Tot ce n-ai știut vreodată

Capitolul 20

Rylan

   Soarele ce pătrunde prin fereastră mică reușește să mă trezească din ceva ce credeam ca e un vis. Realizez ca totul e mai aproape de realitate decât credeam, în momentul în care un parfum aparte de bujori începe să mă acapareze. Părul lui Scarlett îmi este răsfirat pe biceps iar capul ei se odihnește pe pieptul meu, căutându-și loc liniștit în scobitura gâtului meu.
      Mă ridic cu greu din pat încercând să nu o trezesc și mă duc direct în baie. Îmi fac rapid un duș apoi mă îndrept spre bucătăria al naibii de mică - chiar trebuie să mă mut din garsoniera asta, la naiba- urmărind-o pe Scarlett în drumul meu. Închid ușa și încerc, strecurându-ma prin spațiul strâmt să fac ceva de mâncare. Eu dau pe gât repede o cafea iar lui Scarlett îi fac o omletă alături de care îi face un sake proteic. Pun omleta pe masă și  acopăr încât să rămână caldă până când se trezește ea apoi într-un pahar cu apă, iau unul din bujorii din buchet și îl pun separat, pe masă.
       Îmi prepar la rândul meu un sake proteic apoi îmi pregătesc geanta de sală și dau să ies din casă, nu înainte de a o săruta pe Scarlett pe frunte.
     Ies apoi pe ușă și plec spre sală. Urma să am o zi destul de ocupată, având ca și clienți în jur de cinci. Cinci printre care nu se află și Belle. Când i-am spus aseară ca îmi lipsește la sală, am fost cat se poate de sincer. Antrenamentele cu ea au fost si vor rămâne preferatele mele. Și nu, nu pentru ca acum este iubita mea, ci strict din punct de vedere profesional. Fiindcă ambiția lui Scarlett nu am mai văzut o nicăieri.
Intru în sală și pur și simplu mă las acaparat de răcoarea din întreaga încăpere. Trec pe la vestiare și mă schimb apoi ajung pe la Rose.
-Neața.
-Da bună dimineața. Cum e Scarlett?
-Bine. Chiar mai bine decât mă așteptam.
-Sper ca ai dreptate. Îmi place de ea, nu vreau să pățească ceva mai rău.
Spune Rose, apoi își centrează atenția asupra laptopului ei. Vreau să trec să îmi pun gheață în sake, în momentul în care observ la ce era Rose atât de concentrată pe calculator.
-Rose Beauford, cum îți permiți să cauți locații de evenimente în timpul programului? glumesc cu ea mulțumindu-i Celui de sus ca în final își caută și ei locație pentru nuntă.
-Muncă e Muncă dar eu tre' să mă mărit odată și odată, viața mea.
       -V-ați hotărât și voi la dată odată? Sau tre să aștept alt an să vă căsătoriți naibii.
       -Ne-am hotărât și noi. O să mai aștepți doar când o să primești invitație. Mă gândeam, oare să-l invit pe șefu?
   Șeful. Doamne, Rose tocmai mi-a amintit de o așa zisă discuție pe care eu ar fi trebuit să o am cu această persoană.
      -Nu știu, Rose. Tot ce știu eu e ca trebuie al naibii de tare sa vorbesc cu șeful.
   Spun și plec ținta spre biroului lui, fără sa ii dau absolut nicio explicație lui Rose. Trag puțin cu ochiul prin ferestrele laterale ușii și în momentul în care îl zăresc în birou, bat ușor la ușă și aștept un răspuns.
      -Intră.
   De atât am avut nevoie. Apăs ușor pe clanță încercând să îmi creez în minte un adevărat scenariu pentru ce aveam să îi propun unui om care nu mă avea foarte tare la inimă. Unuia care nu prea avea pe nimeni la inimă.
      -Bună dimineața, domnule.
Mike Lee. Directorul și totodată șeful unui lanț de săli fitnes mă străpunge cu o privire rece, ca întotdeauna.
       -Cu ce te pot ajuta, Hill?
       -Voiam să vă întreb dacă faceți cumva angajări.
       -Nu știu de ce vrei să știi. Doar dacă nu ai de gând să îmi dai motive să te concediez și vrei să ști daca te-ai putea re angaja.
       -Nu domnule.
       -Atunci?
       -Voiam sa ajut o... o prietena, spun știind ca printre regulile lui Mike se află excluderea relațiilor extraconjugale între angajați din punct de vedere strict profesional, ce își caută un loc de munca. Vrea sa câștige ceva experiență, știți?
       -Mhm. Câți ani are domnișoara?
       -Aproape nouăsprezece.
