Umbrele Inimii (17+)

Capitolul 6

O văd pe Ivy cum stă acolo, pe trunchi, picior peste picior, butonând ca de obicei pe telefon. Părul ei roșcat strălucește în lumina filtrată a soarelui, prins într-o coadă lejeră care îi cade peste umăr. Cămașa ei, ușor decoltată, îi evidențiază nonșalanța cu care tratează mereu regulile stricte ale academiei. Pare relaxată, ca și cum nimic nu ar putea să o tulbure vreodată. Mă face să zâmbesc. Ivy are acel fel aparte de a transforma orice loc în propriul său regat, fie el un colț ascuns din spatele academiei.

Mă observa și își ridică privirea din telefon, punându-l deoparte.

-Chiar nu puteai să găsești nimic în șifonierul ăla gigantic al tău? tonul ei e jucăuș dar intenția ei de a îmi schimba mie stilul vestimentar e cat se poate de sincer.

-Nu înțeleg care e problema ta cu hainele mele, mie îmi place cum sunt.
Ivy a insistat tot anul trecut să îmi schimb vestimentația într-una mai, să spunem așa, ieșită în evidență. De fiecare dată când mergeam la magazine de haine mă punea să cumpăr articole pe care eu nu cred că le-aș îmbrăca în viața asta, probabil nici în alta.

-Îmi plac hanoracele mele largi și pantalonii de trening.

-Ție de fapt nu îți place să fii în centrul atenției , spune Ivy în timp ce își aranjează hainele.

-Nu văd nimic greșit în asta.
Nu mi-a plăcut atenția , dat fiind faptul că nu am primit-o.

- În fine, ai văzut ce frumușei s-au făcut băieții? spune Ivy cu un zâmbet ușor visător. O privesc cum rămâne cu ochii ațintiți în gol, pupilele i se măresc, iar zâmbetul îi devine lacom.

Nu pot nega. Într-adevăr, băieții s-au schimbat. Trăsăturile lor, ce odată păreau copilărești și inofensive, s-au transformat în trăsături masculine, bine conturate. Vocile lor s-au îngroșat, fiecare cu un timbru distinct, plin de autoritate. Maxilarele bine definite, mușchii care par că se conturează tot mai bine pe sub uniformele lor, iar ochii... ochii lor par să ascundă ceva mai mult decât simple priviri. O schimbare evidentă, dar nu pot să mă las prinsă de acel gând, așa cum o face Ivy.

- Da, dar nu au decât Ivy, nu mă preocupă așa ceva, spun cu un oftat. Sincer, chiar nu am chef de drame inutile.

- Hai, lasă-mă! Și tu ai devenit o bucățică, râde Ivy, ridicând o sprânceană. Știi bine la ce mă refer, continuă ea, aruncându-mi o privire complice. Bustul tău s-a mărit, talia subțire, coapsele pline... fundul bine lucrat, zice ea cu un zâmbet obraznic.

O privesc și dau ochii peste cap, deși o parte din mine nu poate să nu râdă. Ivy întotdeauna știe cum să îți scoată toate gândurile serioase din minte, chiar și atunci când nu ai chef de glume.

Privesc ceasul. Mai sunt doar cinci minute până la începutul primei ore: geografia magiei.

-Ivy, nu vreau să te întrerup din planurile tale diabolice , însă avem geografia magiei. Îi fac semn lui Ivy spre Academie.

-Fie, dar eu nu mă las așa ușor Raven, spune ea și face un gest cu mâna.

*

Prima oră începe și, cum stau așezată în bancă, simt un amestec de curiozitate și nerăbdare. Geografia magiei - un subiect pe cât de vast, pe atât de fascinant. Profesorul, un bărbat în vârstă cu o barbă căruntă și o privire pătrunzătoare, se ridică de la catedră și începe să vorbească.

- Bine ați venit la Geografia Magiei. Astăzi vom începe cu originea magiei, acolo unde s-au manifestat primele semne ale acestei forțe puternice care a modelat lumea. Istoricii magiei cred că primele izvoare magice au apărut acum câteva mii de ani, în câmpiile îndepărtate ale Mesopotamiei. Acolo, se spune că o energie stranie a început să se manifeste sub forma unor vârtejuri de aer și lumină, semn că magia se năștea în lume.