Tot ce n-ai știut vreodată

Capitolul 9

Scarlett

Se zice ca vinovăția trece cu timpul. Ca nu ai cum sa te simți vinovat continuu pentru o acțiune săvârșită cu buna știință. Dar, in momentul in care alarma îmi suna ma trezesc intr-o realitate unde vinovăția ma sufoca. Unde aerul in sine, pare sa îmi apare trupul pana când acesta sa se facă una cu salteaua. Asta se întâmpla când te culci sperând ca totul a fost doar un coșmar, dar apoi te trezești in aceiași realitate muta, cruda.
Ma ridic ușor din pat si încep sa ma pregătesc pentru liceu. Abia in momentul in care trag pe mine afurisita de uniforma, apuc sa zăresc cu privirea scăparea mea de aseară. O cicatrice lunga ce se întinde de sub buric pana la linia pantalonilor mei e pijama. O lacrima mi se scurge pe obraz însă nu ii permit sa își aducă si familia cu ea. Nu am timp de asa ceva.
Dezinfectez cicatricea apoi pur și simplu îmi fac machiajul si ies din camera. Cobor la Bucătărie și dau pe gât o gura din cafeaua rămasă a mamei, pentru ca am nevoie de energie in plus intr-o zi de vineri, apoi pur și simplu ies din casa lăsând in spatele meu totul. Fiecare plânset, fiecare lacrima ce apucase sa cada pe chipul meu in incinta casei ăleia. Las in urma tot ce n-au știut niciodată părinții mei. Tot ce nu a vrut da observe nimeni. Tot ce persoana potrivită vrea sa observe indiferent de cât se mult vreau sa ascund absolut totul.
Școala, respectiv liceul nu a fost niciodată locul meu preferat. In niciun caz unul in care as putea sa găsesc măcar o persoana ce sa ma facă sa evadez din realitate. Însă, in afara micilor glumițe, ce nu se simt niciodată ca fiind doar niște Glume, acest bulliyng nu e depășit niciodată limita verbala. Cel puțin nu pâna acum. Asta pentru ca mereu mi-a plăcut sa mențin tăcerea. Sa tac și sa înghit decât sa creez probleme. Însă, in viața oricărui om, am înțeles ca exista un punct de limita. Un moment când paharul se va umple și va da pe afara. Iar eu, nici măcar nu știam pana acum, cât de aproape sunt de fapt sa aflu adevarul crunt din spatele cuvintelor ăstora.
Reușesc sa treacă primele doua ore de curs fără ca niciun val sa ma dărâme. Doua ore pana sa se dezlănțuie adevăratul calvar. Calvar pe care nu credeam ca o sa îl dezlănțui, prin simplul fapt ca mi-am dat drumul la gura, poate mai mult decât ar fi trebuit. Anumit scandal ce nici măcar nu ar fi putut fi zărit venind.
Stau sprijinita de vestiare și caut prin geanta caietele pentru următorul curs. Asta pana in momentul in care un urlet se aude din capătul celălat al holului, venind parca spre mine. Îmi ridic privirea din geanta și pur și simplu sunt derutata, nu știu in ce direcție sa ma uit. Asta pana in momentul in care vocea se aude din ce in ce mai aproape iar privirea mi se fixează pe un anumit punct.
-Târfă idioata!-urla o blonda pe care nu o mai văzusem pana acum, venind spre mine nervoasa-
-Ma scuzi blondino? Cred ca încurci nițel rolurile.-spun, încercând sa par cat de încrezătoare posibil. Încerc, indiferent de cât de penibil pot sa arat in momentul asta. Sau poate, mai degrabă e vorba despre cât de penibil ma simt in momentul asta.-
-Fetița care a trebuit apărată de un bărbat in toată firea a prins curaj?
    Fetița. Dacă e ceva ce urăsc cel mai mult in viața asta, este sa fiu făcută mica. Urăsc asta  pentru ca mereu ma simt asa. Mereu ma simt mica. Însă nu o sa permit ca lumea sa ma facă sa fiu vulnerabila peste tot.
          -Curajul a existat din totdeauna, Blondo.
Ce e in neregula cu tine, Scarlett.Ma cert in mintea mea, deși știu adevăratul răspuns. M-am saturat. Ripostez chiar dacă știu ca probabil ma va învinge. Ripostez pentru ca m-am saturat sa fiu mica. M-am saturat sa tac și sa tac, ca apoi sa nu ma aleg cu nimic.
