Stilista lui Harry Styles

Chapter 16

Anne's POV

"Tu vrei sa mai discutăm după ce prietenii mei mi-au spus că m-ai lăsat baltă în pădure?" mda, Alice mi-a spus ce s-a întâmplat când eu puteam să mor, iar el m-ar fi lăsat baltă.

"Nu e mare chestie. Plus că şi eu eram în pericol! Nu doar tu! Şi am ales ce era mai bine pentru mine, nu e logic?"

"Sper să mori împreună cu 100 de pisici!" îi trântesc uşa în nas nervoasă. Cum poate să zică aşa ceva? Până şi Harry, care putea să plece pentru a se salva, nu a plecat. Şi el e mai important decât Sam. Adică, nimeni nu i-ar duce lipsa, doar Taylor şi părinții lui. Pe când tot globul ar plânge pentru pierderea lui Harry. Serios acum!

"Ce ai pățit, Anne? Probleme cu hormonii?" şi când lumea îmi era mai dragă, a venit domnişoara Jenn să mă enerveze cu glumele ei mai seci decât glumele lui Harry.

"Nimic, lasă-mă în pace!" mă duc nervoasă în camera mea şi mă trântesc în pat. Când credeam în sfârşit că pot avea o relație stabilă cu un băiat, aflu că m-ar fi lăsat singură în pădure. De ce numai mie?

"Anne! Sunt Jenn! Alice te aşteptă la uşă, aşa că ridică-ți fundul din pat!"

"Nu eşti tu sora mai mare. Eu sunt. Spune-i că vin acum."

Mă îndrept spre uşă ca un zombi, bombănind câteva înjurături în şoaptă. Chiar dacă Alice mă aşteaptă la uşă, tot preferam să rămân în pat. Probabil să citesc.

"Ce faci?"

"Tocmai am vrut să citesc o carte, dar tu m-ai întrerupt." nu îți mai vărsa nervii pe prietena ta cea mai bună! Revino-ți, femeie! "Scuze, Alice. Nu am vrut să spun asta, dar sunt nervoasă."

"De ce eşti nervoasă? Pe un dobitoc care te-a lăsat în pădure şi el a plecat? Nu ai de ce să fi aşa."

"Eh, poate ai dreptate. Hai să facem ceva acum. M-am plictisit."

"Teen Wolf?"

"Teen Wolf să fie atunci."

Alice's POV

Nu pot sa cred! Ce final de episod mai e şi ăsta? Dar episodul întreg a fost şi mai interesant. Am plâns mult. A murit Allison. Nu vreau sa moara Allison. O vreau inapoi. Ea şi Scott formau un cuplu minunat. Jeff Davis, daca nu o bagi înapoi pe Allison în serial vin la tine la uşă şi te bat dupa ce îți rup mâinile!

"E cam târziu. Eu o să plec."

Mă conduce până la uşă. Afară era beznă. Îmi place atmosfera asta. Totul e extrem de liniştit. Nicio maşină nu circulă la ora asta.

"Păpuşă, te duc undeva?" se opreşte o maşină neagră chiar în dreptul meu.

"Nu. Pot să merg singură. Şi dacă mă mai faci păpuşă o să îți rup mâinile."

"Ba vei urca. Iar eu te voi duce unde vreau eu. Acum, mişcă!" țipă la mine, iar eu încep să fug. Ce şanse sunt să scap de el? Adică, are o maşină. Mă poate prinde din urmă şi mă va amenința cu un pistol.

Sunt aproape de casa mea. E bine. Mă uit pentru o fracțiune de secundă în spate. Încă mă urmăreşte. Când mă întorc fac contact cu un stâlp de lumină. Cad pe jos, totul fiind negru.

***

Mă trezesc într-un spital. Afară încă este noapte. Capul mă doare îngrozitor. Mă ridic puțin şi observ o umbră la capătul patului.

"Cine eşti?" întreb panicată. Nu îmi e cunoscută silueta.

"Sunt vecinul tău de peste drum, Cezar. Te-am văzut pe jos. Am crezut că ai leşinat, aşa că am chemat ambulanța."

"Mersi. Când ai ieşit, nu ai observat pe cineva sau ceva acolo? Adică, în zonă."

"Nu, nimic."

"Aha. Îmi poți da şi mie telefonul? Nu ajung la el."

"Desigur. Poftim. Eu ies afară."

Îmi dă telefonul care era puțin spart în colț. Ori am căzut pe el, ori mi-a căzut din buzunar şi s-a spart. Binr că am folie de sticlă.

O apelez pe Anne să vină să mă scoată de aici. Nu îmi plac spitalele. Adică, cui i-ar plăcea?

"Anne, scuze că te-am trezit. Trebuie să vii la spital. Vreau să plec de aici."

"Vin acum! Dar ce ai pățit? Şi cine te-a dus acolo?"

"Poveste lungă. Îți povestesc când ajungi aici."

"I-ai sunat pe părinții tăi? Sau îi sun eu?"

"Nu vreau să îi trezesc. Acum vino mai repede."

O aştept în jur de 15 minute. Când intră vorbeşte cu nişte doctori şi nu ştiu cum îi convinge să mă lase să plec. Are puteri magice. Sau a mințit că e mama mea. Eşti cam tânără, mamă!

"Acum povesteşte-mi. Cum ai ajuns acolo?"

"Deci, veneam de la tine pe jos. Când eram aproape de casă, s-a oprit un tip cu o maşină neagră şi mi-a spus să urc în maşină. Nu am vrut aşa că am început să fug. A început să mă urmarească, dar când eram in fața casei mele m-am lovit cu capul de un stâlp. Cezar, vecinul meu, m-a văzut si m-a dus la spital. Sfârşit."

"Wow. Mă rog. Acum culcă-te. Mâine e o zi importantă. Pa!"

"Stai, ce e mâine?"

"Ziua de pregătiri pentru Crăciun. Duh! Sper că nu ai uitat."

"Ah, da. Ok. Ne vedem mâine, noapte bună!"

"Noapte bună!"

Am şi uitat că mai avem trei zile până la Crăciun. Mda, la ce minte scurtă am eu nu mă mir.

Cred că ar trebui să fac o listă cu ce să luăm. Sau nu. Sunt prea obosită ca să mai văd ceva acum. E 5 dimineața. Am timp 3 ore să dorm, 1 să mă pregătesc pentru sesiunea de cumpărături, 1 ora de pierdut uitându-ne după pulovere pentru noi două, 2 pentru cadouri şi 3 pentru decoratiuni. Mai bine mă culc acum, ori o să dorm în timpul cele mai lungi sesiuni de cumpărături din an.

Stai puțin. Dacă tot ne petrecem atâta timp în mall, de ce nu îi luăm şi pe băieți cu noi? Am înțeles că sunt în pauză, deci au timp destul. Trebuie să mă pregătesc psihic pentru 6 ore de petrecut în mall cu 4 măscărici şi o descreierată. Tot ce va face Anne va fi să stea lipită de Niall şi să se holbeze la el, eu ținându-mă de mână cu Harry şi uitându-ne printre rafturi, iar restul ori se vor uita la Nanne - le-am dat un nume deja (Niall+ Anne) - şi vor râde de blond când va încerca să scape de prietena mea, ori se vor uita la mine şi la Harry şi vor fi plictisiți. Asta da sesiune de cumpărături.