Stilista lui Harry Styles

Chapter 15

"Am o idee!" țip când mă trezesc. Am dormit la Anne, pentru că era destul de târziu când s-a terminat filmul şi aş fi trezit toată casa.

"Taci!" îmi spune şatena şi vrea să îmi dea o palmă, dar nu poate.

"E o idee bună! Iar acum trezeşte-te dacă vrei să o auzi. O să îți placă, te asigur." îi dau cu perna în cap până decide să se ridice. Aleluia!

"Acum poți să zici. Te ascult." încă e adormită, dar ştiu sigur că mă ascultă.

"În seara asta trebuia să merg şi eu cu Harry la o întâlnire, dar m-am gândit să mergem toți patru într-o plimbare prin parc. Asta ca să fiu sigură că nu faceți ceva ilegal pe o bancă din parc."

"Am auzit eu bine? Vrei să merg la o întâlnire dublă cu Harry? Mă rog, şi cu tine şi Sam. Cred că visez! Te rog spune-mi că nu o fac!" o ciupesc de mână ca să mă amuz puțin. "Auch. A durut. Deci nu visez!" țipă de bucurie atât de tare încât o văd în secunda a doua pe Jennifer cum îi aruncă o pernă în față şatenei.

"Nu mai țipa pentru numele lui Dumnezeu! Ne-ai trezit pe mine şi pe Edith!" țipă Jenn la Anne şi după o văd pe prietena ei la fel de adormită.

"Alice m-a trezit şi din cauza ei am țipat. Ceart-o pe ea, nu pe mine." se apără prietena mea care arată spre mine.

"Atunci nu e nimic, Alice. Nu vreau să o supăr pe iubita lui Harry." scot limba la Anne şi îi fac în ciudă.

"Alice Scott? Iubita lui Harry Styles din One Direction? Nu pot să cred!" țipă Edith la rândul ei când mă recunoaşte.

"Yep. Şi e prietena mea cea mai bună. Nu o împart!" mă trage Anne lângă ea şi îi dau o palmă după cap.

"Nu sunt un obiect. Dă-mi drumul!"

***

"Am vorbit cu Harry şi a zis că e de acord ca în jumătate de oră să ne întâlnim toți aici." o informez pe Anne care stătea cu ochii pe uşă.

"Ura! Harry va veni la uşa mea! Va şti unde stau!"

"De fapt vine să mă ia pe mine. Şi vine la tine la uşă pentru că i-am spus că de aici vom pleca. Altfel aş fi rămas acasă şi ne-am fi întâlnit în parc. Apropo, cu plăcere!"

"Anne, soneria!" ne informează Jenn.

"A ajuns Sam! Comportă-te normal." de parcă eu mă comportam ca o crizată. "Bună. O să trebuiască să îl aşteptăm pe prietenul lui Alice. Mergem toți patru la plimbare. E ok?"

"Da, nu vad de ce m-ar deranja. Bună!"

"Anne! Soneria din nou!"

"Eram la uşă deja, nu trebuia să mă anunți! Bună Harry. Cred că putem merge acum."

"Bună!" ne sărutăm când ne vedem apoi plecăm.

Ajungem în parc unde ne plimbăm pe lângă pădure. Ne aventurăm toți patru puțin, dar observăm că nu mai ştim să ieşim de aici.

Auzim un foşnet din spatele unui tufiş. Imposibil să fie urşi într-un parc. De fapt, e posibil. Lângă parc chiar e o pădure destul de mare, în care nimeni nu s-a aventurat vreodată. Sau nu atât de departe de parc. Trebuia să ascultați semnele acelea care ziceau clar să nu intrați aici! Bine că vă dați voi mari, acum sunteți pierduți!

"Ce a fost asta?" întrebăm eu şi Anne la unison.

"Nu ştiu. Vântul." ne răspunde Sam.

"Vântul ăsta e destul de mare! Eu zic să fugim!" foarte masculin, Harry.