Dragostea invinge intotdeauna!

Capitolul 29: Iubire sau ura? #2

Urmatoarea zi

Ma trezesc lenesa, exact ca in fiecare dimineata, insa de aceasta data nu ma aflu in patul meu calduros, ci intr-un pat rece al spitalului. Ma uit in jur si o observ pe Dani, care se uita confuza pe geam. O privesc pret de cateva secunde apoi strig:

- Buna dimineata, ganditoareo! 

- Neata, Alexis.. imi raspunde ea trista, apoi imi intoarce spatele si continua sa priveasca in gol. Hotarasc sa nu o deranjez, caci sigur s-a intamplat ceva intre ea si Cata. Ma intind usor, gandindu-ma la.. la Nathaniel. M-a lasat singura, chiar cand aveam nevoie de el. Nu pot ierta asta. Desi il iubeam si inima mea inca bate puternic pentru el, nu il iert. Poate e si vina orgoliului, insa un singur lucru e cert: Nathaniel a iesit din viata mea. Nu vreau sa-l mai vad. Regret ca am ajuns sa iubesc o persoana atat de mult, incat acum depind de acea persoana. Simt ca viata mea fara el nu are sens, totusi nu vreau sa-l mai vad. Nici eu nu inteleg ce simt. O fi iubire..sau.. ura? Ma uit in jur, incercand sa uit, sa uit tot ce simt pentru el. Momentan nu pot, pur si simplu sunt neputincioasa in fata crudului meu destin. Detest tot ce mi se intampla, as vrea sa schimb trecutul si sa nu-l fi intalnit. Stau pierduta in gandurile mele, pana ce Jacob apare in camera si ma trezeste la realitate. Imi spune fericit ca astazi voi fi externata si imi da cateva haine, caci momentan sunt imbracata in pijamale. Ma lasa singura in camera, pentru a-mi da timp sa ma schimb. Eu ma schimb incet, apoi ies din salonul in care mi-am irosit timpul stand inconstienta, visand la o lume perfecta, in care el era langa mine in orice situatie. Am nevoie de el, insa nu e aici. Nu scot o vorba tot drumul, pana ce ajungem cu totii acasa. Urc la etaj, in camera in care dormeam noi, eu si Nathaniel, cu gandul sa distrug tot ce imi aminteste de el. Din nou, nu pot. Camera asta imi trezeste cele mai dulci amintiri. Parfumul lui e prezent in fiecare coltisor al camerei, hainele lui sunt inca in imensul nostru sifonier. Iau o camasa de-a lui si o strang cat pot de tare in brate. Asta e tot ce mi-a lasat, multe amintiri, o inima franta, dar si o durere insuportabila. Imi e atat de dor de acele clipe unice, in care el ma lua vesel in brate, spunandu-mi cat de mult ma iubeste, mintindu-ma ca viata lui nu are sens fara mine. Am trait un vis, un vis prea perfect sa fie real. Concluzia: toate lucrurile frumoase au un sfarsit. De ce trebuie sa sufar?! De ce eu? Oare si el sufera? Nu cred. Sunt sigura ca e nepasator, ca de obicei. Nu mai suport si ma dezechilibrez dintr-o data, cazand pe covorul moale din dormitorul.. nostru. Atunci apar Jacob si Cata ingrijorati in camera, ma ridica usor, apoi ma aseaza in pat. 

- Alexis, te simti bine? ma intreaba Jacob, uitandu-se in ochii mei, citind tristetea din ei.

- Da, sunt bine, stati calmi, raspund eu linistita, incercand sa zambesc.

- Nu ne pacalesti zambind fals, spune serios Cata. 

- Hai sa mananci ceva, imi spune Seba, apoi ma ia de mana si ma conduce spre bucatarie. Acolo ma asez la masa, iar Dani imi pune in fata un bol plin cu supa. Incerc sa mananc, desi nu prea vreau, intamplarile din ultimul timp lasand urme prea  adanci in inima mea. 

- Te rog, mananca ceva, fa-o pentru mine, imi spune Seba, vazand ca abia pot sa mananc. 

Auzind asta, zambesc, apoi continui sa mananc pana ce termin tot. 

- Unde mi-e premiul? Doar am mancat tot din farfurie? intreb eu zambind ca un copil mic care isi asteapta bomboana pe care i-o da mama lui pentru ca a fost cuminte. Sophie, vazandu-ma ca imi astept "premiul" scoate din frigider o ciocolata imensa si mi-o da. Eu ma uit la ea pret de cateva secunde, apoi scot ambalajul si mananc fericita, dandu-le si prietenilor mei cate o bucatica. Dupa ce terminam de mancat, vorbim despre diferite subiecte cateva ore, apoi simt cum oboseala pune stapanire pe mine si urc la etaj, in dormitor. Acolo, raman socata, caci..