Dragostea invinge intotdeauna!

Capitolul 33: "Nu ma asteptam sa ii intalnesc"

Imi deschid incet ochii, cascand fericita. Ma uit in dreapta mea si il vad dormind. Zambesc privindu-mi ingerasul, care e defapt un demon. In ochii mei el  va ramane cel mai minunat inger, orice ar spune restul oamenilor. Imi plimb mana prin parul sau matasos, inima mea batand cu repeziciune. In scurt timp, ochii sai negri se deschid, privirea lui reflectand miile de sentimente pe care mi le poarta. 

- Buna dimineata, raza mea de soare, ma saluta el, apoi imi saruta obrazul.

- 'Neata, raspund eu, obrajii mei capatand o nuanta de rosu. Dupa ce ma priveste pret de cateva secunde, ma ia in brate, ducandu-ma spre bucatarie, probabil pentru a lua micul dejun. Gestul sau ma uimeste, dar apoi ma las purtata de ingerul meu pazitor sau, mai bine zis, demonul meu pazitor. Odata ajunsi in bucatarie, se simte un miros placut de omleta, facuta de bucatarul-sef, Sophie. Dani si Cata stau linistiti la masa, sorbindu-se cafelele, iar Robby incearca din rasputeri sa faca o salata. Chicotesc vazand peisajul, prietenii mei stand uniti, dar mai ales vazandu-l pe ajutorul bucatarului-sef, mai nepriceput si stangaci de fel. Eu si Nath ne asezam la masa, apoi Sophie aduce mancarea. Ne priveste pe toti si spune, aratand spre Robby:

- Daca salata nu are niciun gust, nu e vina mea, el a vrut s-o faca.

Robby isi priveste invingator "opera" culinara si ii raspunde:

- Chiar daca nu arata prea bine, sa stii ca are un gust foarte bun. Alexis, incearca prima si spune-mi parerea ta.

Iau speriata o imbucatura, toti holbandu-se la mine, apoi spun hotarata:

- Are.. are.. defapt nu are gust de nimic. Nu stiu ce condimente ai adaugat. Toti ma privesc confuzi, apoi Nathaniel ma ia in brate zicand:

- Iubirea mea cea directa, nu crezi ca l-ai ranit?

Il privesc pe Robby, care zice, pentru a se salva:

- Stiam ca nu e buna. Am facut-o asa intentionat, sa vad daca va dati seama.

Dupa ultima replica zisa de Robby, toti radem, chiar si el razand de propria persoana. Omul asta e cel mai glumet pe care l-am cunoscut, el si Sophie se potrivesc extrem de bine. Are aceea nebunie care-l face inconfundabil. Sophie imi povestea ca mereu si-a dorit un astfel de om, de cand avea 13 ani si zicea mereu ca e "forever alone". Si eu imi amintesc cu drag de copilarie, cea mai minunata perioada a vietii, de prima "iubire". Daca stau sa-mi amintesc, prima iubire a fost un personaj din desenul meu animat preferat, nicidecum un om. Pe atunci nu-mi imaginam ca voi iubi asa tare cum iubesc in ziua de astazi, aveam alte vise, cu printese, desigur. Un zambet imi apare pe fata amintindu-mi de acele vremuri. Sunetul telefonului ma trezeste deodata, iar eu il caut nedumerita. Il gasesc intr-un final pe birou si raspund.

- Alo, cine e? intreb eu confuza.

- Alexis? intreaba o voce barbateasca, care-mi pare cunoscuta dar pe care nu-mi amintesc s-o fi auzit-o pana acum.

- Da, eu. Dar cine intreaba? Dupa ce adresez aceasta intrebare, persoana respectiva inchide. Ceilalti vin spre mine, intrebandu-ma cine a sunat, eu nestiind ce raspuns sa le dau. Ii privesc nedumerita si usor speriata si le spun:

- Nu stiu cine a fost. Dupa ce zic asta, imi amintesc ca trebuie sa cumpar ceva de la supermarket. Il iau pe Nathaniel de mana si pornim spre magazin. Hoataram sa mergem mai intai in parcul din apropiere, pentru a sta linistiti. Acolo, observ ca niste oameni, un barbat si o femeie, de varsta mijlocie, se uita ciudat la noi, chiar holbandu-se. Ma indrept spre ei, deranjata de faptul ca ei continua sa ne priveasca si spun, cat pot de politicoasa:

- Scuzati-ma, dar va uitati cam ciudat si chiar ma deranjeaza. Ati putea sa incetati? Cei doi ma privesc socati, iar femeia spune zambind:

- A mostenit caracterul tau vulcanic, e clar.

- Poftim? Am venit doar sa va atrag atentia, atat, afirm eu.

- Da, si incapatanarea mea, spune mandru barbatul.

- Poftim? intreb eu ridicand o spranceana. Acesti 2 oameni imi par familiari dar.. e imposibil, nu i-am mai vazut pana acum. Ea pare eleganta si gratioasa, cu ochii albastrii si parul roscat iar el, arata prezentabil si puternic, avand parul saten si ochii albastri verzui. 

- Nu ne recunosti, asa-i? Nici nu ma mir, dupa atatia ani, zice femeia, zambindu-mi. Draga, suntem parintii tai. Unchiul tau te-a facut sa crezi ca ne-a ucizi, defapt ne-a tinut departe, blocati pe-o insula ani intregi. Am incercat din raspunteri sa ne eliberam, dar n-am reusit.

- De ce v-as crede, ce dovada aveti? intreb eu, avand lacrimi in ochi. Cei doi isi scot la iveala coltii de vampir, apoi barbatul imi spune ceva, ce ma socheaza:

- Cand erai mica, amandoi aveam un secret. Am jurat sa nu-l spun in veci, deci ti-l voi sopti doar tie. Voiai in secret sa fii jucatoare de fotbal, sa castigi multe premii si sa le dedici familiei, jucam amandoi zilnic, de asta mereu mama ta era suparata ca te murdareai. 

- Voi doi.. chiar sunteti parintii mei! Nu pot sa cred ca va revad, dupa atata timp! strig fericita, plangand, apoi ne imbratisam si in ochii alor mei apar lacrimi de fericire. Nathaniel priveste fericit scena, apoi eu intreb:

- Dar, cum de m-ati gasit si cum de ati fost eliberati? Cei doi se uita spre Nathaniel, iar tata spune:

- Sa zicem ca un pusti ne-a gasit si eliberat. 

- Tu stiai?! ma intorc eu spre Nathaniel. El ma ia in brate si da din cap aprobator. 

- Daca imi ranesti vreodata fiica, jur ca ajung criminal, clar?! spune tata privindu-l urat pe Nath. Vazand asta, mama rade si zice:

- Periculosule! 

Tot restul zilei mi-am petrecut-o cu parintii mei si iubitul meu. A fost o zi superba. Nu ma asteptam sa ii intalnesc.