Stilista lui Harry Styles

Chapter 8

Mă trezesc cu o mare durere de cap și legată de un scaun. Nu știu unde mă aflu sau cine m-a răpit dar am impresia că voi afla din moment ce am auzit ușa deschizându-se. Niște pași apăsați vin spre mine încet.

"S-a trezit prințesica? Păcat, poate vrea să doarmă la loc." este o fată. După vocea pițigăiată îmi dau seama cine se află chiar la câțiva metri de mine.
"Kim."
"Aici în persoană. Ți-am lipsit?" mă întreabă cu o voce de psihopat - nu că nu e.
"Chiar deloc. Ba mai mult, mă rugam să nu te mai văd în viața mea, dar soarta a fost crudă, așa-i? Mai bine prăjește-o și dă-mi și mie puțin din ea." îi râd în față, ceea ce o face să se enerveze mai tare.
"Îți sugerez să taci dacă vrei să-ți mai vezi iubitul tău drag, Harry."
"Iar eu îți sugerez să fugi dacă nu vrei să te prindă poliția!" reușesc să îmi dezleg mâinile din fundița făcută de Kim - tipic ei. "Și cred că ai uitat când în tabăra de cercetași dintr-a treia unde ne-au învățat cum să facem și cum să desfacem un nod." că fix un nod era ăla. "Apropo, data viitoare când legi pe cineva asigurăte măcar că-" mă opresc din vorbit când un bărbat intră în sală. "Cine e el?"
"El este bodyguard-ul meu. Spune bună, Willy!"
"Stai jos acum! Și dacă te vei mai dezlega, jur că-"
"Limbajul, te rog, matahală." îl întrerup și mai bine nu o făceam. Se apropie spre mine, iar eu din obișnuință merg mai în spate. Kim doar stătea și se uita.

Tocmai am găsit o portiță. El este aproape dublul meu, dar dacă îl fac să își depărteze picioarele pot să mă bag pe sub ele și să fug pe ușă. Nici nu mă va vedea când o voi face, iar Kim va sta cu telefonul în mână și se va juca pe el.
Pun planul în aplicare când spatele meu face contact cu peretele rece. O zbughesc printre picioarele lui dar mă observă ea, care mă prinde de braț și mă trage spre ea. La naiba, eram aproape.

"Unde pleci, târfo? Crezi că poți scăpa din asta atât de ușor? După ce din cauza ta m-am făcut de râs la televizor și mi-a fost interzisă intrarea la alte concerte?" mă împinge și cad pe jos. Pentru o fată care plânge dacă i se rupe vreo ungie, e destul de puternică.
"Nu e vina mea! Tu ai decis să intri pe scenă și să sari pe Louis, nu eu! Deci nu mai da vina pe mine din cauza porcariilor ce ți se întâmplă ție, da? Eu nu m-am plâns când atâția ani ți-ai bătut joc de mine, chiar dacă trebuia să fac asta! Dar am zis să-ți mai dau o șansă crezând că te vei schimba, dar ai rămas aceeași scorpie pe care o știam din generală!" țip la ea și mă ridic de pe jos, scuturând praful de pe mine.
"Willy, ieși puțin, te rog. Stai la ușă și păzește-o să nu vină cineva." rămân singură, doar cu ea. "Vrei să ști de ce mă comportam așa cu tine? Pentru că eram geloasă pe tine!" asta mă surprinde total.
"Tu erai geloasă pe mine?! Aveai tot ce îți doreai, absolut tot! Prieteni, haine, bani! Te puteai împrieteni cu oricine oricând! Nu erai timidă. Nu ca mine."
"Da, poate le aveam pe toate, dar ceva îmi lipsea. Afecțiunea unor părinți și bunici."

Și cu asta, mă lovește din nou și cad pe jos.

Harry' POV

Ajungem înapoi la hotel în jur de ora trei. Eu sunt cel mai treaz dintre toți, întrecându-l și pe Paul. El a băut trei pahare de tequila, eu unul. Niall, bine-înțeles, a băut cel mai mult, iar acum trebuie să îl car până în cameră.

"Ești mai treaz acum?" ce întrebare i-am pus. Normal că încă e beat!
"C-cred că d-da." răspunde printre sughițuri. Clar, nu s-a schimbat față de cum era în club. Poate doar puțin.
"Liam, Louis, voi cum sunteți?"
"Mai treji decât Niall sigur." cântă în loc să vorbească normal, deci sunt și mai și decât blondul. E pentru prima dată când se întâmplă asta.
"Cu ce bețivi m-am ales, doamne?!" mă uit pentru o secundă la cer și îi dau drumul lui Niall. Cade chiar în fața ușii unde se împiedică de bordură. Sunt singurul care râde, ceilalți fiind în fața mea.
"Nu mai râde și ajută-mă să mă ridic!" aproape cad pe jos de la râs, dar îl și ridic de pe jos.

Când ajungem la etaj, îl vedem pe Jackson alergând disperat prin tot holul. Și-a pus mâinile în cap și s-a oprit.

"Ce s-a întâmplat? Jackson!" îi dau drumul blondului care cade la pământ și suspină de durere.
"Î-îmi pare rău." îmi face semn spre ușa lui Alice, și nu o văd înăuntru.
"Unde e? Unde e Alice?" întreb disperat și în același timp speriat.
"Am lăsat-o să meargă până la magazin și nu s-a mai întors. Am vrut să merg cu ea, nu m-a lăsat. I-am spus să aibă grijă, dar a râs." aproape că îmi vine să îmi smulg părul din cap.
"Du-i pe băieți în camerele lor! Am s-o găsesc singur!"
"Dar-"
"Dar fă ce îți spun!" îl întrerup, și îmi pare rău că țip la el. Eram disperat, am vrut s-o găsesc.

Cum aș putea s-o găsesc? Oare și-a luat telefonul? Cred că da. Să o sun? Sper să-mi răspundă ea, nu psihopatul care a răpit-o.

"Alice?" spun când răspunde la telefon.
"Nu iubire, mai gândește-te puțin!"
"Kim!"

He he he! Next! Vreți alt next? Așteptați până vineri!
Pup, pa! ❤