          -A prins glas iubițica? Păcat ca nu ai știut sa strigi încât sa te auzim toți, nu? Ai preferat sa te audă doar el, hm? Spune-mi chiar crezi ca unul ca el, s-ar uita la una ca tine?
          -Din moment ce tu zici asta, înseamnă ca tu o crezi, nu eu. Eu zic sa îți cântărești mai bine cuvintele, blondo.  Altfel, lumea s-ar putea sa te înțeleagă greșit. Iar tu nu vrei asta, nu?
  Eram pe val. Un val al nebuniei, din care nu aveam sa scap cu viața. Unul care ma făcuse conștientă de acest lucru încă de la mal. Însă, dintr-un motiv sau altul adrenalina decide ca asta este o problema pentru mai târziu.
          -Iar eu îți sugerez sa îmi lași iubitul in pace.
          -Scuza-ma Draga. N-am știut ca Rylan e iubitul tău, nu ti-am văzut numele nicăieri pe el.
    Și asta, asta este momentul in care valul decide sa ma înece. Palma ei se lipește de obrazul meu. Mâinile ei se înfig in parul meu. Ripostez, lovind cu picioarele cât de tare pot. Ma izbește cu o putere al naibii de mare de dulapuri. Întregul corp mi se cutremura. Cu mâinile ma tine țintuită de dulapuri iar cu picioarele lovește acolo unde apuca. Picioare, genunchi, coapse, abdomen. Respirația îmi devine sacadata in momentul in care ajung cumva la pământ, sprijinita de dulapuri. Cicatricea ma doare iar mâinile îmi tremura ca naiba, in momentul in care simt o ușoară sângerare cum mi se scurge încât pe pielea fina, coborând spre linia fustei.
    Cândva totul se oprește. Nu îmi dau seama când sau de către cine este oprită întreaga situație. Știu doar ca blonda al cărei nume nici măcar nu îl știu, este luată de lângă mine iar eu, eu pur și simplu ma târăsc pana in baie. Asta e tot ce pot sa fac. M-am jucat cu focul, încercând sa ma apar și m-am ars. M-am ars si doare mai tare decât m-as fi putut aștepta.
     Intru intr-o cabina si ma sprijin de ușa încuiată, lăsându-mi trupul sa se prelingă pe podeaua rece. Lacrimile îmi curg pe fata ce ma ustura, aproape la fel de tare ca si cicatricea. Ce am făcut sa merit asta? De ce eu? Pur si simplu, de ce?Știusem, in adâncul sufletului meu, ca insinuarea unei anumite relații cu Rylan îmi va crea probleme. Dar nu îmi imaginasem niciodată ca voi ajunge sa fiu batuta de o tipa care pretinde ca ce. Ca ar fi  iubita lui? 
     Urletele fetei continua sa se audă pe holul mare iar mie, mie îmi e frica sa ies din baia asta afurisita. Îmi e frica sa ies pe hol, pentru ca o sa fiu iar bătută. Îmi e frica sa ma duc acasă, pentru ca voi  ajunge sa îmi creez alte noi cicatrici pentru a uita. Îmi e frica de tot. De ziua de azi, de ziua de mâine. Îmi e frica sa trăiesc, dar in același timp îmi e mult prea frica sa mor. Vreau liniște. Simfonie. Rylan.
      Îmi scot telefonul cu greu din buzunar cu mainile tremurânde și ii formez numărul de telefon. Ascult, sau cel puțin încerc sa ascult sunetele din jur. Însă, sunt cu totul și cu totul acoperite de inima mea ce e singura Constantă in momentul actual. Singura cu rimt egal.
-Da, Belle?-se aude vocea lui Rylan răsunând in difuzor. Voce ce calmează tot haosul din mintea mea.-
-Ry-Rylan...a-am nevoie d-d-d-de tine.-spun cu greu încercând sa nu ma sufoc poate chiar și cu propriul glas.-
-Ce naiba s-a întâmplat, Scarlett? Unde ești? Respira.
-B-b-baie. Sunt in baie. O-o t-t-tipa blonda m-a luat l-l-la băt-t-taie.
-Ce-a făcut?! Vin imediat.
