"Veți fi minunați! Succes!"
"Mulțumim." sunt ultimele cuvinte pe care le aud, apoi urcă pe scenă.
Nu mi-au spus de ce m-au chemat la ei. Mă rog, în afară că a trebuit să îl ajut pe Harry să se îmbrace. După concert o să îi întreb, şi sper să nu mă mintă.
Când mă uit în public, o văd pe Anne în primul rând dansând şi cântând pe melodia "Steal My Girl". Nu am mai văzut-o niciodată în starea asta. Zici că abia a venit de la o petrecere plină de alcool. Se uită în direcția mea, şi mă vede. Îmi face cu mâna apoi se întoarce.
"Şi, ce mai faceți?" le întreabă Harry, apoi țipă toate. Îmi acopăr urechile şi încep să râd. Ok, asta a fost ciudat.
***
"Casă dulce casă!" țip eu şi mă uit la cer.
"Am ieşit doar de la concert, nu am ajuns acasă." râd băieții de reacția mea. Asta nu a fost drăguț.
"Acum hai la Nando's!" exclamă Niall şi îi puteai citi fericirea din ochi. Săracul băiat, nu ştia că noi nu vorbeam serios.
"Mergem mâine, ok?"
"Mâine nu trebuia să plecăm?" întreb eu nelămurită.
"Ba da, taci."
"Şi, despre ce ați vrut să vorbim mai devreme?" reuşesc să le captez atenția. Mi se pare mie sau încep să se panicheze?
"Despre nimic. Era doar un motiv să vi mai devreme." spune Harry, care işi rodea unghiile.
"Minți." insist eu.
"Am ajuns. Scuze, aş vrea să continuăm conversația, dar ar trebui să pleci acasă."
"Poți să rămâi la noi peste noapte şi să continuați conversația." îmi propune Liam. Ha ha, te-am prins Styles.
"Sigur?"
"Da." spun Niall şi Louis în acelaşi timp.
"Nu. Adică nu cred că te-ar lăsa părinții tăi." nu ai nicio scăpare, Harry.
"Am să vorbesc cu ei atunci. Un moment."
Ies din maşină şi îi trimit mesaj mamei mele. De obicei ea mă lasă liberă, tata este mai autoritar.
Îmi răspunde că pot să stau dacă mă întorc dimineață. Ce bine! Nu l-a întrebat şi pe tata.
"Am şi dovada dacă nu mă crezi." zâmbesc malefic, apoi îi urmez până în casă.
"Ți-e somn? Ar trebui să dormi, e târziu."
"Nu mă culc până când nu îmi spui ce ascunzi. Adică ce ASCUNDEȚI." se opresc toți din a urca scările, apoi fug în camerele lor. Laşii. "Abia aştept să mănânc toată mâncarea asta! Şi morcovii ăştia! Mmm! Sunt atât de buni!"
"Nuu! Mâncarea mea!" coboară Niall speriat şi se aruncă în genunchi. "Stai puțin. Tu nu mănânci nimic. Oh, nu! Băieți, ajutor!" nu mai are scăpare.
"Scuze, nu riscăm!"
"Acum, spune-mi ce ascundeți de mine." îmi sună telefonul. Ce sincronizare perfecta, Anne. "Ai scăpat, pentru 5 minute. Dacă pleci de aici îți arunc mâncarea la gunoi. Toată."
"Alice, nu ai ajuns acasă. Eşti ok?"
"Da, am rămas la băieți peste noapte."
"Norocoaso!!" cred că îmi sângerează urechea.
"O să te sun eu mâine. Am puțină treabă cu Niall."
"Dacă te atingi de vreun firicel din părul lui blond vopsit perfect te bat chiar eu!" îndepărtez telefonul de la ureche, din moment ce țipă.
"Doar îi pun nişte întrebări, calmează-te."
"Ok, pa! Salută-i pe băieți din partea mea şi spune-le că-i iubesc."
Asta a fost o conversație ciudată.
"Prietena ta mă iubeşte. Şi ai auzit ce se întâmplă dacă îmi faci ceva." pe bune? Mi-a ascultat conversația?
"Ea nu ar afla niciodată. Acum, spune!"
