Dragostea invinge intotdeauna!

Capitolul 3: Prietenul la nevoie se cunoaste

O saptamana a trecut de la acel incident cu demonul si eu nu mi-l pot scoate din minte... Acea scena a ramas intiparita in capul meu. Perfect...Eu in loc sa ma gandesc la scopul meu, de a ma razbuna pe cel care mi-a ucis parintii, ma gandesc la un demon ciudat. Totul e aiurea, eu trebuie sa uit. Am tot avut vise ciudate cu un anumit baiat, Nathaniel, al carui chip era in intuneric. Nu stiu cine e. Am mai mentionat probabil faptul ca eu am abilitati unice. Ei bine, pot citi ganduri, pot vedea viitorul, misca lucruri si multe altele nedescoperite. Nici aceste abilitati nu le stapanesc prea bine, dar totusi uneori le pot folosi. In viitor ma voi perfectiona la asta. Insa acum, stiu sigur ca daca am un vis ciudat trebuie sa insemne ceva. Poate ceva chiar foarte important, dar nu stiu inca ce. Nu cunosc niciun Nathaniel, sau cel putin din cate stiu eu nu cunosc. Poate il voi cunoaste sau e un vechi prieten din trecut de care nu imi amintesc. Inca nu stiu. Insa stiu un lucru acum: trebuie sa ma pregatesc sa ies cu Dani, Sophie si Katy. Ma uit prin sifonier si imi iau o pereche de pantaloni negri de piele, un maieu decoltat alb cu o inimioara neagra, jeaca de piele neagra si tenesi albi. Ies pe usa, afara intalnindu-ma cu vecinul meu, Cata, un pistruiat cu 2 ani mai mare ca mine, iubirea vietii Danielei (Dani) .

- Hei, Cata! spun eu schitandu-i un zambet

- Hei, Alexis! imi raspunde el cu o oarecare seriozitate.

In scurt timp, apare Dani. Aceasta se inroseste vazandu-l pe Catalin. Ea il iubeste inca din iarna trecuta, iar el si-a cam dat seama.

- Deci Alexis, mergem? ma intreaba Dani oarecum speriata.

- Ok, raspund eu nepasatoare.

Insa, inainte ca noi sa plecam, Cata se apropie de Dani si ii spune razand:

- Ce faci, nas lung?

- Lasa-ma, idiotule! raspunde Dani care aproape incepe sa planga, apoi fuge.

Cata mai mereu isi bate joc de ea, inca de cand se cunosc. El mereu ii spune ca o uraste, dar ea nu inceteaza sa-l iubeasca. Wow... Mie, sincer mi se pare aiurea. Dar nu ii poti dicta inimii, corect?

In orice caz, acum trebuie sa-mi gasesc prietena. Nu cred ca a ajuns prea departe. Alerg, tot alerg pana o gasesc sprijinita de un copac tocmai in padure. Off!! Nu din nou acest loc! O observ plangand si incerc sa o calmez cat pot:

- Daniela, nu trebuie sa plangi pentru el. Stii ca mereu isi bate joc de cine apuca!

- De tine nu isi bate joc!

- Gata, sterge-ti lacrimile. Daca el nu vede ce fata minunata are in fata, atunci e un mare idiot.

- Ai dreptate! Dar..Eu nu pot sa nu-l iubesc.

- Stiu, stiu. Doar incearca sa nu mai fii ranita de tot ce spune el, sa nu mai pui totul la suflet.

- Ok, mersi.

- Pentru nimic, doar pentru ce-s prietenele?

Aceste cuvinte fiind spuse, imi iau in brate buna prietena ea raspunzandu-mi la imbratisare. Deodata, aud un sunet. E  sunetul unor aplauze si simt prezenta unor persoane. Ma uit in spatele meu si... Se pare ca erau doar Katy si Sophie care se pare ca vazusera intreaga scena.

- Da, da, induiosator moment. V-am asteptat in mall nu stiu cate ore, spune Katy nervoasa.

- Ups, scuze. A fost un moment de criza, zic eu afisand un zambet de fetita nevinovata.

- Ai noroc ca esti adorabila, Alexis, spune Sophie.

- Eu? Adorabila?! Ba nu..

- Of, taci, pitico, imi zice Sophie.

Pitica..Of, ce stupid. Sunt mai scunda si mai mica la varsta decat Sophie si Dani. Viata chiar nu-i corecta. 

Acesta a fost capitolul 3. Va multumesc ca imi cititi povestea, si sper ca va place. Incerc s-o fac cat se poate de interesanta. Daca aveti intrebari referioare la poveste sau sugestii sa mi le spuneti, chiar voi tine cont. Sunt la inceput si nu-mi strica cateva sfaturi sau chiar critici. Multumesc :) Va pupicesc.