Iubire pentru un mafiot [ Finalizată ]

16. Dragostea doare, dar nu intratât

— Ramona Dayten

Și-a deschis ochii și m-a privit agitat. Damon și Liam au ieșit și m-au lăsat singură cu el.

- Am crezut că nu te vei mai trezi! îi spun încet.

- Sunt bine, sunt viu, îmi spune el zâmbind.

- Ce-ai pățit? Cine ți-a făcut asta?

- Oamenii lui Radan, fratelui meu.

- Ce? De ce?

- Păi am plecat să mă răzbun, eram drogat și beat...

- Nu trebuia să faci asta.

- Nu spune, tu de ce ai venit? Ai spus că nu vrei să mă mai vezi..

- Am greșit, tu nu ai nicio vină, îi spun luându i mâna întra mea.

El și-a retras mâna cu durere. Vedeam ce simte în ochii lui, și-a îndreptat ochii spre direcția opusă a feței mele, astfel, nu-i puteam vedea fața. Știam prea bine că lăcrima, i-am luat fața în palmele mele.

- Îți știu durerea, și nu e nevoie să te ferești de mine.

- Nu plâng, sunt un bărbat în toată firea, îmi spune el și se ridică încet.

- Nu contează!

- Ramona! Pleacă, dragostea mea e periculoasă, îmi spune îndurerat.

- Nu voi pleca. Voi rămâne cu tine, indiferent de orice!

- Era să mori! Ești gata să-ți pui viața în pericol pentru a mă iubi pe mine?

- Deja mi-am pus-o, nu sunt o fetișcană să mă tem de aceste lucruri.

- Pleacă dragă, trăiește cu altcineva, fii fericită cu un alt bărbat. Eu nu te merit.

- Taci! Fericirea mea este atunci când sunt cu tine!

M-am aplecat deasupra lui. I-am șters micile lacrimi ce ieșeau încet din ochii lui căprui. I-am luat fața în mâini și l-am sărutat. Un sărut tandru, plin de durere, dar și de dragoste pură.

I-am simțit sângele ce îi curse pe buze, de la lovitura primită. L-am sărutat mai ușor, i-am alinat durerea ce o simțea pe buza spartă.

Ne-am sărutat, îndurerați, disperați, aveam nevoie unui de celălalt. Mi-am dat seama cât de mult am inceput să-l iubesc. Să nu-mi mai văd viața fără de el.

Ne-am rupt din acest sărut minunat. Am auzit ușa deschizându se, și am revenit înapoi pe scaunul de lângă patul său.
A intrat Damon.

- Cum se simte domnul?

- Mai bine, trebuie să-i dezinfectez rănile. Mulțumesc Damon!

- Mă bucur că am ajutat, vărul tău a plecat, voi pleca și eu, sper sa te descurci!

- Desigur!

- În caz de ceva, mă telefonezi.

Acesta a ieșit și eu l-am petrecut până la stradă, vorbind despre îngrijirea lui Alberto.

Am revenit înapoi, am luat trusa medicală pentru Alberto. I-am dezinfectant rănile cu alcool, simțea durere, iar eu îi mângâiam locurile rănite.

L-am dat cu o crema pentru răni și l-am așezat comod pe pat. L-am lăsat să doarmă și am mers în bucătărie să gătesc ceva.

Nu eram pricepută la gătit, dar am căutat rețete pe internet. Gătitul era o adevărată provocare pentru mine, dar de cele mai multe ori, mi se primea cea mai delicioasă masă.

Am gătit o supă ușoară, cu multe legume. Mersem la magazin și luasem ceea ce nu era prin frigider. Nu înțelegeam cum se alimenta Alberto, frigiderul era practic gol, doar cu sticle de whisky și Jack Daniel's. Le-am luat din locul lor și le-am dus într-un loc unde Alberto nu ar căuta.

Îmi făcusem o cafea, era practic aproape noaptea și l-am sunat pe Liam să-l anunț că rămân aici. Nu-l puteam lăsa pe el singur, trebuia să rămân și să am grijă de el.

Am băut cafeaua și luând supa cu câte ceva ce am gătit, m-am ridicat la etaj spre dormitorul lui.

El încă dormea, era și de așteptat. Avea o față plină de vânătăi, defapt, așa arătam și eu practic. I-am mângâiat fața și l-am privit cu durere. Oare când acest bărbat a devenit atât de gingaș cu o femeie? Asta e dragostea?

I-am mângâiat parul, era atât de mătăsos. Nici nu am observat cum acesta s-a trezit și mă privea.

- Oare încă visez? îmi spune el încet.

- Să te ciupesc să vezi? îi spun ironic.

- Nu, mă doare tot, nu aș îndurera și asta acum.

- Glumesc, vreau să știu, cum te simți?

- Mă simt amorțit de durere, mă doare și capul grav.

- Era și de așteptat, același lucru am simțit și eu în primele zile.

- Păi stai, ți-au trecut rănile? Erai foarte rănită..

- Mi-au trecut, dar nu în totalitate.. Acum nu poți vedea asta, pentru că am fon de ten peste ele.

- Ohh dragă.. Îmi pare atât de rău..

- Văd că îți pare, dar să nu te mai învinovățești, bine?

- Voi incerca, tu nu trebuie să pleci? Văd că e deja noapte..

- Mă alungi?

- Nu.. Doa..-

- Alberto, nu te aștepta să plec acasă și să te las așa, mă doare și pe mine.

- Bine..

- Uite, ți-am adus să mănânci, am văzut frigiderul tău.. Nu ai deloc grijă de alimentația ta.

M-am așezat lângă el, am luat o lingură și l-am ajutat să mănânce. Râdeam și glumeam împreună, mă bucuram pentru faptul că se simțea mai bine, moral vorbind, căci de fizic..

Era deja sătul și am strâns tot, am dus în bucătărie și am revenit înapoi la el.

- Mai este vreun pat prin vilă?

- Ție frica să dormi cu mine? mă întreabă el rânjind ușor.

- Alberto, să dorm cu tine?

- Heh, de parcă nu ai vrea!

- Alberto, încetează.

Dar ăsta mă ia repede de mâini și mă atrage cu el în pat. Era rănit, dar era atât de vioi, de parcă nu-și pierduse azi cunoștința.

M-a luat in poală lui și m-a cuprins. Am decis să las garda jos, până la urmă îmi plăcea să stau în brațele lui..

Am stat așa o bună bucată de vreme, până el a rupt tăcerea și m-a întrebat dacă vreau să ne uităm la un film. Am acceptat, iar într-un final, în timpul filmului, am adormit în brațele lui.