Tot ce n-ai știut vreodată

Capitolul 16

Scarlett

Mâinile lui se plimbă prin părul meu iar eu simt totul și nimic în același timp. Felul în care trupurile ni se contopesc lumina precum un întreg sub raza lunii pline, nu mă face decât să realizez ca asta a fost scris să se întâmple.
Când aerul fiecăruia s-a terminat, pur și simplu ne desprindem amândoi din sărut și, fără a scoate niciun cuvânt ne întindem pe iarbă, înconjurați de salcii plângătoare. Rochia mea galbenă se contopește cu verdele aprins al ierbii iar părul pare ca este una cu pământul ce ne găzduiește.
Îmi sprijin capul de umărul lui Rylan și pur și simplu privim stelele ce parcă ne așteptau. Habar nu am ce am făcut să merit asta, dar nu mă plâng absolut deloc. Fiindcă dacă așa se simte iubirea, cred ca voi vrea să o simt mai des.
-Rylan? rup tăcerea nopții zâmbind până la urechi.
-Da, Belle?
-Tot nu mi-ai zis de ce m-ai adus aici, glumesc eu tachinându-l.
     Privirea lui se oprește asupra mea și pot simți cum zâmbește până să răspundă.
     -Când eram mic, bunica mereu mă aducea aici. Zicea ca asta e locul unde mama mă poate vedea. Practic, unde coboară lângă mine fiindcă e protejată de oricine.
      -Deci tu...
   Spun și încerc să nu fiu șocată. Sau cel puțin, încerc să nu par șocată.
       -Te-am adus aici pentru ca voiam ca mama sa te vadă. Pentru ca voiam ca primul nostru sărut să fie într-un loc ce până acum era doar al meu. Un loc pe care m-am săturat să îți dețin singur.
  Zâmbesc și îmi ridic intreg corpul de pe iarbă rece. Mă aplec asupra lui și îmi las buzele să le găsească pe ale lui în întunericul nopții. Habar nu am când am ajuns aici, dar orice s-ar întâmpla aș vrea să nu mai plec din stadiul ăsta niciodată.
Brusc, o rafală de vânt îmi mângâie pielea și mă ia cu ea, ușor ușor pe lumea viselor. Plecăm spre o lume nemărginită chiar acum, stand în mijlocul naturii, întinsă pe iarbă sub o ploaie de stele, în brațele singurei persoane care m-a văzut când nici eu nu o făceam. În brațele singurei persoane lângă care puteam fi eu. Acea eu ce a stat cândva ascunsă în întuneric, ce uitase ca există. Dar ce acum, acum triumfă pentru ca Rylan, Rylan e scânteia ce e menită să aprindă zvâcul ce a existat cândva în interiorul meu.
-Belle, iubito, nu poți dormi aici. Te duc acasă.
Acasă.
Eram deja acasă și nu pot înțelege cumde Rylan nu și a dat seama de asta.
-Sunt deja acasă, spun cu ochii întredeschiși.
-Belle...
-Bestie.
-Nu poți adormi aici, în mijlocul parcului. Meriți un loc mai bun. Meriți să te odihnești.
-Atunci oferă-mi ceva mai bun, spun căscând. Acasă e oriunde ești și tu, Rylan. Doar du-ma unde este acasă pentru tine.
-Atunci se pare ca vom lua prințesa la plimbare.
Zâmbesc încercând să îmi țin ochii deschiși și mă ridic din iarba moale. Îmi iau tocurile și fac câțiva pași desculță, prin covorul pufos până în momentul în care corpul meu decide să zboare, agățat de simfonia mea proprie.
-Ce faci, Ry? Încercăm să am un moment de Rapunzel și să merg desculță.
-Tu ești Belle și doar Belle. Nu te mai juca de-a prințesele.
-Tot nu mi-ai răspuns la prima întrebare, Bestie.
-Îmi car prințesa până acasă.
-Prințesa are picioare, așa cum a avut mereu, spun zâmbind și uitându-mă la el printre genele ce îmi închideau privirea.
-Până acum, ai fost doar Belle. Acum, acum ești Belle a mea iar asta înseamnă ca orice poți face tu, voi face eu.
Pufnesc ușor și îi sărut ușor baza gâtului. În brațele lui Rylan mă simțeam doar un copil. Erau singurele momente când nu trebuia să îmi fac griji pentru nimic. Singurele momente când consecințele nu existau. Și asta este motivul pentru care filmul mi se rupe și nu mai sunt în stare să îmi țin ochii deschiși pentru a vedea ce se întâmplă.
Pur și simplu, dependenta de siguranță ce Rylan mi-o oferă, mă las în mâinile lui și simt cum rochia mea de prințesă e dată jos imediat ce ajungem într-o încăpere cu aer ușor răcoros. Straturile grele de voal sunt înlocuite cu un material rece și subțire ce mi se mulează pe curbele corpului. Brațele lui se aruncă în jurul meu iar momentul în care vocea lui se aude răsunând în camera plăcută, auzul meu își ia și el adio de la mine, lăsându-ma în siguranță în brațele bestiei ce în ochii mei era un prinț pe cal alb.
-Bun venit acasă, Belle iubito. Odihnește-te. Dimineață te duc înapoi acasă.