Tot ce n-ai știut vreodată

Capitolul 8

Scarlett

Îl urmez pana in mașina, cu întregul suflet stându-mi in gât. Rylan este prima persoana care a văzut vreodată efectul pe care îl au cuvintele asupra mea. Singurul pe care, dintr-un motiv sau altul, nu l-am oprit sa descopere totul. Singurul in fata căruia mi-am permis sa plâng pana nu am mai putut. Iar acum, ce sa vezi, sunt in mașina lui iar tăcerea ma omoară. Tăcerea ce se menține încă din momentul in care plecam de pe loc, pana in momentul in care drumul spre casa se scurtează, ma apasă atât de tare, încât ma gândesc real dacă sa deschid gura. Dacă sa ii mai destăinui unui necunoscut bucăți din sufletul meu.
Însă se pare ca gura mea nu are nevoie de aprobare de la creier, întrucât mi se aude vocea șoptită in întunericul nopții. Mi se aude și mi-as fi dorit sa nu se întâmple. Fiindcă in momentul in care vorbesc, ma simt expusă, dezbrăcată, goală. Fără niciun scut asupra mea.
-Eu le fac.
Rylan oprește la primul semafor, lăsându-mi fraza in aer și strângând atât de tare de volan, încât asta duce la albirea degetelor lui. Pentru un moment, cred ca ma va lăsa asa, in pura deriva. Asta pana in momentul in care ochii lui cenușii ii găsesc pe ei mei de un albastru probabil acum roșiatic de la plâns.
-De ce, Belle?
O întrebare atât de simpla, care a ruinat și ultimul scut de mai era in picioare in sufletul meu. O întrebare atât de simplă care a reușit sa ma lase la pământ. Ii las întrebarea sa plutească între noi pana in momentul in care mașina pleacă de pe loc iar eu, eu îmi găsesc cuvintele pe care sa le las sa zboare prin atmosfera seacă.
-Ai ținut sa ma duci acasă pentru a afla dacă mi el fac eu sau alt cineva. Așa ca, te-am lămurit. Eu mi le fac.
-Te mai întreb o singura data. De ce?
-Pentru ca durerea fizica face strigatul durerii psihice sa se înădușească. Ma face sa nu mai simt nimic. Se simte ca un restart al întregului corp.-rostesc printre lacrimile însângerate ce îmi curg pe obrajii roșii.-
-Dar de ce in locurile alea?
-Ele îmi crează durere psihica, Ry. Ele sunt cele ce îmi fac mintea sa dondănească Non stop. Ele sunt demonii mei ce ies la suprafața când ma uit in oglinda. Pur și simplu vreau sa ii ucid, sa ii fac sa nu mai existe.
-Scarlett,-felul in care îmi rostește numele, nu porecla, ma face instant sa plâng si mai tare.- ce naiba se întâmpla in spatele ușii ăleia? -spune in momentul in care parchează in fata casei mele-De unde a pornit totul?
-Nu e treaba ta.-i-o tai repede, regretând deja ca ii spusesem prea multe.-
-Serios? Deci îmi spui ca te rănești singura și apoi când te întreb practic din ce cauza ți le faci, te aștepți sa ma mulțumesc cu un "nu e treaba ta" si sa plec? Nu ma Cunoști deloc, Scarlett.
-Nici tu nu ma Cunoști pe mine, Rylan.
-Însă, tu știi un lucru important despre mine. Ca îmi place sa dau ordine si ca sunt al naibii de încăpățânat. Așa ca ori îmi spui cine te face sa te urăști in halul asta, ori o sa fiu nevoit sa aflu singur.
-Cum am mai zis,-spun printre lacrimi.-Nu. E. Treaba. Ta!
-Ba e. Tot ce se întâmpla cu tine e treaba mea. Tu ești treaba mea, la naiba!
Roșesc și îmi vine sa îmi dau câteva palme. Ce naiba se întâmpla!
      -De ce?-rostesc cu mâna pe mânerul ușii, gata sa ies.-
      -De ce ești treaba mea? Pentru ca îmi pasa.
      -De ce îți pasa, Rylan? De ce îți pasa atât de mult încât încerci sa afli tot ce se întâmpla in viața mea deși eu nu vreau asta.
