Tot ce n-ai știut vreodată

Capitolul 6

Scarlett

     Închid ușa casei și privesc pe mica fereastra cum mașina lui Rylan dispare. Dispare iar eu nu am simțit niciodată un gol mai mare in stomac decât in momentul asta. Rylan plecase. Rylan, cel ce m-a făcut sa rămân, cel ce m-a aparat in fata idiotului de John, plecase și ma lăsase singura.
     Ii ignor pe ai mei ce stau pe canapea uitându-se la televizor si pur si simplu urc in camera mea. Ma așez calma pe pat si brusc, acel sentiment pe care îl am mereu când sunt acasă apare. Ma simt mica. Neajutorată. Vinovata ca m-am ținut de promisiunea făcută lui Rylan. Vinovata ca am ceva in stomac.
       Ma ridic cât de repede pot din pat și ma îndrept spre baie însă cu mâna pe clanța, ceva parca ma oprește. Ma întorc înapoi in camera, îmi scot telefonul din geanta și îl sun pe Rylan. Nu credeam ca aveam sa fac asta. La fel cum nu credeam ca voi bea rahatul ăla de sake. La fel cum nu credeam ca îl voi săruta pe obraz pentru a-i mulțimi. Ce e in capul tău, Scarlett? Îmi alung gândul din minte și pur și simplu aștept ca vocea lui sa răsune in telefon. Ca vocea lui sa vina și sa ma salveze din drumul meu spre dispariție.
-Belle, nu ma așteptam sa ma suni atât de curând.
Vocea lui. Vocea lui răsunând in timpanele mele e o simfonie de care am devenit dependenta chiar și înainte sa o fi auzit prima data. E linia melodica ce îmi pune gândurile in ordine precum niște partituri.
-Eu știam. Și cred ca și tu știai, Ry. Doar ți-am zis ca nu voi reuși sa tin sake-UL in interiorul meu.
-Unde ești, Belle?
-In camera. Întinsa in pat. Ghemuită, strângând-mi stomacul.
-Niște detalii de care nu știam ca am nevoie, Belle. Te rog sa nu te uiți in vreo oglinda, bine?
-Oricât de tentată as fi sa ma uit, nu o sa o fac.
-Bun. Acum, te rog încearcă sa te gândești ca e pentru binele tău. Pentru ca nu e nimic. E doar un sake. Încearcă sa te gândești ca el îți da putere sa mergi și sa lași oamenii sa te cunoască. Gândește-te ca datorită lui ai puterea de a face sală.
Și asta fac. Sau asta încerc sa fac. Pentru ca in mintea mea e o adevarata lupta. Creierul meu nu știe ce sa creadă. Pentru ca de fiecare data când ma gândesc la ce a zis Ry, îmi apare o amintire in minte. Mătușa mea. Spunându-mi pentru prima data un adevăr crunt.
-Nu pot, Ry.-spun și realizez ca plâng. La naiba, plâng și o fac doar pentru ca nu vreau sa îl dezamăgesc.-
-Belle, Ba poți. Doar calmează-te. Sunt aici, bine? Știu ca poți sa faci asta. Știu ca poți sa suporți sake-ul. Pentru ca ești puternica.
-Nu pot, Ry. Te dezamăgesc. Nu pot!-spun plângând și strângându-mi si mai tare stomacul încercând sa îl fac sa coopereze cu mine.-
-Nu ma poți dezamagi, frumoaso. Sper ca m-ai auzit. Nu ma poți dezamagi, Belle. Nu când te-am văzut încercând. Nu când am văzut cât de mult ai încercat sa faci ceea ce ai propus. Du-te și vomita dacă nu mai poți.
-Dar nu tu ai zis ca trebuie sa ma obișnuiesc cu...
-In timp, Belle. Azi ai rezistat câteva ore, mâine reziști mai mult și tot Așa. Trebuie sa înțelegi ca nu exista victorie fără eșec. Du-te și vomita. Și sa nu te gândești vreo secunda ca ma dezamăgești făcând-o.
Și îl ascult. Las telefonul in camera și pur și simplu alerg înspre baie. Alerg și fac ceea ce pana azi eram obișnuita sa fac. Eram obișnuita și ma simțeam bine, la naiba. Dar acum, acum ma simt vinovata ca o fac. Atât pentru Ry, cât și pentru mine însămi. Pentru ca vreau sa fac lucrurile mai bine. Vreau pur și simplu sa devin normala. Iar dacă asta e singura varianta chiar as vrea sa ma folosesc de ea.
Ma întorc in camera cu lacrimile încă plimbându-se pe obrajii mei. Iar telefonul in mâinile tremurânde și îl pun la ureche, in timp ce ma cuibăresc in pat.
-Mai ești la telefon, Belle?
-Cred.
-Cum te simți?
-La fel cum m-am simțit și prima data când am făcut asta in viața mea.
-Vei fi bine, Belle. Îți promit. Ma voi asigura eu de asta, Frumoaso.
-Și dacă nu vei reuși sa te asiguri de asta? Știi? Uneori sunt lucruri pe care nu le poți tine sub control.
-Îmi place sa dau ordine, Belle. Nu e clar ca eu nu accept sa pierd?
-Pentru capacitatea mea mintala de acum, nu e clar.
-Atunci lasă-mă sa îți explic, Belle. O sa ma lupt cu demonii tai, parte in parte dacă asta ar însemna ca tu ajungi sa duci o viața sănătoasă. Pentru ca nu e vorba de mine și de munca mea aici. E vorba despre sănătatea ta. Iar ea, pentru mine e mai importantă și decât propria persoana.
-Ry...
-Dacă ai de gând sa spui ca te lingușesc cu minciuni, te înșeli. Tot ce spun e adevărat, Scarlett. Și e adevărat pentru ca nici dacă as vrea sa mint nu as putea face asta in fata ta.
-Mulțumesc, Ry.
-Nu îmi place acest fel de mulțumesc. Eram obișnuit cu celălalt. Ce părere ai sa te culci și sa ne vedem mâine la antrenament ca tu sa ai ocazia sa îmi mulțumești cum iubești tu sa o faci?
-Ti-am spus sa nu te obișnuiești cu acel fel de mulțumesc. Nu o sa ți-l ofer prea des, Ry.
-Rămâne de văzut, Belle. Noapte bună frumoaso.
-Noapte buna, Ry.
Și apoi pur și simplu închid telefonul și las secundele, minutele, orele sa treacă cu vocea lui aflându-se in mintea mea, in inima mea și răsunând precum acea simfonie pe care obișnuia sa o cânte in întreaga mea ființă.

