Capitolul 11

15 6 0
                                    

Ies din sala de curs, inspirând adânc aerul proaspăt care parcă mă eliberează din tensiunea ultimelor ore. Tocmai am terminat ora de istorie, iar gândurile încă îmi plutesc la cele discutate. Profesoara noastră, doamna Helen, este o femeie bătrână și simpatică, cu o figură blândă și plină de răbdare. De fiecare dată când ne predă, parcă ne spune o poveste, nu doar lecții. Își ajustează ochelarii pe nas cu un zâmbet cald și ne privește peste rame, de parcă și-ar aminti fiecare detaliu din vremurile despre care vorbește. E una dintre acele profesoare pe care nu ai cum să nu le placi.

Cu toate astea, nu îmi pot ascunde nerăbdarea de a participa la cursul de Magie Antică. Am primit detalii despre întâlnirea noastră în curtea Academiei, unde urma să ne întâlnim cu profesorii și colegii care s-au înscris la acest curs. Mă uit încă o dată la formularele pe care le-am completat, inima mea bătând un pic mai repede de entuziasm.

Ies din clădirea principală și simt cum soarele blând de toamnă mă întâmpină. Aerul e rece și răcoritor, iar curtea Academiei, deși largă și deschisă, emană un farmec aparte. Mă uit în jur la copacii care încep să își schimbe culorile, frunzele căzute creând un covor ruginiu pe jos. În depărtare, grupuri de studenți se adună pentru a începe cursurile extracurriculare. Mă îndrept spre locul desemnat pentru Magia Antică, simțindu-mi pașii ușori, dar inima grea de emoții.

Când ajung, o văd pe profesoara noastră, stând în mijlocul unui mic grup de studenți. E tânără și dulce, cu un zâmbet cald care îți inspiră imediat încredere. Părul ei castaniu cade în bucle delicate pe umeri, iar ochii îi strălucesc de curiozitate și entuziasm. Poartă o rochie lungă, simplă, dar elegantă, iar în jurul ei pare că există o aură subtilă de magie. Felul ei de a vorbi este blând, dar cu o siguranță care trădează experiența vastă. Zâmbetul ei larg, pe care îl oferă fiecărui student, îmi dă un sentiment de confort, ca și cum sunt exact acolo unde trebuie să fiu.

Mă alătur grupului, ascultând-o cu atenție în timp ce ne povestește despre ceea ce ne va învăța. Cursul de Magie Antică pare promițător, și abia aștept să aflu toate secretele pe care această lume veche le ascunde.

-Bună ziua dragii mei, mă numesc Evelyn Moore și vom face împreună cursul de Magie Antică. În următoarele luni, vom explora esența magiei, așa cum era înțeleasă și practicată de strămoșii noștri. Vom studia ritualurile ancestrale, vrăjile de protecție și incantațiile care ne-au ajutat să înțelegem natura puterii magice.

S-a oprit pentru o clipă, lăsând cuvintele să se așeze. -Acest curs nu este doar despre a învăța vrăji. Este despre a înțelege sursa și intenția din spatele lor, cum se potrivește magia în echilibrul naturii și al universului.Vom lucra în clasa din turnul estic, o cameră special amenajată pentru astfel de practici. Este un loc unde energiile sunt mai concentrate, și unde vom avea suficient spațiu pentru a ne desfășura ritualurile.

Ne privește atent, zâmbind ușor.
- Vă avertizez, însă, că Magia Antică necesită răbdare, atenție la detalii și o legătură profundă cu sinele interior. Nu e un curs ușor, dar vă promit că va merita fiecare efort. Ne vom întâlni în fiecare marți și joi după-amiază, și de fiecare dată vom începe printr-o scurtă meditație, pentru a ne sincroniza cu energiile din jur.

Cuvintele i se pierd printre studenții adunați în formă de semicerc. Observ cum câțiva încep să plece spre alte grupuri , probabil având mai multe cursuri.

Îmi îndrept atenția undeva în dreapta , observând cum câțiva se adună pentru ce pare a fii cursul de Astronomie.

Îmi croiesc drum printre agitația din curte, studenți care trec grăbiți dintr-o parte în alta, discuții neîntrerupte și formulare fluturând în mâinile celor care încă nu au ales activitățile extracurriculare. Ajung, într-un fel sau altul, în fața grupului care așteaptă. Profesorul încă nu sosise, așa că toți părem să ne aflăm în acea stare ușoară de neliniște, întrebându-ne cum va fi cursul și cine ne va ghida prin complexitatea astronomiei.

Umbrele Inimii (17+)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum