Umbrele Inimii (17+)

Capitolul 9

Astăzi e marți. Tocmai ce pășesc dincolo de bariera care protejează Academia, lăsând în urmă liniștea pădurii și intrând într-un loc care, deși familiar, îmi aduce de fiecare dată fiori pe șira spinării. Aerul e proaspăt, iar adierea vântului de toamnă îmi ciufulește ușor părul, dar nu mă deranjează. Inspir adânc și îmi continui drumul, reflectând asupra zilei de ieri.

Ieri a continuat ca o zi destul de obișnuită. În afară de cele două ore de Engleză... Da, Engleză! Șocant, nu? Nimic magic acolo, doar discuții despre literatură și gramatică, lucruri care par atât de neimportante în contextul Academiei. Restul zilei? Nimic ieșit din comun. Am fost la bibliotecă să îmi termin tema la Geografie magică și apoi m-am retras în camera mea. Seara, după ce am luat cina singură în camera mea , am făcut un duș lung și relaxant. Oboseala m-a ademenit în pat imediat ce capul mi-a atins perna, iar somnul m-a cuprins instantaneu.

Dar astăzi... Astăzi ceva m-a făcut să-mi ies din zona de confort. După o lungă dezbatere cu mine însămi în fața dulapului, am decis să îmbrac, în sfârșit, o fustă. Ivy aproape că a celebrat anul trecut când am purtat fusta - și asta doar de trei ori tot anul. Pun pariu că, imediat ce mă va vedea, va face o remarcă sarcastică despre cum „mi-a venit mintea la cap" și cum sunt gata să-l dau pe spate pe Erik. Dar, sincer, asta nu e deloc adevărat. Am vrut doar să îmi ies din zona de confort, să fac ceva diferit. Doar pentru mine.

Fusta pe care am ales-o e vișinie, ajungând puțin deasupra genunchilor, și e destul de confortabilă. Am asortat-o cu o cămașă albă, un pic largă, cu doi nasturi desfăcuți, lăsând aerul rece să-mi mângâie pielea. Ca să completez look-ul, am ales o pereche de cizme negre, cu un toc de șase centimetri. Mi-am strâns părul într-o coadă lejeră, lăsând câteva șuvițe să-mi cadă natural pe față. Îmi place cum mă simt - nu prea feminină, dar destul de încrezătoare în noua alegere vestimentară.

În timp ce mă îndrept spre colțul nostru special din spatele academiei, unde mă întâlnesc mereu cu Ivy, gândurile îmi fug inevitabil spre ea și replica pe care știu că o să mi-o arunce. E un loc retras, ascuns de ochii curioși ai celorlalți elevi.E locul nostru de refugiu, unde discutăm despre orice, de la lecții la... ei bine, băieți.

Nu trece mult și ajung la colțul nostru. O văd pe Ivy așezată pe unul dintre trunchiuri, picior peste picior, cu telefonul în mână. Se uită la mine și aproape imediat ochii ei scânteiază de satisfacție.

- Oh, dar ce surpriză! Ce avem noi aici? Raven într-o fustă! râde ea, ridicându-se și apropiindu-se de mine.

Îi ofer un zâmbet forțat, știind foarte bine ce urmează.

- Ivy, nici să nu începi, îi spun, dar deja e prea târziu.

- Nu, nu, nu, trebuie să spun ceva! continuă ea, cu o expresie jucăușă pe față. - "Cred că mi-a venit mintea la cap, în sfârșit! Sunt gata să-l dau pe spate pe Erik!"

Imită ce ar vrea ea să spun într-un mod sarcastic. Îmi dă o palmă ușoară pe umăr, râzând, iar eu mă uit la ea, exasperată.

- Nu e vorba despre asta! Am vrut doar să fac ceva diferit, atât. Nici măcar nu are legătură cu Erik.

Ivy își încrucișează brațele și mă privește de sus, ridicându-și o sprânceană. Zâmbește lacom.

Oftez. Nu o să ajung nicăieri, mai ales cu Ivy. Zâmbesc totuși ca să nu vadă inconfortul pe care mi-l crează gândul că și Erik ar putea crede că depun un efort pentru el.

-Lăsând băieții deoparte , Ivy, avem ora de istorie, cred că ar trebui să ne pregătim. Vocea mea sună slab în comparație cu privirea cu care mă cântărește Ivy. Pare nedumerită.

-Raven, nu facem istorie astăzi. Nu ai auzit? Proful e plecat în vacanță și nu se întoarce până săptămâna viitoare , avem practic o oră liberă.

Ivy flutură cu mâna în aer în timp ce își dă ochii peste cap când menționează vacanța profesorului.

Râd când observ oftica din ochii ei. Pun pariu că și ea și-ar dori vacanță.

