Umbrele Inimii (17+)

Capitolul 4-cu un an înainte

Am ieșit din amfiteatru acum câteva minute bune. Stau pe hol, rezemata de perete, nu am rămas mulți cei drept, probabil restul nu sunt așa nerăbdători să înceapă cursurile.

Chiar mă întreb dacă există un fel de școală primară pentru copii mici. Mi-ar fi plăcut existe. Dar dacă există , în niciun caz nu aș vrea să aflu , toți anii în care am fost școlită acasă ar fii nimic comparativ cu școala publică. Probabil în momentul ăsta aș vorbi cu o grămadă de persoane. Sunt sigură că aș fii sociabilă dar îmi lipsește curajul.

Ar trebui să explorez Academia. Dacă am de gând să încep studiile de mâine , aș putea măcar să mă familiarizez cu locul.

Fac pași mărunți , și studiez clasele ale căror uși sunt deschise , iar când dau de câte o ușa închisă , îmi las mintea să construiască o clasă. Sunt atât de multe clase în Academie.

Mă plimbam pe coridor , cu gândul în o mie de părți diferite , analizând fiecare detaliu al Academiei. Într-o fracțiune de secundă , mă trezesc înapoi la realitate ca să realizez că m-am ciocnit de o altă persoană.

Era o fată puțin mai scundă decât mine, cu părul roșcat ca focul. Pielea ei era presărată cu pistrui, iar ochii căprui, adânci, păreau să cerceteze totul cu o curiozitate tăcută. Avea un fel de delicatețe aparte, dar în același timp o energie reținută, ca și cum ar fi fost mereu pregătită să facă ceva neașteptat.
Pentru o secundă nu am spus nimic, pur și simplu ne-am analizat una pe alta. Mă simțeam intimidată de ea , mi se părea că arăta mult mai bine ca mine. Nu mă desconsider , dar e prima persoană pe care o văd care să nu fie vreunul din slujitorii casei sau părinții mei.

-Bună! Gâtul parcă mă sugrumă în timp ce reușesc să scot un singur cuvânt pe gură.

-Scuze! Nu te-am văzut, spune ea calmă și cu un zâmbet simplu pe buze.

-Nu îți face griji, nici eu nu te-am văzut sinceră să fiu.

-Ivy Hawk.
Își întinde mâna spre mine.

-Raven Holt.
Îi întind mâna înapoi și facem cunoștiință așa cumsecade.

Rămânem o clipă tăcute. Aș dori să continue ea conversația. Eu nu am curajul.

-Ce părere ai de Academie ?
Mă întreabă și își plimbă ochii prin jur analizând rapid împrejurările.

-E minunată. E parcă scoasă ca dintr-un basm sau un vis. Abia aștept să încep studiile.
Zâmbesc până la urechi în timp ce privesc și eu rapid primprejur.

-Lasă Academia ! Ai văzut ce băieți frumoși au fost azi la festivitatea de începere? Aș fi putut să jur că sunt mai mari dacă nu eram în același loc.
Zâmbește ca o hoață.

Are dreptate. Chiar am văzut și eu câțiva băieți, dar nu sunt o preocupare de a mea. Eu am venit aici cu total alt scop.

-Da , poate fi și asta. Nu știu dacă ar fii frumos să întreb așa ceva , dar , tu ..Nu apuc să îmi termin fraza că Ivy mi-o ia înainte.
-Lumina , are legătură cu lumina.
Cum a știut că asta am vrut să întreb fix asta? Așa imprevizibilă sunt?

Fără să realizez , Ivy își ridică mâna înspre candelabrul ce atârnă deasupra noastră. Mișcarea ei părea aproape instinctivă. Ochii ei căprui păreau să se aprindă de o hotărâre tăcută, iar în jurul nostru, lumina începea să se estompeze treptat, până când întregul candelabru s-a stins brusc. Am rămas nemișcat,conștientă că Ivy era la originea acestei schimbări. Am privit-o uimită, dar în același timp eram puțin invidioasă , sau mai bine spus nervoasă. Eram nervoasă pe mine căci eu nu eram capabilă să controlez , să mă controlez.

-Wow Ivy , asta e... rămân o secundă tăcută negăsindu-mi cuvintele, asta e uimitor!

Ivy zâmbește , iar pumnul ei ce era strâns începe ușor să își elibereze strânsoarea. Din palma ei își fac loc mici raze , ca un mic răsărit. Ochii încep să mă doară privind cum ține lumina în mâini, la propiu. Îmi închid ochii.

-Oh , scuze! Ivy dintr-o mișcare redă lumina înapoi la locui ei. Dar tu Raven? Tu ce putere deții? vocea ei devine entuziasmată.

De aș putea să îți arăt Ivy, chiar vreau.

-E complicat. Presupun că are legătură cu gheața. La o vârstă mică m-am speriat văzând un mic păianjen și fără să vreau am înghețat complet un creion ce îl țineam în mână.
Îi arăt lui Ivy cu o față dezamăgită mănușile ce stau pe mâinile mele.

-Raven, nu trebuie să te superi, mie mi-a luat o grămadă de timp să învăț să îmi controlez puterea. Nu e ușor , dar sunt sigură că vei reuși , pentru asta suntem până la urmă aici la Academie.

Ivy avea dreptate. Nu aveam de ce să fiu dezamăgită de mine , cu toate că doream să îmi pot stăpâni măcar puțin puterea.

-Mersi Ivy.
Zâmbesc. Simt cum inima mi se încălzește.

-Pentru asta sunt prietenele!
Ivy rade și își acoperă gura copilăros.

Inima mea se strânge iar apoi explodează în o mie de bucățele. Îmi astâmpăr pe cat de mult posibil urletul ce stă să iasă din mine. Nu am mai simțit vreodată așa ceva, și niciodată nu am fost numită "prietenă".

Știu că nu mulți ar fii încântați să înceapă studii, probabil nici eu nu aș fi fost dacă știam într-adevăr ce înseamnă a studia la un institut public. Mereu am văzut în filme și seriale cum copii fug de școală ca de dracu.

Școala e un loc frumos în care poți să înveți și să.. Fii serioasă Raven nici tu nu te crezi uneori. Adevăratul motiv pentru care vreau să încep studiile e ca să scap de viață monotonă de până acum. Nu mi-a plăcut monotonia și nu o să îmi placă. Am prea multă energie și adrenalină.

Anul ăsta va fi al meu. Nu, de fapt, toți anii ce urmează îi vor savura din plin și voi face tot ce nu am avut ocazia să fac.