Umbrele Inimii (17+)

Capitolul 16

Îmi las cărțile în dulap, încercând să mă liniștesc, dar simt cum inima mi se îngustă și stomacul mi se întoarce pe dos. Am oră de astronomie. Deși încerc să mă controlez, gândul la Victor mă neliniștește. După ce s-a întâmplat la petrecere, gândul că voi da ochii cu el mă scoate din sărite.

În weekend, am încercat să mă relaxez. Ivy m-a scos la un film banal, o comedie ușoară. Nu m-a impresionat prea mult, dar mi-am spus că, uneori, chiar și oamenii speciali pot face lucruri obișnuite. Poate e bine să mai iei o pauză de la haosul și tensiunea constantă. Așa că m-am bucurat de acea banalitate. Doar că momentele astea de liniște par să dispară imediat ce mă întorc la academie.

Ajung la clasă și mă pun în același loc ca de obicei, la jumătatea sălii, unde mă simt suficient de "invizibilă". Încerc să mă concentrez pe ce urmează, dar de fiecare dată când cineva intră pe ușă, inima mi se agită. Privesc fix pe fereastră, dar ochii mi se mută rapid spre ușă cu fiecare sunet. Încerc să mă conving că e doar o oră de curs, nimic mai mult.

Dar în adâncul meu, știu că aștept să-l văd pe Victor. Aștept acel moment inevitabil, acel contact vizual care mă paralizează.

Și într-un final, pășește în clasă. Îmi țin respirația pentru o secundă. Victor poartă o cămașă albă cu mânecile suflecate, dezvăluind antebrațele bine definite, și o vestă neagră asortată cu pantalonii de stofă. Adidașii negri simpli completează ținuta lui care, deși formală, pare surprinzător de relaxată pentru un profesor.

Fără să privească înspre mine, își începe lecția. Vocea lui e calmă, sigură. Încep să-mi notez câteva informații, dar e imposibil să mă concentrez complet. Observ cum se plimbă prin fața clasei, gesticulând ușor cu mâinile în timp ce explică formarea stelelor. Îmi fac curaj și, când ridică o întrebare, îmi ridic mâna. Mă uit fix la el, sperând să facem contact vizual. Dar nu. Privirea lui alunecă peste mine, ca și cum nici n-aș exista.

În schimb, se oprește la una dintre majorete, o blondă cu buze pline, ochi albastri deschiși și un decolteu evident. Zâmbește subtil în timp ce îi adresează întrebarea. Ea chicotește puțin înainte să răspundă, iar el pare mulțumit de răspunsul ei. Mâna mea rămâne în aer câteva secunde, înainte de a o lăsa să cadă pe masă. Degetele îmi tremură ușor în timp ce încerc să ignor senzația de frustrare care mă cuprinde.

Simt că e un joc. Unul la care eu nici măcar nu sunt invitată să particip.

Restul orei trece ca un chin absolut. Încerc să mă concentrez, dar fiecare clipă în care Victor mă ignoră mă face să-mi doresc ca ora să se termine mai repede. Când în sfârșit clopoțelul sună, simt o ușurare, dar asta nu înseamnă că ziua e pe sfârșite.

Acum urmează ora de atletism, dar nu va fi o oră obișnuită. Astăzi se țin probele pentru echipa de sport și pentru majorete. Cei care nu participă, ca mine, sunt invitați să privească și să susțină pe ceilalți. Mă îndrept spre teren, unde deja începe să se strângă o mulțime de studenți, toți dornici să vadă cine va face echipa.

Îmi găsesc un loc undeva la margine, lângă Ivy, care nu pare nici ea prea interesată de probe, deși ochii ei sunt ațintiți asupra unui singur lucru – sau mai bine zis, asupra unei singure persoane: Jake Cane.

— Nu pot crede că am venit aici să stăm pe margine, comentează ea, uitându-se insistent în direcția lui Jake. Sper că măcar va merita spectacolul.

Încerc să zâmbesc, dar mintea mea încă e la ce s-a întâmplat în clasă. În plus, văd cum Erik se pregătește să participe la probele pentru echipa de fotbal.

— Va fi interesant, răspund, dar gândurile mele sunt departe de orice competiție sportivă.

Mă sprijin de gardul de la marginea terenului și încerc să-mi dau seama de ce mi se pare că întreaga zi e un test pe care l-am picat deja, înainte ca măcar să înceapă cu adevărat.

Terenul de atletism se umple treptat de zgomotul și agitația caracteristice unei zile de probe. Pe margine, grupuri de studenți se adună să privească și să încurajeze. E o zi perfectă pentru sport, cu cerul acoperit de nori ușori, dar fără amenințarea ploii, iar aerul rece de toamnă îți dă o energie specială.

Erik și alți băieți din academie se pregătesc pentru probele de fotbal. Majoritatea poartă tricouri sport și pantaloni scurți, iar privirea lor e fixată pe profesorul care va arbitra, gata să-și demonstreze abilitățile. Erik pare concentrat și determinat, ca și cum nimic nu-i poate distrage atenția. Îmi aruncă o privire din depărtare, un zâmbet scurt, de încurajare, apoi se întoarce spre teren. Jake Cane se remarcă și el imediat pe teren, un contrast puternic față de ceilalți băieți. Părul lui negru cu reflexii albastre îi cade neglijent peste ochii întunecați, iar tatuajele care se preling de la gât în jos îi conferă o alură rebelă .

Antrenorul fluieră scurt, dând startul primelor probe – viteză și agilitate. Erik e printre primii care se aliniază la start. Când fluierul răsună din nou, toți pornesc într-o alergare rapidă pe pistă. Erik aleargă cu o forță și o determinare surprinzătoare, lăsând câțiva colegi în urmă. Musculatura lui se contractă cu fiecare pas puternic, iar respirația lui e ritmată și controlată. Se vede că s-a pregătit pentru asta. Jake e deosebit de agil și rapid la rândul lui, un lup singuratic care nu depinde de echipă. E clar că joacă pentru sine, iar fiecare mișcare e calculată să atragă atenția.

După proba de viteză urmează exercițiile de îndemânare, unde trebuie să dribleze o minge între jaloane. Erik e din nou printre primii, cu mișcări precise, stârnind câteva aplauze din public. Însă Jake îl ajunge din urmă, la final fiind la egalitate.

Alături de ei sunt și alți câțiva băieți din academie. Unul dintre ei, un tip înalt și cu o constituție masivă, se descurcă bine la proba de forță, dar e vizibil mai lent la viteză. Altul, un băiat cu părul șaten ondulat și statură mai scundă, compensează lipsa de forță cu o îndemânare tehnică impresionantă. Fiecare dintre ei aduce ceva diferit pe teren, dar atenția publicului rămâne constant între Jake și Erik, doi băieți cu stiluri opuse, dar amândoi impunători în felul lor.

Din colțul meu de pe margine, îl urmăresc, încercând să-mi concentrez atenția pe ceva – orice – altceva decât gândurile care mi se învârt prin cap. Îl admir pentru ambiția și concentrarea lui. Dar un sentiment ce nu îl pot descifra mă apasă când mă gândesc la ora de astronomie. Apoi îmi amintesc că imediat după urmează proba pentru echipa majoretelor, unde probabil o să o văd pe blonda aia care pun pariu că saliva după Victor.

În final, după câteva probe intense, Erik termină cu o alergare finală pe tot terenul, transpirat, dar vizibil mulțumit de performanța sa. Ajunge în fața grupului și ne întâlnim privirile. Îi zâmbesc încurajator, iar el îmi face cu ochiul înainte de a se retrage alături de ceilalți băieți care au terminat.