Ivy privește brusc în spatele meu, iar expresia ei se schimbă într-una de șoc. Ochii i se măresc, iar fața i se îngălbește. Îmi dau seama că ceva nu e în regulă și întorc capul, dar nu înainte ca o suflare caldă să mă atingă pe ceafă, făcându-mă să îngheț pe loc. Inima începe să îmi bată mai tare, iar aerul pare să se subțieze în jurul meu. În fața noastră, stă Victor. Privirea lui este fixată pe Ivy, dar eu pot simți tăcerea grea care plutește între noi. Totul devine mai intens, iar un fior străbate prin mine.

Victor mă privește cu o intensitate care mă face să simt că sunt studiată, măsurată, evaluată. Privirea lui călătorește de la cap până la picioare, iar eu nu pot să nu simt greutatea acelei priviri care se oprește mai mult decât ar fi trebuit pe coapsele mele. Nu există niciun fel de emoție evidentă în ochii lui, nici dispreț, nici curiozitate. Totul este doar rece, o apă tăcută, fără pic de milă. Este ca și cum ar fi o stâncă de piatră, fără să exprime nimic, dar totodată mult mai puternic decât orice cuvânt sau gest.

Simt că aerul din jurul meu devine mai greu, mai dens, și inima îmi bate cu o viteză mult mai mare decât ar fi firesc. Când privirea lui se ridică și ajunge la fața mea, totul se schimbă. Este ca un șoc electric ce îmi străbate corpul. Ochii lui îmi învăluie mintea, iar un val de căldură mi se urcă până la obraji, făcându-mă să simt un nod în gât. Nu am cum să interpretez ceea ce văd în privirea lui. Este prea intens, prea adânc, ca un abis pe care nu îl pot înțelege. Mă simt prinsă între dorința de a fugi și o forță invizibilă ce mă ține pe loc.

- Ivy, directoarea vrea să discute cu tine în legătură cu echipa majoretelor. Victor vorbește calm, dar cu o autoritate care nu lasă loc de îndoială, iar cuvintele sale parcă se lovesc de tăcerea din jur. Vorbește clar, precis.

Însă ceea ce mă zguduie cu adevărat este faptul că, în timp ce îi vorbește, privirea lui nu se desprinde deloc de mine. Nu îmi adresează cuvinte, dar privirea lui pare să mă cerceteze în fiecare ungher, ca și cum ar încerca să mă pătrundă. La fiecare frază pe care o rostește Ivy, Victor continuă să mă fixeze cu o intensitate aproape înfricoșătoare. Într-un fel, pare că își afirmă stăpânirea asupra situației, de parcă fiecare mișcare a mea, fiecare respirație, ar fi o parte a unui joc pe care îl controlează.

În timp ce Ivy dă din cap și începe să meargă în direcția indicată, eu mă simt tot mai mică în fața acelei priviri reci și pătrunzătoare. Fiecare pas pe care Ivy îl face pentru a pleca pare să îndepărteze și mai mult acea senzație ciudată care mă cuprinde.

Victor se apleacă spre mine, iar senzația care mă cuprinde e irezistibilă, un amestec de panică și dorință care îmi îngheață sângele în vene. Îmi simt inima bătând cu putere, dar în același timp cumva... se topește, ca un cub de gheață lăsat într-un pahar de apă fierbinte. Explodează deopotrivă de intensitate și confuzie. Mirosul său de parfum bărbătesc, puternic și intens, pătrunde în nările mele. Este un miros greoi, o combinație de mușchi, lemn și un strop de tămâie, ce-mi pătrunde adânc în piele și nu îmi dă voie să mă concentrez la nimic altceva.

Victor se apropie de urechea mea și șoaptele lui mă străbat ca un fior rece. Cuvintele lui sunt scurte, dar încărcate de o semnificație care mă face să simt un nod în gât.
- Fetele drăguțe nu ar trebui să rămână nesupravegheate, îmi șoptește, iar fiecare cuvânt rostit se lipește de pielea mea ca un fel de avertisment. Simt cum respirația lui caldă îmi mângâie urechea, iar inima îmi sare din piept, aproape ca și cum ar vrea să iasă din corpul meu. Mă îngheț la gândul că acest bărbat, cu privirea lui pătrunzătoare și cuvântul rostit cu atâta autoritate, are puterea de a mă face să mă simt atât de vulnerabilă.

Tresar, dar Victor doar zâmbește, un zâmbet subtil, aproape imperceptibil, care se formează pe buzele lui. Este un zâmbet care spune totul - o satisfacție rece și înfricoșătoare, o plăcere secretă pe care o simte atunci când mă vede sub controlul lui. O senzație care mă face să mă simt neliniștită și... captivată.

Raven , e doar în capul tau. Nu se poate altcumva. Nu se poate să flirteze cu tine.