O oră. O oră și trebuie să fiu în aeroport și să părăsesc Londra. Nu pot să cred că se întâmplă asta!
A, da! Și Anne m-a tocat aseară cu învățatul numelor lor și multe alte lucruri despre ei, cum ar fi pe cât s-a format trupa și albumele lor. Abia pe la două noaptea am apucat să dorm.
"Alice! Ești gata?" mă strigă tata care se afla jos, împreună cu bagajul meu.
"Da, cobor imediat!"
M-am imbrăcat cât se poate de simplu. Blugii negri rupți și un tricou galben muștar pe care scria California. M-am încălțat cu o pereche de Vans negri.
"Sunt gata!" spun când intru în sufragerie. Abia acum observ ce mare este geamantanul meu.
În scurt timp ajungem la aeroport. Îmi e ușor să îi găsesc, pentru că sunt înconjurați de fani. Încep să fug înspre ei ca să nu îi pierd, iar tata e în spatele meu. Iau geamantanul și îl îmbrățișez și pe el, apoi plec.
Când ajung lângă ei, fanele acelea de doisprezece ani mă împing. Un bodygoard vine să mă ia și pe mine din urmă, apoi mă aduce lângă băieți.
"Așa sunt fanii mereu?" îi întreb când ne dăm seama că nu mai e nicio urmă de ele.
"Da." răspund toți patru în cor, dar puteam să pun mâna în foc că erau cinci.
"Acum, haideți în avion." spune un bărbat de vârsta a doua spre a treia. Cred. "Apropo, eu sunt Paul.
"Dar avioanele nu sunt în partea cealaltă?" întreb eu nedumerită.
"Ba da, dar noi mergem cu avionul privat." mă clarifică Liam.
N-am mai fost într-un avion privat până acum, sau într-un alt fel de avion. Am frică de înălțime. Drumul spre America va fi destul de interesant!
"Vă rugăm să vă dați telefoanele pe Mod Avion sau să le închideți. Să aveți un zbor lin!" ne urează o femeie când urcăm în avion.
***
În sfârșit am ajuns în America! Încă am frica de înălțimi, dar trebuie să recunosc, m-am distrat cu băieții în avion. Ne-am jucat Cărți, Simon spune, iar asta e destul de ironic, căci Simon îl cheamă pe directorul casei lor de discuri.
"Cum a fost primul tău zbor? Te-ai simțit bine? Ți-a plăcut?" mă întreabă Harry.
"Da, adică, chiar dacă nu îmi plac înălțimile, m-am distrat cu voi. Sunteți destul de amuzanți și copilăroși, ce-i drept" afirm, iar după începem amândoi să râdem.
Brusc, îmi simt telefonul vibrând în buzunar, iar când îl scot, vă că mă apelează Andrew.
"Ce vrei?"
"Draga mea scumpă soră, ai ajuns în America?"
"Nu îți iau nimic, deci poți să-ți iei gândul de la asta."
"Dar nu asta am vrut să te întreb."
"Atunci ce?"
"Am vrut să-ți spun cââât de muult te iubeeesc!"
"Andrew, încetează cu lingușelile, și dacă nu vrei să îmi spui și altceva în afară de a-ți lua ceva de aici, am închis!"
CITEȘTI
Stilista lui Harry Styles
FanfictionAlice, o fata obisnuita care isi cauta de lucru, a dat intamplator de un site pe care se cauta stilisti pentru oameni faimosi. Ceea ce nu stia ea insa, este ca urma sa devina stilista faimosului cantaret, Harry Styles. Daca vreti sa stiti ce se int...