Soarele ce răsare străbate in camera mea și ma trezește chiar înaintea alarmei. Ochii îmi sunt umflați aparent de la plânsul aparent abundent de azi noapte. Ma ridic cu greu din pat și ma schimb, încercând pur și simplu sa ignor orice reflexie a mea pe care o zăresc prin casa. Ma îmbrac in uniforma oribila, îmi iau geanta apoi pur si simplu cobor scările si îmi iau un măr din Bucătărie, pe care ma chinui sa îl mănânc in drum spre liceu. Fiecare înghițitură răsunând in interiorul meu precum vocea lui.
Pătrund pe holurile liceului și sunt întâmpinată la dulăpiorul meu de Morrigan și Grace, ce ma scanează din cap pana in picioare, ca abia mai apoi sa înceapă sa vorbească una cu alta, dar suficient de tare încât sa aud și eu.
-Ma gândesc, oare cât de slaba de caracter sa fie sa îl pună pe profesorul suplinitor sa o apare.
-Sincer! Oricum ai văzut cum arată omul, Mor? Doamne! Nu vrei sa știi mirarea pe care am avut-o când i-a luat apărarea.
Îmi dau ochii peste cap și îmi întorc ușor privirea spre ele. Și nu sunt surprinsă sa le observ fixandu-ma cu privirea.
-Va întreb ce l-am întrebat și pe John. Sunt cumva pictată de Da Vinci?
-A, dar nu ne uitam la tine!-spun Morrigan-
-Are dreptate!
-Poate atunci sa va întreb alt ceva. Sunt cumva o carte? Nu de alta da vorbiți despre mine, conștiente ca va aud.
-Te crezi Așa importantă încât sa vorbim despre tine?
-Voi ma faceți importantă, dragelor. Apropo, Grace. Rylan e cam luat.-spun și apoi plec-
CE NAIBA E IN CAPUL TĂU, SCARLETT??!!!Asta ma gândesc in timp ce ma îndepărtez de ele. Am acționat la nervi. Am insinuat in fata lor ca as fi împreuna cu Rylan și presimt ca asta va aduce probleme. Ca asta îmi va aduce probleme.
Ma îndrept spre ore și încerc sa nu ma gândesc la nimic. Sa nu ma gândesc la ceea ce spusesem, sau la modul in care ar fi trebuit ulterior sa ii dau explicații lui Rylan in caz de se afla. Normal ca are sa se afle.
Deși îmi vine sa îmi trag câteva palme, poate chiar sa intru in pământ de Rușine fiindcă m-a luat gura pe dinainte, pur si simplu încerc sa merg cu capul in sus. Asta pentru ca noua Scarlett, cea care vreau sa devin, acea fata nu se va mai lasă intimidata de nimeni. Asta e motivul pentru care nu îmi ascund privirea de a lui John când trece pe lângă mine. Asta e motivul pentru care îl privesc drept in ochi si îl depășesc trăgându-mi fusta mai jos când ajunge in spatele meu.
       Mărul acela vrea sa își ia adio de la mine toată ziua. Vrea asta iar eu nu îl las. Nu îl las pentru ca mi-l imaginez pe Ry vorbindu-mi. Mi-l imaginez pe Ry zicându-mi ca e mândru de mine. Îmi imaginez atât de multe lucuri pana in momentul in care soneria finala suna și eu ma îndrept spre sala. Ignor orice sunet aud in jurul meu și plec in căutarea simfoniei. Plec in căutarea liniștii și nu ma opresc pana in momentul in care o găsesc. Pana in momentul in care deschid ușa sălii de Fitness și îmi aud simfonia.
        -Buna, Belle!