       -Cat de "prietena" va este această domnișoară, domnule Hill.
       -Vă asigur domnule ca nu există nicio relație extraconjugală între mine și ea. Totul este strict platonic, o relație de colegialitate.
       -Numele ei este?
       -Scarlett Verrett. Are un contract pe numele meu desemnându-ma antrenorul ei personal însă ar vrea să lucreze aici, poate chiar cu jumătate de normă dacă se poate.
       -Condiția fizică?
       -Este ușor rănită, domnule, este tot ce spun încercând să duc la bun sfârșit interogatoriul.
       -Atunci am să îi ofer un loc ca și asistentă a lui Rosaline Beauford, strict pentru dobândirea experienței.
       -Îi programați un interviu, domnule?
       -Încrederea mea în tine, Hill, este mare chiar dacă tu nu crezi. Poate lucra cu jumătate de normă începând de luni. Atat timp cat nu ii va crea probleme domnișoarei Beauford și cat relația dintre voi doi nu se schimbă am de gând să am încredere în recomandările tale.
       -Va mulțumesc, domnule.
       -Acum fugi la muncă ca nu te plătesc să o faci pe făt-frumos. Îți începe primul antrenament în cam zece minute dacă nu mă înșel.
    Zâmbesc ușor și ies din biroul lui, fiind surprins de cat de ușor a fost și de asemenea de încredere ale care Mike a dobândit-o cumva în mine în tot acest timp. Cam singura problemă era ca eu și Scarlett ar trebui să ne prefacem străini într-o oarecare măsură. Să ne rezumam la gesturi prietenești dar sincer? Cred ca se merită atât timp cat o pot vedea și pot ști dacă e bine.
      Încep antrenamentul încercând să stau cu gândul doar la ceea ce fac, ci nu la încurcătura în care m-am băgat de dragul lui Scarlett.
După primele două persoane, când pauza de masă ma lăsa în final să îmi elimin gândurile, mă duc intr-un loc mai retras, de unde știu sigur ca nu mă poate auzi nimeni și o sun pe Scarlett.
-Da? vocea ei subțire brusc, îmi evaporarea orice epuizare din corp.
-Ce faci, Belle.
-Bine, tocmai mă duceam să-mi fac ceva de mâncare.
-Ești bine?
-Da, Ry. Nu e nevoie să îmi porți atât de mult de grija. Sunt bine, poate chiar mai mult decât bine.
-Perfect.
-Ce se întâmplă cu tine? Ești cam distant.
-Nimic, Belle,
-Mhm. Cum zici tu. Atunci poți măcar să îmi explici de ce m-ai m-ai sunat dacă nu prea ai de gând să vorbești? Toate propozițiile tale se rezumă la maxim trei cuvinte.
-Scuze. Te-am sunat ca aveam nevoie să te aud, bine? Am multe pe cap și chiar aveam nevoie de tine, spun o parte de adevăr, încercând să omit surpriza ce ma apasă de fapt.
-Atunci vorbește cu mine. Dacă ai nevoie de tine, aici sunt. Dar trebuie să îmi și spui ce naiba ai.
-Nah, e în regulă. Mă descurc, bine?Ma voi revanșa diseară cu ceva special. Să fii gata când ajung eu, bine?
-Mhm, bine.
-Te iubesc, spun cu o voce ușor șoptită.
-Și eu te iubesc.
Închid telefonul și mă închid în birou, gata să îmi mănânc prânzul bine meritat. Nu durează mult și apare Rose, ce mă străpunge cu o privire al naibii de serioasă.
            -Să știi ca nu ți-am găsit numele pe caserola, deci nu ți-am furat mâncarea, spun fără ca măcar să îi dau ocazia să își dea drumul la gură.
            -Lasă mâncarea. Am impresia ca o să îți fure ție cineva locul de muncă cat de curând.
            -Ce tot zici acolo?
            -M-a chemat șeful la el în birou.
             -Ai înnebunit, Rylan? Să o aranjezi pe Scarlett aici, cunoscând regulile lui?
            -Te rog frumos să urli cat mai tare dacă poți.
            -Ce naiba e în capul tău, Rylan?! spune nervoasă și, apropiindu-se de mine îmi dă una peste cap.
             -Știu ca e riscant, bine? Dar ea a insistat ca vrea să muncească undeva, oricum doar până aplica la facultate.
             -Și pentru asta îți riști locul de muncă, Rylan?  Locul de muncă din care, o ajuți în mare parte pe bunica ta? Chiar crezi ca se merită? Nu mă înțelege greșit, îmi place de Scarlet dar...
