Umbrele Inimii (17+)

Capitolul 8

Tocmai ce pășesc afară de sub jetul dușului cald, simțind cum căldura se disipează încet de pe pielea mea. Ora de atletism fusese solicitantă, dar revigorantă. Acum, după ce mă schimb în hainele obișnuite — o cămașă albă ,de care am prins emblema, ce îmi e largă destul cât să îmi acopere o parte din fusta neagră simplă, uniforma standard a academiei — mă îndrept spre bibliotecă. E una dintre orele mele preferate: ora de citit. Toți avem libertatea de a alege orice carte dorim sau de a lucra la temele pe care le avem.

Pe măsură ce pășesc pe coridoarele Academiei Umbrelor, liniștea aproape supranaturală mă înconjoară. Sunetul pașilor mei e singurul ecou, în timp ce trec pe lângă ferestrele înalte, dincolo de care cerul e învăluit într-o ceață ușoară. Aerul e răcoros, dar reconfortant. Când ajung la bibliotecă, o ușă masivă din lemn mă întâmpină, acoperită cu sculpturi complexe ce reprezintă creaturi mitice și rune străvechi. O împing cu ușurință și intru în imensitatea bibliotecii, unul dintre cele mai fascinante locuri din întreaga academie.

Biblioteca este un sanctuar al cunoașterii. Rafturi de cărți se întind cât vezi cu ochii, etaj după etaj, umplute cu tomuri prăfuite și grimorii antice. Candelabre uriașe coboară din tavanul înalt, luminând spațiul într-o lumină aurie, caldă. Atmosfera e plină de mister, perfectă pentru o sesiune de lectură.

Încep să mă plimb printre rafturi, atingând ușor cotoarele cărților. Multe dintre ele sunt scrise în limbi vechi sau magice, iar unele par atât de fragile încât ai impresia că s-ar descompune la cea mai mică atingere. Sunt în căutarea unei cărți care să mă ajute să îmi stăpânesc mai bine puterile de gheață. Încă nu am control deplin asupra lor și simt nevoia să înțeleg mai mult despre natura lor și despre cum să le folosesc fără a crea haos în jurul meu.

Mă opresc în fața unui raft unde se află cărți despre magie elementară. Ochii mi se opresc pe un volum vechi, cu coperta de un albastru pal, decorat cu simboluri de gheață. E așezat prea sus pentru mine să-l ajung, dar îl privesc fascinată. Întind mâna încercând să-l ating, dar nu reușesc. Oftând ușor, mă pregătesc să mă dau bătută și să caut altceva.

— Ai nevoie de ajutor? se aude o voce calmă din spatele meu.

Mă întorc surprinsă și văd un băiat înalt, cu părul blond și ochii de un verde profund, aproape hipnotic. Este bine făcut, ușor mai mare decât mine, iar prezența lui emană o siguranță de sine pe care o găsesc intrigantă. E îmbrăcat în uniforma sa, dar cu cămașa ușor desfăcută la guler, cu un aer relaxat, dar totodată rebel.

Îmi zâmbește ușor, fără să aștepte un răspuns, și întinde mâna să apuce cartea pe care nu reușisem să o ating. Mi-o întinde, iar degetele noastre se ating pentru o clipă. Simt o ușoară senzație de răceală, care însă nu provine din puterile mele, ci dintr-o emoție ciudată care mă face să îmi țin respirația pentru o secundă.

— Mulțumesc, spun încet, surprinsă de amabilitatea lui.

— Nu e mare lucru. Erik Fay, îmi spune el, zâmbind ușor. Și înainte să apuc să întreb de unde îl cunosc, adaugă: Te-am văzut la ora de atletism, dar cred că nu ne-am vorbit niciodată.

— Raven Holt, mă prezint eu, încercând să îmi mențin calmul.

Erik își trece mâna prin părul blond, care pare aranjat în mod natural, iar o șuviță îi cade ușor peste frunte. E ceva în felul lui relaxat și încrezător care îmi captează atenția. Îl studiez mai atent — e clar diferit de ceilalți băieți de la academie. Are o aură misterioasă, dar și un aer de nonșalanță care îl face să pară că nu îi pasă prea mult de regulile stricte ale locului.

— Ce cauți aici? mă întreabă el, privindu-mă curioși.

— Încerc să găsesc mai multe despre puterile mele. Controlul gheții... nu e tocmai punctul meu forte, îi explic, simțind un ușor disconfort vorbind despre vulnerabilitățile mele.