fără să zic nimic, o ascult și o urmez înapoi în sala. De data asta, ținându-mă de degetul mic pe care mi l-a oferit. Mă uit la mâinile noastre ce se țin una de alta ca în copilărie când nu voiai să te pierzi de prieteni sau familie prin oraș, și zâmbesc în colțul gurii. Nu am crezut vreodată ca o să pot să mă comport ca un copil cu cineva. Dar uite ca persoana potrivită, poate ajunge să scoată din tine și cele mai ascunse lucruri.
Ne așezăm la masă și ne bucurăm de conversațiile cu colegii noștri de la sală. Sau cel puțin, Scarlett se bucură de asta. Eu în schimb, mă bucur să o văd pe ea. Fericita, având parte de persoanele pe care le-a meritat întotdeauna. Zâmbitoare, așa cum îi stă cel mai bine. Dar cel mai mult, mă bucur să o văd pe ea ca fiind a mea, așa cum avea să devină cândva.
-Ce faceți dragilor? Cum vă simțiți?
Întreabă mirii noștri ce continua să se plimbe printre mese, alături de nașii lor. Mai ca îmi dau lacrimile în momentul în care mă uit la ei, unul lângă altul. După atâția ani în care lumea nu le dădea nicio șansă. Uite ca au ajuns aici, gata sa își înceapă adevarata viață împreună.
-Mai bine ca niciodată, spun mutându-mi privirea spre Rose. Tu cum te simți ca oficială Doamnă Evan?
-Simt ca am multă presiune pe umeri. Însă sincer? Simt ca asta am fost menită să fiu.
-Era și timpul, nu? Continui eu.
Chris rade pentru o secundă, apoi se uită la mine și zice șoptit.
-Acum mai rămâne doar rândul tău, amice, îmi dă una ușor în braț, apoi rostește cu voce tare, clară. Acum cred ca e timpul să deschidem ringul.
Și o iau imediat din loc, cum în fundal începe a se auzi un prim vals, ce era urmat de dansul mirilor. Nu trec câteva secunde, ca mă ridic și îi întind lui Scarlett o mână.
-Îmi acordați acest dans, domnișoara?
-Hmmm? Stai să mă mai gândesc. Oare ce ar zice iubitul meu dacă v-ar auzi propunerea, domnule?
-Iubitul tău? Păi el te-ar ruga în genunchi să dansezi cu el pentru ca moare să te tot admire după o zi întreaga în care nu te-a văzut.
-Atunci e bine, aștept să-l văd pus în genunchi.
Spune râzând și luându-mă de mâna iar eu știu ca, după cum a roșit, a făcut referință la momentul pe care îl aștept de o viață deja. Dar mai are de așteptat pentru asta.
Ajungem în mijlocul ringului de dans și brusc rămânem doar noi. Mă uit la ea și nu-mi dau seama ce am făcut să o merit tocmai pe ea. Cea pe care am așteptat-o douăzeci și cinci de ani. Cea pentru care aș aștepta încă pe atât. Un milion de zile și încă pe atât, dacă atât ar fi durat.