Spune iar apoi pur și simplu îmi Închide telefonul in nas. Drumul de la sala pana la liceu e cam cincisprezece minute. Ma uit la ceas și încep sa cronometrezi fiecare minut, fiecare secunda încercând, odată cu timpul, sa ma păstrez pe mine una constanta in realitate. O realitate unde nu mai vreau sa trăiesc. Nu mai vreau si nici nu o voi mai face mult timp.
Noua minute. Atât a durat sa-mi aud propria simfonie cum a venit sa îmi pună partiturile in ordine. Ce a venit sa salveze copilul din mine care a încercat, pentru prima data sa nu mai fie unul.
-Scarlett? Belle, la naiba unde ești.
-Aici.-spun, apoi ma ridic și încerc sa deschid cu greu ușa masiva.-
-Iubire, ce s-a întâmplat cu tine?
-Vreau...-nu o spune, Scarlett.NU O SPUNE.-Vreau sa mor, Rylan. Nu vreau sa mai exist, sa mai trăiesc asta!-spun pur și simplu izbucnind in lacrimi in brațele lui.-
       -Shh. E in regula. Va fi bine, iubire.
Ma strânge la pieptul lui. In brațele lui. Primele brațe ce m-au primit sa plâng in ele. Primele brațe ce simt ca ma protejează, nu ca îmi scot întreg aerul din mine. Își lipește buzele de tâmpla mea și pur și simplu ma lasă sa plâng pana nu mai pot. Nu scoate niciun zgomot, nici măcar o silaba. Ma lasă sa ma bucur de liniștea creată de bătăile inimii lui, pana când a mea decide sa o urmeze pe a lui, calmându-și ritmul.
-Ai de gând sa îmi spui ce s-a întâmplat, acum?
Dau aprobator și încep sa ii povestesc, încercând sa ignor durerea groaznica pe care o simt din zona abdominala. Durerea groaznica provocată de mine însămi.
-Claire, e o tipa cu care am ieșit de câteva ori când eram ceva mai tânăr. E obsedata din câte văd, dar o sa am eu grija de asta. Nimeni nu se ia in halul asta de iubita mea fără sa pățească nimic. Ti-am spus sa le spui tuturor ca suntem împreuna ca sa te tin in siguranța. Fix asta o sa fac.
Zâmbesc ușor și încerc sa nu ma las vrăjită de niște simple cuvinte. Pentru ca nu înseamnă nimic. Absolut nimic. Nu au însemnat, nu înseamnă și nu vor însemna nimic niciodată.
-Dar nu înainte de a vedea ce naiba ți-a făcut.
-Adică?
-Adică îmi place bluza asta. Jos cu ea. -spune iar eu ma uit la el al naibii de urat.-Nu in felul ăla, Scarlett. Trebuie sa văd dacă idioata aia ți-a deschis cumva rana ultimei cicatrici.
Nu am de gând sa îl ascult. Deși, când vine vorba de Rylan, nu e după mine. Însă, la naiba, nu am de gând sa îl las sa vadă ca exista o noua cicatrice. Una de care nu e de vina nici Claire, nici Grace sau Mor. Una a care-i vinovații o port doar eu. Eu însămi ce am ales sa fac liniște in singurul mod in care știu sa fac asta.
-Tu vrei sa îmi aduci aminte cât de mult îmi place sa dau ordine, Scarlett?
-Nu, doar ca nu...
-Ori îți dai afurisita asta de bluza jos sa ma lași sa văd ce naiba ți-a făcut idioata, ori o sa ți-o scot eu. Tu alegi, Belle.
Îmi dau ochii peste cap si îmi scot nenorocitul de sacou, ridicând tricoul uniformei pana sub bust. Pot vedea, chiar și cu ochii închiși de Rușine, furia de pe chipul lui Rylan. Acea vena ce se zbate mereu și ce, am senzația ca la in moment dat pur și simplu va pocni.
-Știam eu! Scarlett, dacă as putea, as omorâ-o!
-Ea nu are nicio vina.
-Ori sunt eu prea prost sa înțeleg, ori tu chiar imi spui ca ea nu are nicio vina cu faptul ca o cicatrice de pe burta îți sângerează. Îți sângerează și o face abundent.
-Vantaile sunt create de ea, Rylan.
-Și cicatricea aia s a făcut singura? Ia stai asa, e una noua. Ea ti-au făcut-o?
-Nu, la naiba nu! EU MI-AM FACUTO! EU. Acum omoară-ma dacă vrei.