             -Iartă-mă ca te întrerup, Rose. Vreau să înțelegi ca Scarlett merită orice risc. Indiferent de situație, aș risca orice, dar absolut orice când vine vorba de ea.
    Dau pe gât o ultimă gură de Sake proteic dar nu mă miră deloc privirea constantă a lui Rose.
            -Rosaline, spune ce ai de spus, îi zic cunoscând-o mai bine ca oricine.
            -Îți e frică să nu o pierzi. Să nu se întâmple ceva iar tu să nu fii acolo. Asta este și motivul pentru care ai tras sfori ca ea să fie angajată aici fără ca măcar să pară ca îți pasă de riscurile ce vin odată cu asta. Fiindcă chiar nu îți pasă. Vrei doar să...
             -Să pot să o opresc cum nu am putut s ai opresc pe mama? Bingo.
             -Voiam să zic ca vrei doar sa ai lucrurile sub control.
             -Te pricepi, Rose, ce să zic. Te las să îți savurezi mâncarea, mă duc să mă antrenez până la următorul client.
             -Bine, dar Rylan?
             -Da?
             -Va trebui sa ai mare grijă. Să o pui la curent cu tot și să fiți al naibii de discreți. Pentru ca poate ție nu îți pasă de slujba ta, cel puțin nu la fel de mult ca de Scarlett, însă mie da.
            -Da să trăiți.
     Spun dând aprobator din cap și mă întorc în sala. În mod normal, mi-aș fi luat o pauză până la următorul antrenament însă acum, când mintea nu voia să îmi dea pace, o pauză nu era nici pe departe o soluție.
     Mă apropii de o bandă și dau drumul la alergat încercând să las toate gândurile de o parte, fiindcă nu e momentul lor. Dar Rose are dreptate. M-am îngropat până în gât în rahat iar acum trebuie să am mare grijă cum ies. Sunt mult prea multe în joc.
      Cu toate ca îi dau dreptate lui Rose, nu regret absolut nicio decizie. Nici măcar imaturitatea cu care am inflirtat-o pe Belle aici doar pentru ca îmi e mie mult prea frică să o pierd.
      Încep mai apoi antrenamentul cu u începător, încercând să îmi mențin mintea în momentul prezent fără să o las să zboare prin toate părțile. Termin seria de exerciții și mă îndrept spre vestiar, gata în final să îmi strâng naibii lucrurile și să plec de aici.
      Mă urc în mașină fără ca măcar să îmi mai iau la revedere de la Rose și conduc direct spre casă. Spre mica garsoniera pe care Scarlett, prin simpla ei prezență a transformat-o într-o casă.
       Intru în apartament, liniște. Urăsc liniștea, fiindcă mă sperie. Îmi dă anxietatea ca nu am totul sub control și ca sigur se întâmplă ceva în spatele liniștii apăsătoare.
       Mă liniștesc însă, în momentul în care mă duc pe balcon și o văd pe Belle pictând. Stand expusă la lumina soarelui, într-o rochie înflorată ce îi lasă la iveală rănile ce încep a se cicatriza.
         -Belle.
         -Ai venit! M-ai speriat.
         -Scuze, spun lăsându-i un sărut ușor pe creștet și ieșind de pe balcon.
      Scarlett se ridică imediat de pe scaunul de pe care picta și mă urmează până în camera. Mă trântesc pe pat iar ea se așează calm lângă mine și îmi spune.
          -Pe tine chiar te macină ceva.
          -Mhm.
          -Poți să termini cu răspunsurile monosilabice și să îmi spui ce ai ca să te pot ajuta cumva? Zic și eu.
     Trag aer adânc în piept și mă uit la ea. La trăsăturile ei frumoase pe care nu aveam să mă satur din a le privi. Pe care aveam să fiu obligat să le dau uitării pe parcursul zilei de acum în colo.
           -Deci?
           -Am vorbit cu șeful meu și ti-am obținut un job ca și asistentă a lui Rose.
           -Păi asta e minunat! Mulțumesc, Ry. Deși eu nu înțeleg de ce e asta ceea ce te frământă. Nu vrei să lucrăm în același loc? Ți-e rușine cu, spune arătând spre cicatricile ei.
    Moment în care mă sprijin în coate și o trag spre mine, închizându-i gura cu un sărut apăsat pentru a uita tot ce am avut pe cap toată ziua asta.
         -Să nu cumva să mai gândești asta. Ți-aș purta cicatricile pe post de medalii dacă aș putea, doar ca să mă laud ca am o iubită atât de puternică încât a supraviețuit. Iar tu? La naiba, ești singura persoane cu care aș vrea să lucrez vreodată. Dar pe mine mă frământă faptul ca vor exista câteva reguli...