5. Mafiot

428 7 1
                                    

Ramona Dayten

Petrecerea va începe în curând. Am intrat în biroul meu și am primit un email de la Brandon.

" Nu știu la ce îți trebuie această persoană, dar am găsit cele mai negre informații despre el.. Îți trimit totul pe un foiler, dar pe scurt, tipul se ocupă cu mafia. A fost reținut pentru vinderea drogurilor. Deține o firmă mare de textile, de unde are un venit destul de bun. A fost destul de des implicat în bătăi, de pe urma căreia victima a suferit destul de grav. Cu toate acestea te gândești că ar fi omorât chiar, dar nu, n-am găsit absolut niciun caz, deși am căutat cât de bine am putut. Se pare că aceste informații sunt puțin vechi, cea mai recentă am găsit o de acum 5 luni.. "

Ce?.. Măi Măi Măi, domnul mafiot. Se pare că nu ești tu atât de viclean pe cum păreai.

Pentru mine aceste lucruri nu erau șocante, îmi dădusem seama după aspectul său fizic. În general, chiar tata se ocupa uneori cu astfel de lucruri, am fost și eu implicată în unele cazuri.

Mi-am aranjat rochia și am mers spre sală.

**
În sală era atmosfera de sărbătoare și distracție. Am schițat un zâmbet. Mă bucuram că angajații mei se distrează și se simt bine.

Am mers la tejghea și am dat un shot. Am decis că în seara asta nu voi ține cont de cât beau. Vreau să-mi eliberez toate gândurile și stresul care s-au adunat în ultima perioadă.
Mi-am luat o tequila puțin amețită și am mers la o mică măsuță.

Căutam în mulțime fețe cunoscute. Mi-am dat seama că Dustin nu era prezent. Vai!, ce-mi radia sufletul, a meritat. Ar trebui să se bucure că nu l-am concediat încă.

Stând singură cu paharul meu, l-am văzut pe Alberto. Vorbea cu niște domni. Stilul său de a vorbi- se simțea autoritatea și caracterul său dominant, el gândea înainte să spună ceva, iar domnii îi vorbeau cu respect.

Acei bărbați au încheiat discuția cu el și s-au îndepărtat. El privea plictisit în jur, până a dat de privirea mea, am făcut contact vizual. Ochii să-i căprui mă priveau dominant și aveam impresia că mă vede goală.

S-au băutura își făcea efectul? Mi-am ferit privirea și am băut paharul de tequila până la fund.

El s-a apropiat. Au trecut fiorii prin mine.
Atât de mult am băut? Ce-s aceste sentimente?

- Nu ar trebui să bei atât de mult, ești doamnă.

- Și ce? Ce îți pasă? Eram o fetiță mai devreme pentru tine, o să beau cât vreau.

- Ar fi bine să mă asculți, vei face vreo prostie, îmi spune el încet, ca să-l aud doar eu.

- Ai impresia că toți trebuie să ți se închine, domnule MAFIOT? i-am răspuns arogant.

Am spus-o cu voce tare, niște persoane s-au întors și ne-au privit. Imediat s-au făcut ignorând. Eram șefa lor, nu aveau dreptul să se implice în treburile mele.

- Te faci de rușine.

- Îți readuc aminte că conduc această firmă, nimeni din angajații mei n-are vreun drept de a-mi acorda atenție în astfel de situații.

- Hah, bine, îmi spune el batjocoritor.

L-am ignorat. Am plecat și am băut încă mai mult. Eram amețită. Brusc am început să mă gândesc doar la el. Îl doream.. El mă privea de la o masă, stătea cu ochii doar pe mine.

L-am privit cu un rânjet și am ieșit. Aveam de gând să plec acasă. Beată cum eram, îmi aduceam aminte de atingerile lui. În gând mi-a răsunat "Vei fi a mea".

Mergând, am dat peste doi boschetari.

- Hei zdreanț-o! Cât o iei pe oră?

- Du-te ****, imbecilul dracului.

I-am dat o poșetă în cap, iar acesta m-a prins de mâini. Mă agitam, eram beată și mișcările mele erau neajutorate.

Brusc am simțit cum strânsoarea a slăbit și am fost eliberată. Acel ce m-a prins de mâini a primit un pumn în gură. Era Alberto. Le-a tras ambilor o bătaie bună și s-a apropiat de mine.

- Ești bine? mă întreabă puțin îngrijorat, dar își păstra în continuare aroganța.

- Mă descurcam singură, salvatorul meu.

- Tu? Nu prea cred, vino cu mine.

- Unde mă duci?

- Într-un loc liniștit, nu te pot lăsa singură în așa stare.

M-a luat de mână, nu m-am împotrivit. Mi-a deschis ușa mașinii și m-a așezat încet pe scaunul din dreapta a șoferului. L-am prins de mână. El m-a privit doar, și s-a oprit.

Mi-am plimbat mâna pe abdomenul său. Mă privea în ochi. Mi-am coborât mâna mai jos de punctul V. Îl doream.. Eram beată sau..? El a închis încet ochii și m-a oprit.

- Ramona. Nu vom face nimic, ești beată, nu voi profita de tine în așa stare.

A închis ușa și s-a așezat la volan. Tot drumul n-am spus nimic, m-am rezemat de geam și l-am rugat să-l deschidă. Aerul proaspăt a nopții m-a liniștit. M-am ghemuit și am adormit.

**
M-a luat încet în brațe și a urcat la etaj. M-a așezat pe un pat, era atât de bine. El a plecat pentru puțin timp și s-a întors cu un tricou alb, larg. M-a îmbrăcat în el și mi-a pus rochia pe un scaun din cameră.

Avea atingerile fine. Nu-mi păsa de ceea ce se întâmplă. Voiam doar să dorm. Voiam să fie alături.. El m-a așezat comod pe pat și îmi mângâia părul. Îl priveam absentă.

- Pot să te întreb ceva?

- Întreabă.

- De ce mă simt atrasă de tine, de ce te vreau?

El nu mi-a răspuns, doar mi-a zâmbit și m-a sărutat pe frunte. A venit lângă mine și mi s-a alăturat, îmbrățișând u mă.

Ultimul lucru care l-am auzit înainte să adorm:

- Într-o zi vei fi a mea, e tot ceea ce-mi doresc.

Iubire pentru un mafiot [ Finalizată ]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum