Umbrele Inimii (17+)

Capitolul 12

Mă trezesc cu o durere surdă în tot corpul, de parcă nopțile trecute au fost mult prea scurte. Ochii îmi sunt grei, iar capul îmi pulsează slab, semn că am avut un somn agitat. Mă întind în pat, încercând să găsesc puțină motivație pentru a începe ziua. E vineri, dar asta nu mă face să mă simt mai bine. Deși orele de astăzi sunt destul de simple, ziua se încheie cu cursul de aprofundare, cel mai solicitant. De săptămâna viitoare, încep și cursurile de magie antică, ceea ce înseamnă că programul va deveni și mai aglomerat.

Restul zilelor din această săptămână au trecut lent și plictisitor, fără nimic notabil. Nimic din ce am făcut până acum nu a ieșit din rutină. La ora de astronomie de aseară, Victor m-a ignorat complet. A stat în colțul său, absorbit de hărțile stelare și calculele precise, fără să-mi arunce măcar o privire. Deși nu a spus nimic, tăcerea lui a fost mai apăsătoare decât orice cuvânt.

Mă întreb ce l-a determinat să nu îmi caute și astăzi privirea printre restul studenților. Simt o apăsarea grea când mă gândesc că el nu m-a privit nici măcar o secundă , dar eu în schimb l-am analizat toată ora. Când punea întrebări în legătură cu lecția , eram printre puținii care își ridicau mâna , dar privirea lui pătrundea prin mine.

Nu trebuie să mă complic prea mult , nu are rost.

Privesc pe geamul dormitorului meu, observând cum cerul e acoperit de nori grei și întunecați. Vântul adie ușor, dar aduce cu el răcoarea tipică de toamnă, iar frunzele ruginite dansează pe aleile din curtea casei mele. O ploaie mocnită pare să amenințe să înceapă în orice moment, iar aerul umed și rece îmi învăluie simțurile, făcându-mă să mă simt și mai somnoroasă.

Mă smulg din această liniște și mă îndrept spre baie. Apa rece cu care îmi clătesc fața îmi alungă ultimele urme de somn, în timp ce mă spăl pe dinți, urmând o rutină automatizată. Nu simt nevoia să mănânc azi, așa că renunț la micul dejun. Îmi privesc reflexia pentru o clipă înainte să mă îmbrac.

Îmi trag pe mine o pereche de pantaloni negri, ușor evazați, care se așază perfect pe talia mea subțire. Aleg un tricou alb, strâmt și decoltat, care contrastează cu întunericul pantalonilor. Îmi leg emblema Academiei de un cardigan gri închis pe care îl port pe deasupra, lăsându-l desfăcut. Mă simt comod, dar nu neglijentă.

Îmi prind părul într-o coadă lejeră, lăsând câteva șuvițe rebele să îmi încadreze fața. Nu am nici energia nici cheful necesar să mă aranjez și oricum știu că nu voi fi observată, nici măcar de Victor.

**

Ajung la Academie, iar drumul e parcă gravat în mintea mea. Picioarele mă ghidează automat către locul nostru, în spatele clădirii, unde eu și Ivy ne-am făcut colțul nostru secret. Când ajung, Ivy e deja acolo, așezată pe trunchiul obișnuit, cu o privire vicleană, gata să mă convingă de ceva.

— Oh, Raven! În sfârșit, ești aici! Începusem să cred că mă vei lăsa baltă astăzi, spune ea, cu un ton ușor exasperat, dar plin de nerăbdare.

Mă așez lângă ea, fără să mă grăbesc. Ivy are ceva pe suflet, pot să simt asta. O privește pe sub gene, cu acel zâmbet conspirativ pe care îl afișează de fiecare dată când urmează să îmi ceară ceva nebunesc.

— Deci, am ceva să îți propun. Dar înainte să spui "nu", te rog să mă asculți. Știi că Erik și Jake Cane organizează o petrecere în seara asta, nu?

O privesc încruntată. Știu unde vrea să ajungă.

— Și ce-i cu asta? întreb, încercând să-mi păstrez calmul. Nu vreau să fiu atrasă în discuția asta. Petrecerile nu au fost niciodată punctul meu forte, iar Ivy știe asta prea bine.