Vie printre morti

41.

   Aveam îndoieli privind, păstrarea copilului. Era un om, nu un obiect pe care să-l fac dispărut când mă plictisesc de el.
Mă uit spre fereastră, Margo era destul de încântat de idee, Luck încă euforic.
Inspir, expir. O iau la goană prin pădure, 5 minute durase şi eram în mijlocul păduri. Mă sprijin de un buştean vechi și putrezit, mintea îmi era la copil sau poate nu, de fapt mă gândeam la Seba, la durerea pe care o putea trăi. Era acolo, unde-va, căutând turbat trupul Selenei. Ceva în negrul nopţii se mişcase, brusc eram încordată.

- E cine-va? heii!

Foşnete şi beţe rupte, doar zgomote de genul auzeam.

- Luck? Vocea îmi era gheaţă.

Umbra devenea clară, mă incrunt.

- Seba?

Arăta ca un maidanez, hainele sfâşiate, privirea îmi părea ma-i goală. Fac doi paşi în faţă, vroiam să-l ating. De ce îmi era frică?

- Fayeee..i-a distanţă!

- Ce ti-sa întâmplat?  Nu ascultam
- Am zis, PLEACĂ! 

Înţepenesc. Căzuse, părea că se mutilează. Ţipa, se zvarcolea, nu gândeam limpede vroiam sa îl ajut. Dau să plec, mă prinde.

- Ti-am zis să pleci, eşti aici!

- Dă-mi drumul!

- S-a făcut!

Mă tranteste, se ridică în faţa mea, nu era Sebastian de acum 3 minute. Îl loveac în picior şi încerc să mă întorc la cabană.
Fugeam, atât ştiam. Îmi era frică să privesc în urmă, mă opresc. Nu mai aveam mult și ajungeam. Nu mi-l imaginam vrodata să devină un strigoi, jegos. Ceva mă prinde de păr.

- Da-mi drumul!

Mă izbeşte într-un copac, cad în genunchii dau să mă uit în sus, loveşte din nou în zona abdomenului şi mă trânteşte pe spate.
Întorc capul pe pământ, simţeam ceva că îmi curge pe faţă. Duc două degete la obrazul stâng şi le ridic uşor spre nas. Erau umede, mă ridic agitată, eram singură sau nu, era umbra lui cu mine.
Ajung în faţa cabanei, încep să ţip.

- Margooo!

Mă trezesc băgată în treptele de la intrare. Abea puteam scoate un sunet, iar el se tot apropia de mine.

Sara: Faye! Privirea ei spunea tot, nu înţelegea ce caut într-o scară.

Îi făceam semn să se uite în faţă.

Sara: Nu e nimic acolo! Cu ce eşti acoperită? Emm.

Mă ridic, încep să ţip de nebună. Nu mai realizam dacă e real sau sunt epileptică.

Eu: Seba, Seba e strigoi! Aveam o privire nebună.

Toţi se uitau la mine ca la un spectacol de circ.

Luck: Calmează-te şi ce ţi sa întâmplat?

Eu: Seba!

Luck: Nu-l văd, Faye vin-o!

Em: Stai!

Eu: Te rog! Lovesc cu pumni în pământ.

Liniştea urla, Em privea fiecare mişcare oricât de mică, auzea orice zgomot.

Eu: Te rog!

Em: Faye, ascultă cu atenţie. Ai trei secunde să fugi! 1-2-3.

Nu înţelegeam la ce face referirea, până îl vad pe Seba deasupra mea.
Margo actionase, îl tragea cu putere pe Seba şi se luase la bătaie, disparu, se bătea singur Margo.
Em era lângă mine, mă privea ciudat.

Em: Eşti ok?

Sara: Cu ce eşti acoperită?

Em: Sânge!

Eu: Ce?

Em: Copilul e hranitor, vapir cu sânge. E sângele lui!

Eu: E mort? A murit în mine?

Em: Sara du-o de aici!