Vie printre morti

37. 25 decembrie.

Miros de brad, turta dulce şi portocale. Era exact ca în copilărie, pentru moment chiar aveam impresia că mama e în viaţă, că mă aşteaptă lângă brad.
Coboram scările nu eram prea încântată de acest Crăciun.
Vivi era cu tata în bucătărie, cel mai probabil pregăteau faimosul mic-dejun.

- Crăciun fericit!

Zâmbeam din tocul uşi. Nu vroiam să le stric Craciunul, nu meriatau asta.

- Crăciun fericit, te-ai trezit deja!?
Vivian mă atinse pe umăr şi luase ceva de sub brad.

- Crăciun fericit!

Îmi întise o cutiuţă mică roşie, o scutur puţin să aud dacă zărnăie ceva. Vivi avea privirea blândă şi caldă, norocos a fost tata că a găsit-o.
O deschid.
Era o brăţară, nu ştiam ce să mai zic, eram copleşită.

- Nuu..

- Ba da!

O îmbrăţişez, mă uitam cu atenţie la brăţară, avea mici simboluri.

V: - Fiecare medalion simbolizează ceva!
Pasăre- Libertate
Copac- Inteligenţă
Fluture- Iubire
Mâna- Prietenie
Stea- Neînfricare.

E: - O ador!

Îmi zâmbea.
Reuşisem să îmi iau gândul de la moarte pentru o secună, fuse cea mai frumoasă decundă din viaţa mea.
Clâite sub formă de brăduşti şi oameni-de-zăpadă, biscuiţi şi lapte cald. Era magic, din nou o familie. Pentru moment...
Mă retrasem, vroiam linişte cu cât stăteam în mai mult în "sânul" familiei cu atât îmi va fi mai greu să le zic "PE CURÂND!"
Aveam telefonul închis nu vroiam să vorbesc cu nimeni, timpul se scurgea.
Mă ridic din pat şi intru la duş, trebuia să mă alătur prietenilor. Începusem să plâng în faţa oglinzi, nu ştiam dacă plâng din cauza durerilor abdominale sau din cauza la ce va urma.
Strând din dinţi şi reuşesc să mă stăpânesc. Eram îmbrăcată intr-o bluză albă pufoasă cu o jaghetă neagră pe deasupra, într-o pereghe de blugi bleomarin şi într-o pereche de bocanci negri, părul prins bine într-o coadă şi machiajul care mă făcea să par misterioasă.

- Ne vedem mâine, mă duc la Cassy!

- Ai grijă!

- Voi avea!

Mă râcâiau pe inimă acele cuvinte.
Ajunsem la cabană, erau adunaţi cu toţi, nu ştiam la cine să mă uit prima dată.
O mână îmi căzu pe umăr.

Margo:- Cum eşti!?

Eu: - Bine!

Cassy mă chemase lângă ea, stătea lângă brad.
În cameră se făcea simţită, sentimentul de bucurie. Sara cânta la pian, "Colo-în-jos".

Cassy: - Crăciun fericit!

Eu: - Crăciun fericit!

Cassy: - Pregătită!?

Eu: - Când începe!?

Cassy: - La apus!

"Nu mai aveam timp!"
Sebastian era cu Selena lângă pian, emoţia li se citea în ochii, pe ea nu mai avea cum s-o piarda.
Alex nu îşi luase privirea de la Sara, care nu emana atâta bucurie, era mai rece, mult mai rece. Toby o cuprinse pe Cassy cu braţele, nu vtoiam să fiu a treia roată aşa că m-am ridicat. Luck îi ţinea pe braţe capul lui Em, vârcolaci nu schiţau nici un zâmbet, nu puteam să îi citesc. Şefan, Laura şi Justin erau afară.
Mă ţineam de abdomen şi vroiam să mă aşez undeva.

- Vino!

Mă prinse se mână. Intrasem într-o cameră, sunetul pianului era din ce în ce mai slab.

- Îţi promit că....

- Margo, nu o face!

- Nu vreau să te pierd!

- Nici eu!

Îmi dădeau lacrimile, nu puteam să mi-l imaginez mort.

- Faye!

Îmi cuprinse capul şi mă sărută, simţeam cum îmi zvâgnesc toate în corp.

- Vreau să îmi promiţi ceva!

- Orice!

- Lasă-mă! Dacă e să mor doar...lasă-mă!

- Faye!!!

- Lasă-mă!

- De ce spui asta!?

- Nu sunt pregătită, am dureri de frică!

- Trebuie să vorbeşti cu părinţi lui Seba!

- Nu mai avem timp!

Ceasul bătea ora 18, apusul.
Acum era momentul.
Părăsisem casa, era la margina păduri, la carieră.
Noi contra lor!