"Alice, lasă-l pe Niall. Îți voi spune eu." coboară Harry uşor scările până la mine. Îi şopteşte ceva la ureche lui Niall. "3, 2, 1, fugi!!!"
"Veniți înapoi amândoi! Vă avertizez, am făcut atletism şi vă pot prinde din urmă!" îi ameninț, dar ei deja au ajuns în camere. "Ugh, nu scăpați voi de mine! Aveți grijă la geamuri şi la uşi!" deja poți apune că sunt o psihopată. Ok, poate sunt.
De ce i-ai amenințat să aibă grijă la geamuri? Ai de gând să intri pe geam sau ce? Nu ştiam că poți zbura! Nu am să zbor, am să sar balconul lui Liam, apoi la Harry. Simplu de zis, greu de făcut.
***
Este ora 3 aşa că pun planul în aplicare. Mă chinui să trec la Liam şi aproape cad în nas. Măcar nu l-am trezit. Sau sper să nu.
Balconul lui Harry este mai depărtat decât al lui Liam de al meu. Fac un şpagat minunat apoi reuşesc să trec. Mda, am alunecat şi era să cad de la etajul 1 rostogol pe acoperiş şi fix în piscină. Şi piscina este acoperită.
Mă uit pe geamul balconului şi observ că (,) camera era goală. Credeam că aici stă Harry sau... Zayn. Fosta cameră a sa. Nu mă mir că uşa e încuiată. Ei chiar au vrut într-un fel să îl păstreze pe Zayn în casa asta. Mai ales spiritul lui de a fi. Foarte drăguț din partea lor să facă asta.
"Ce naiba? Alice?" Liam m-a prins. Cred că am dat de belea.
"Nu sunt eu. E doar un vis. Du-te şi culcă-te." fac vocea de fantomă autentică. Zici că eram o balenă pe uscat.
"A, ok. Noapte bună!" ce simplu a fost!
Am ajuns în colțul casei, niciun balcon pe care să mai sar. Cred că singura alternativă este să intru în cameră şi să scap de aici. Îmi este sete.
Uşa asta scârțâie. Cred că glumeşti.
Ies din cameră şi prin mişcările mele de Jackie Chan combinate cu îndemânarea mea de spion a lui James Bond trezesc toată casa. Am dat cu capul de perete şi când am vrut să mă ridic m-am lovit şi cu capul de masă. A mai şi căzut o vază cu apă fără flori chiar în capul meu. Chiar nu am putut să am o zi normală, nu?
"Hoțule, ieşi din casa noastră, ne-ai trezit." iese un Louis nu prea fericit din cameră. Hopa, am încurcat-o.
"Stai puțin. Alice?" la naiba eu şi stilul meu de spion.
"Nu. Visați. Cu toții!" prima oară a mers, sper să meargă şi a doua.
"De ce eşti trează la ora asta? Şi de ce eşti udă?" mă întreabă Harry care iese ultimul din cameră. Fața lui bosumflată era atât de drăguță, încât... Alice, nu-i momentul.
"Stai, cum am ajuns eu aici?" să o fac pe somnambula este singurul lucru la care mă pot gândi.
"Adineauri erai pe balconul meu. Eşti o somnambulă extrem de periculoasă." a crezut minciuna.
"Pe bune? Îmi pare rău. Pentru tot. Nu am vrut să vă trezesc." am vrut doar să intru în camera lui Harry şi să îl interoghez. Nu este nimic ieşit din comun.
"Nu-i nimic. Acum ar fi mai bine să ne culcăm ori o să dormim mâine în picioare la concert şi în aeroport. Noapte bună!"
"Noapte bună."
Planul A a eşuat. Planul B o să fie pus în aplicare mâine, în avion.
***
Aproape o lună nu am postat nimic iar acum pun 2 capitole pe zi şi unul ieri. Doar incerc să mă revanşez față de voi.
Crăciun Fericit! ❤
CITEȘTI
Stilista lui Harry Styles
FanficAlice, o fata obisnuita care isi cauta de lucru, a dat intamplator de un site pe care se cauta stilisti pentru oameni faimosi. Ceea ce nu stia ea insa, este ca urma sa devina stilista faimosului cantaret, Harry Styles. Daca vreti sa stiti ce se int...
