Iubire pentru un mafiot [ Finalizată ]

9. Sunt în pericol?

— Ramona Dayten

El a vrut să răspundă, dar s-a oprit. S-a uitat în ochii mei și s-a apropiat încă mai mult. Mi-a luat bărbia în mâinile sale puternice și m-a sărutat. I-am răspuns sărutului, iar buzele noastre s-au unit.

Era o foame sălbatică, ce s-a creat între noi atâta timp. Limba mi-a alunecat între buzele sale și el m-a sărutat ținându-mă de talie strâns.

Ne sărutam, eram fermecată, eram fericită, nu-mi păsa dacă ne vede cineva.
Nu-mi păsa că voi regreta mai târziu, aveam nevoie de acest sărut.. de el..

Mi-am dat seama ce fac și l-am oprit, distrugând această magie a dragostei. L-am împins încet și am suspinat.

- E greșit, nu vreau să-ți înșeli iubita cu mine, nu vreau să devin o cățea, i-am răspuns dur și am simțit că l-am rănit destul de mult, chiar de avea caracterul său impunător.

L-am lăsat acolo, fără să-i permit să-mi maii spună ceva. Am trecut repede la baie și m-am spălat pe mâini. Am revenit înapoi la masă.

- Scump o ești bine? mă întreabă tata îngrijorat.

Îi privesc și îmi dau seama că toți erau puțin îngrijorați pentru mine.

- Daa, sigur, sunt bine, să continuăm.

Alberto a venit și el la masă înapoi. Nu mai era acel bărbat arțăgos, era un bărbat rănit de soartă. Anne l-a mângâiat și l-a sărutat încet pe buze dar acesta s-a retras uitându-se la mine.

Seara a continuat, toți se simțeau bine înafara de noi doi. Știam bine acest lucru, dar ne prefăceam că ne simțim și noi bine ca toată lumea.

**
Seara a luat sfârșit și eu am mers cu mașina mea luându-l pe Liam cu mine. Părinții mei au plecat cu șoferul lor personal.

Am pus mâna pe volan și Liam și-a pus centura.

- Hei dragă, ce ai pe mâini?

Mi-a luat mâinile și s-a uitat trist la mine.

- De ce îți faci iar asta? Abea ai ieșit din acele depresii..

- Nu contează Liam, nu voi plânge pentru nimeni, voi îndura durerea decât asta.

- Dar nu e bine ce faci, mai bine să plângi și să te descarci.

- Liam.. termină te rog, se pare că seara asta a devenit un coșmar, vreau mai repede să dorm.

- Te înțeleg.. Demult nu te-am văzut așa, trebuie să schimbăm situația, să te distrag cu ceva.

- Ne vom gândi mâine, îi spun zâmbind și ieșim cu mașina din parcarea restaurantului.

**
Ajunsă acasă, m-am trântit pe pat și am adormit în câteva minute.

A doua zi eram din nou la muncă. Am primit o bătaie în ușă și a intrat Alberto.

- Ai intrat legat de muncă? Daca nu, ieri ți-am spus tot, nu mai am nimic să-ți spun.

- Anne.. Să știi că nu o iubesc.. Am fost cu ea împreună, dar a fost o greșeală.

- Și ce-mi pasă mie? E viața ta personală, eu nu am nicio atribuție, îi spun plictisită, dar cu o durere nemaipomenită în suflet.

- Ramona, știi și singură ce se întâmplă, nu o fă pe prostuța că nu-ți merge, îmi spune el enervat.

- Da?

Mă ridic de la birou și mă apropii de el. Îi pun o mână pe gât și alta pe abdomen.

- Îmi pare foarte rău că m-am purtat așa..

Mi-am îndreptat buzele spre el pentru a-l săruta, iar acesta a făcut la fel. Înainte să ne atingem buzele l-am împins ușor și m-am desprins de îmbrățișarea lui.

- Credeai că sunt o femeie ușuratică? Păcat, îi spun victorioasă.

- Ahem, a fost din reflex, îmi spune el încurcat.

- Daaaa, îmi imaginez, să-ți pui pofta in cui, bine dragule? Acum ieși din biroul meu, firma nu va avansa singură.

- Nu voi lăsa lucrurile așa, să știi. Îmi spune el și iese din birou înainte să-l pot contrazice.

**
Primesc un telefon neașteptat și răspund:

- Da? Ramona Dayten la telefon, vă ascult.

- Ascultă-mă bine, ești singură? mă întreabă vocea necunoscută din telefon.

- Da.. De ce vă interesează asta? întreb confuză.

- Îți voi trimite o adresă, vei veni acolo fără nimeni, dacă faci ceva legat de protectia ta, sau nu vii la locul stabilit, familia ta, rând pe rând, va da colțul, s-a înțeles?

- Cine naiba ești? spun eu înjurând, dar telefonul mi-a fost închis în nas.

De unde naiba a ieșit asta? Spun enervată și lovesc cu pumnul în birou.

Am deschis seiful și am luat pistolul pe care îl țin în caz de orice pericol. L-am luat, l-am pus în geantă și am ieșit primind o adresă de la un număr necunoscut.

Îmi iau un taxi și mă îndrept spre locul indicat. Panica începe să-și facă simțită prezența. Deobicei nu eram așa, dar nu știam nimic, cine mă caută?, de ce mă caută? și ce vor de la mine.

Peste mai mult de o oră, ajung. Era un loc pustiu, abandonat și îți dădea fiori pe șira spinării. Am pus mâna pe geantă unde era pistolul și am strigat:

- Am ajuns!

S-a afișat în fața mea un bărbat impunător, era îmbrăcat în costum negru și purta ochelari, dădea o senzație de neliniște și pericol.

- Scuză mă că îți fac asta.

Exact după spusele lui am simțit un ac în gât pe la spate. Am inceput să văd totul în ceață și m-am confundat în beznă. Înainte de asta am simțit două mâini puternice care m-au prins pentru a nu cădea.

Ultimul meu gând înainte să adorm a fost ‚‚Alberto’’.