       -Pentru ca ești treaba mea.-spune iar eu îmi dau ochii peste cap.- Bine. Îmi pasa pentru ca sunt nebun. Îmi pasa pentru ca pari neajutorată și fără nimeni lângă tine sa te apere.  Îmi pasa pentru ca ești clienta mea și e in fisa postului meu sa ma asigur ca ai mei clienți își îndeplinesc scopul cu care ma aleg ca și antrenor cât ma sănătos. Îmi pasa pentru ca tu ma faci sa îmi pese.
        -Ce ar trebui sa însemne asta, Rylan?
        -Felul in care te comporți, felul in care Zâmbești, in care lupți. Toate asta ma fac sa îmi pese. Sa fiu atât de nebun încât sa îmi pese.
-Noapte buna, Rylan.
E tot ce spun, apoi ies din mașina și fug in casa, cu obrajii mai roșii ca orice comparație mi-ar putea veni in minte. Problema in momentul in care intri vara sa te uiți pe unde mergi in vre-un loc, e fix aceea ca lași soarta sa te poată surprinde. Asta trăiesc eu acum. Las usa sa se închidă in spatele meu și ma trezesc săgetată de o anumită privire pe care nu voiam sa o mai văd prea curând.
-Mătușa Leah! Nu știam ca ești aici.-spun, sperând din tot sufletul ca roșeața din obraji reușisem sa mi se răspândească.-
-Normal ca nu știi dacă nu ești atenta deloc! -spune venind sa ma ia in brațe. Astea sunt scuzele ei pentru orice scoate pe gura-
Ma atrage in brațele ei acum subțiri pana in momentul in care ma lasă fără aer. Se îndepărtează apoi și îmi asimilează corpul. Unele persoane au ca cel mai mare dușman al lor cântarul. Însă eu? Eu nu am un lucru, ci o persoana. O persoana care se afla chiar acum in fata mea parca măsurându-mi fiecare centimetru din corp.
-Ziceai ca faci sală, Scar?
-D-Da.-spun încercând sa nu ma las afectată de porecla pe care a scos-o pe gură.-
-Nu prea se vede. In fine. De câte ori pe săptămâna?
-Trei.
-Numai? N-o sa Reușești in veci sa arați bine Așa. Uite in ce hal îți arată brațele! Sa nu mai zic de coapse. Nu crezi ca sunt cam mari?
Ba da, fix asta cred. Fix asta cred din vina ta!
Îmi mențin controlul de a nu izbucni ori in urlete ori in lacrimi si pur si simplu dau aprobator din cap. Dau aprobator din cap si ma uit prin încăpere in căutarea părinților mei. Aveam nevoie de ajutor.
-Leah, lasă interogatoriul! Haideți sa mâncam.
-Danielle, tu crezi ca ei ii mai trebuie mâncare? Nu vezi cum arată?
-Mâncarea e esențială. Las-o in pace, oricum face sală si totul se va rezolva in curând.
-Nu prea cred. Eu ti-am mai zis ca ești prea permisiva cu ea.
Spune apoi ca si cum nu mi-ar fi zdrobit întreg sufletul, ma ia de mâna si ma conduce înspre Bucătărie. Acolo unde ma așez la masa si îmi doresc sa nu fiu aici. Îmi doresc ca Mătușa Leah sa nu fie aici. Îmi doresc ca ea sa nu fi existat niciodată.
Mama ne pune câte o porție de supa crema de legume si Adulții încep sa vorbească in timp ce eu, ma joc in mâncare, prefăcându-ma ca mai bag câte o lingura si un gura. Însă mi se pare imposibil sa fac asta cu Mătușa Leah ce are privirea ațintită asupra mea. Imposibil cu inima ce îmi bate de parca vrea sa își ia adio de la mine. Pur si simplu dacă pana acum ma chinuiam sa mănânc de ochii lumii, acum nici măcar asta nu mai pot sa fac. Sa nu cumva sa plângi, Scarlett. Asta vrea de la tine. Nu ii da satisfacția asta. Nu o lasă sa vadă ca te afectează.
    -Nu îmi mai e foame.-ma trezesc spunând din neant.- Ma duc sa îmi termin temele pentru mâine.
     -Dar nu ai mâncat mai nimic.
     -Te rog, Dragule.-i se adresează Mătușa tatei-Tine și ea la silueta.
     -Atunci du-te liniștita, Scarlett.
Apoi pur și simplu ma ridic de pe scaunul ce ma ținuse captivă și Pășesc afara din Bucătărie lăsând, cu fiecare pas pe care îl fac sa iasă durerea la iveală. Cu lacrimile curgând una câte una, pe rând, urc scările fără niciun sunet și ma duc direct in baie. Ma las in genunchi și las afurisitul de măr de dimineața sa își ia adio de la mine. Apoi, simțindu-ma mai vinovata ca niciodată, ma ridic și încui ușa. Scap de hainele ce atârnă pe mine si fac marea greșeală de a-mi admira corpul in oglinda. Ma uit la abdomen si încă simt buzele lui Rylan predându-se pe el in momentul in care închid ochii. La fel cum încă pot simți si degetele sale masându-mi Mușchii.
Problema e ca atunci gând ochii îmi sunt deschiși, Rylan nu e acolo sa îmi iubească părțile pe care le urăsc. Când deschid ochii sunt doar eu si durerea. Durerea psihica care trebuia sa dispară.
Îmi iau lama de ras din dulap si ma ascund sub dușul fierbinte. Las pielea sa mi se umezească, să devină mai moale. Apoi pur si simplu trec lama ușor, ca si cum as vrea sa iau puful de acolo. Însă ma opresc undeva la baza abdomenului si apăs ceva mai tare, lăsând lama sa își lase amprenta asupra mea. Îmi pare rău, Rylan. Chiar îmi pare rău. Sângele ce începe sa îmi șiroiască pe picioare ca mai apoi sa se stingă in apa din cada dușului, odată cu usturimea pe care o simt, nu face decât sa îmi alunge orice alt gând. Nu face decât sa îmi calmeze demonii. Sa facă liniște acolo unde nu e niciodată Așa.
Ies mai apoi din dus, curățând totul in urma mea. Îmi bandajez ușor rana pana in momentul in care sângerarea se oprește apoi o las liberă, trăgând pe mine o bluza neagră de pijama si o pereche de pantaloni scurți. Ma îndrept mai apoi in camera si pur si simplu, cu vinovăția ce îmi sta in gât, scot telefonul si ii scriu un mesaj lui Rylan.
Eu: După cum ți-am mai zis, nu sunt in stare sa tin mâncare in mine. Mărul tocmai si-a luat adio de la organismul meu.
Dacă m-ar întreba cineva de ce anume ii povestesc, de ce anume ii spun lucruri pe care nu as vrea sa i le spun, nu as sti sa răspund. Dar adevarul e ca doar nu as vrea sa accept motivul. Ii povestesc pentru ca ii pasa. Ii povestesc pentru ca ma face sa ma simt ascultata. Ii povestesc pentru ca pentru el nu sunt o simpla bucata de carne. Pentru el exist.
Ry: Pași mici, Belle. Pași mici. Sunt mândru de tine ca ai reușit sa îl tii in tine atât de mult timp.
    Eu: Am o oarecare impresie ca ești cam prea ușor de impresionat, de făcut mândru.
    Ry: Poate. Dar nu ma interesează atât timp cât tu ești cea care ma face mândru ușor.
    Eu: Noapte buna iar, Ry.
    Ry:Noapte buna, Belle frumoaso.
  Zâmbesc și încerc sa nu ma simt vinovata pentru ceea ce făcusem. Încerc sa nu ma simt vinovata pentru faptul ca îmi făcusem rău iar. Pur și simplu încerc sa ma simt norocoasa ca Ry e asa cum e. Încerc sa ma simt norocoasa ca lui ii pasa. Ca pentru el exist.
     Și cu gândurile astea plimbându-se prin mintea mea, ma cuibăresc in îmbrățisarea rece a așternuturilor din satin și pur și simplu Pășesc pe lumea viselor. O lume in care arat cum vreau. O lume in care contez. Una in care Mătușa Leah nu exista. Una in care Rylan e lângă mine mereu sa îmi iubească părțile pe care eu le blestem zilnic. O lume pe care, oricât de stupid ar părea, as da orice sa o transform in realitate. Oricât de imposibil ar fi. Oricât de greșit ar fi. Ar fi realitatea mea, o realitate in care exist si nu, nu doar pentru cineva. O lume in care exist, in primul rând pentru mine.