Iubire pentru un mafiot [ Finalizată ]

2. Eu!?

- Ramona Dayten

Ședința a început.

Eram nerăbdătoare să aflu ce ne va anunța tata. Am băut puțină apă.

- Deci, dragii mei, astăzi v-am adunat aici pentru a vă anunț..

Tata a fost întrerupt de intrarea lui Dustin. Ufff, Dustin.

- Mă scuzați domnule Dayten.

- E în regulă Dustin, așează te.

- Tată?

- Da Ramona, să continuăm.
Deci, după cum spuneam, astăzi v-am adunat aici pentru a vă anunța ceva important. Am decis ca locul meu să îl ofer, persoanei care a dat dovadă de loialitate dar și muncă, șefului-adjunct, fiica mea, Ramona Dayten!

- Eu!? întreb mirată, deși știam bine că dacă tata ar fi plecat de la acest post, m-ar fi ales pe mine, dar eram confuză, de ce tata a procedat așa?

- Da Ramona, ești noul șef al firmei mele, îți încredințez firma familiei, voi fi foarte rar pe la firma, te voi ajuta cu unele lucruri noi pentru tine. Dragi colegi, angajați, noul șef stă chiar în fața voastră.

Toți au început să aplaude, chiar și Dustin, îmi zâmbi viclean și știam prea bine că nu era un zâmbet inocent.

M-am ridicat, încă șocată de această veste neașteptată, simțeam că mi se înmoaie picioarele, dar m-am calmat, așa cum o fac mereu și am ținut un mic discurs.

- Îi mulțumesc tatălui meu pentru că mi-a încredințat firma, voi avea grijă ca angajații să fie răsplătiți pe măsura muncii lor, firma continua cum a făcut o până acum, doar șeful a fost schimbat, mulțumesc!

Am vorbit la ședință despre unele probleme create în firmă. Am semnat contracte și documente ce confirmau că eu sunt noul șef.

L-am întrebat pe tata de ce a luat această decizie, el însă mi-a explicat că e bătrân deja și ar trebui să-i iau eu locul. Nu l-am m-ai presat, poate ăsta era și motivul, cine știe.

Angajații plecau acasă, tata mi-a încredințat niste fișiere și a plecat și el. Nu voiam să plec, mă gândeam să stau și să mai meditez, ce aș face în continuare, pentru că această nouă veste, schimbă multe lucruri în viața mea.

Stăteam pe scaunul din birou, o bătaie în ușă:

- Da.

- Buuuuna

Era Dustin, huh, bătuse la ușă?

- Wow Dustin, ai bătut la ușă, te simți bine? îl întreb ironic.

- Ramona, da, mă simt bine, nu mă lua peste picior, am vrut să-mi cer scuze, și să te felicit cu nouă veste.

- Serios? Wow, mă șochezi.

- Ămm, în fine, ai rămas singură? Tatăl tău a plecat.

- Știu, Dustin, ce vrei ?

- Hei, nu te comporta urât, hai să schimbăm această atitudine, să ne împăcăm mai bine zis.

- Tu sigur ești bine? Nu te-ai lovit la cap?

- Nu Ramona, știu, m-am comportat foarte urât cu tine, dar..

- Dar?

- Poate îmi dai o șansă?

- Pentru asta ai inceput sa te comporți frumos cu mine? Lingușitorule, îi spun iritată.

- Ramona, te rog..

- Nu ții minte cum îți băteai joc de mine mai devreme? Cum m-ai drogat la petrecerea ta? și ai făcut să mă culc cu tine?

- Ramona, îmi cer scuze, sincer..

- Nu sunt sigură, nu pot avea încredere în tine.

El nu a spus nimic, s-a apropiat încet și vedeam o mică tristețe în ochii lui, oare chiar îi pare rău?, sau doar face circ?, să-i dau o șansă?

S-a oprit în fața mea, distanța nu era atât de mare, puteam spune că stă chiar prea aproape de mine.

- Dustin.

- Hm?

- Nu cred că e o idee bu..-

Nu m-a lăsat să termin, și-a apropiat buzele de mine și m-a sărutat. S-a oprit. Să-i răspund la sărut? Are niște buze atât de moi și plăcute..

L-am sărutat și eu, știam că poate voi regreta mai târziu, dar nu mai conta.

Buzele noastre s-au contopit, limba lui a alunecat în gura mea și ne-am sărutat, până am rămas fără aer și ne-am oprit.

Am continuat iar mâna lui a alunecat pe șoldul meu, avea niște atingeri fine, nu puteam să recunosc, dar îmi plăcea.. El și-a îndreptat mâna spre lenjerie, dar l-am oprit.

- Nu Dustin.

- De ce?..

- Nu simt nimic față de tine, nu te pot iubi cu forța, îmi place, dar nu-mi pot face asta.. nu pot...

El s-a depărtat stingherit, prima oară l-am văzut sa nu forțeze lucrurile.

- Te înțeleg Ramona, scuze..

- E în regulă, vreau doar să reții acest lucru și să nu mă mai presezi, te rog.

- Bine, fie.. N-o să mai aduc asta în discuție, putem rămâne prieteni?

- Desigur, ai să mai fii arogant? îl întreb zâmbind.

- Da, face parte din personalitatea mea, spune și râdem ambii, distrugând tensiunea acestei discuții.

Dustin a rămas cu mine până am plecat. Am băut cafea și am discutat, lucruri despre firmă în general.

Vorbeam cu el, dar mă și gândeam, ce s-a întâmplat cu el? De când a devenit așa, mai bun? Oare ceea ce trăiesc e o iluzie?, un alt joc de al său? Nu-mi place schimbarea asta bruscă..

Am plecat acasă, am decis să fac o mica plimbare. Încercam să alung gândurile ce mă frământau, regretam faptul că l-am lăsat să mă sărute, de ce am procedat așa? De ce?

Iar am dat-o în bară.. Iar.. Un lucru era bizar, schimbarea lui bruscă, de ce? De ce a început să se comporte atât de frumos? Ce scop are? Nu, asta nu e ceva bun.. Sigur urmărește ceva, iar eu m-am lăsat măgulită, dar a venit într-un moment de slăbiciune!

Am respirat adânc și am decis deocamdată să nu mă mai gândesc la asta. Voi pune totul cap la cap mai târziu.

Am intrat în vilă, unde mă aștepta o masă de sărbătoare. Desigur, cum să lipsească mica sărbătoare? Faptul că am primit o responsabilitate atât de imensă. Mama m-a felicitat și a început cu discuțiile alea banale despre cum sa arăt ca o doamnă serioasa, de parcă eu nu știam.

Am mâncat, am schițat un zâmbet ca să ascund gândurile ce nu mă lasă liberă și am urcat sus în camera mea.

Demult mă gândesc că ar trebui să-mi văd de viața mea, să-mi iau o casă, să nu mai stau cu ai mei, să nu mănânc din bucățica lor.

Eram o familie bogată și respectată în oraș, dar acesta nu era un motiv ca să trăiesc cu părinții mei.

Am făcut un duș, am depărtat toate atingerile străine de pe corpul meu și m-am pregătit de somn.

Mâine e o nouă zi, ca noul șef al firmei.