Dragostea invinge intotdeauna!

Capitolul 32: Un zambet sincer

 "Dupa ce terminam de mancat, vorbim despre diferite subiecte cateva ore, apoi simt cum oboseala pune stapanire pe mine si urc la etaj, in dormitor. Acolo, raman socata, caci.."

gasesc o persoana in camera mea. Privesc acea persoana in ochi, inima batandu-mi cu putere. Ochii sai negri pe care nu i-am vazut de mult timp ai acelasi efect asupra mea, asta enervandu-ma. Il detest. Incerc sa privesc spre geam, dar el se apropie si imi ridica usor privirea, folosind doua degete, astfel obligandu-ma sa ma uit direct in ochii sai. Imi ia usor mana, punand-o pe pieptul lui, exact in locul in care se afla inima. Simt cum inima lui bate din ce in ce mai rapid. Imi iau mana si ma indepartez, incercand sa par rece. Nu vreau sa pic in plasa lui, vreau sa-si dea seama ca m-a pierdut. Orgoliul si incapatanarea nu ma lasa sa cedez in fata lui. Vazand ca m-am indepartat de el, se apropie, ajunge in fata mea si spune:

- De ce-mi eviti privirea?

- Te-ai gandit vreodata ca am ajuns sa te urasc? raspund eu intorcandu-ma cu spatele. Ai plecat si m-ai lasat singura cand aveam mai mare nevoie de tine. M-ai pierdut.

El isi lasa privirea in jos, ochii sai devin tristi, apoi spune, in vocea sa resimtindu-se regretul:

- Am plecat pentru binele tau.. Tot ce fac e pentru binele tau.

- Nu pot sa te mai cred. Doar te rog, pleaca din viata mea. Nu mai sunt si nu voi mai fi vreodata a ta, Jacob ti-a luat locul. A fost alaturi de mine cand tu m-ai lasat de izbeliste.

Auzind asta, Nath isi inclesteaza pumnul, loveste peretele lasand o gaura si coboara nervos in living. Eu fug dupa el, incercand sa-l calmez dar el isi continua nervos drumul. In living sunt toti, Sophie si Robby, Cata si Dani dar si Jacob. Cand Nathaniel isi face aparitia, toti raman socati, uitandu-se la el. Jacob se uita cu ura si dezgust la el, apoi ii spune:

- Tu ce naiba faci aici?!

- Sunt in casa mea, tu esti cel care nu are ce cauta aici, ii raspunde Nathaniel incercand sa para calm. 

- Incetati! strig eu. Amandoi se uita spre mine, Nathaniel face un pas in spate, ascultandu-ma iar Jacob scoate un pistol special pentru demoni si intr-o secunda in care nimeni nu-i atent, apasa pe tragaci. In acel moment, Nath cade pe jos, formand o balta de sange. Eu ma uit ingrozita spre Jacob, apoi alerg spre Nath si incerc sa-i opresc sangerarea, dar fara rezultat. Siroaie de lacrimi imi inunda chipul, privindu-l cum se zbate. Ma apropii de el, il privesc in ochi si ii soptesc:

- Nu muri.. Te rog.

- Viata mea nu ai are sens acum.. Esti a lui.. Lasa-ma sa mor, oricum nu voiam sa mai traiesc. Erai si esti aerul meu.. In ziua aia.. Cand ne-am luptat, ai fost ranita, eu te-am ranit. Atunci mi-am dat seama ca iti fac rau, mult rau si am hotarat sa plec. Dar.. te-am privit mereu, te-am protejat, eram mereu langa tine, din umbra.. Eu.. t-te i-iubesc.. 

- Nu ma lasa! strig eu cu disperare. In acel moment, Jacob ia inca o arma, de aceasta data facuta pentru a ucide vampiri, un cutit mai exact, ma injunghie prin spate si tipa:

- Daca nu esti a mea, nu esti a numanui! Spunand asta, se impusca si el si cade ca secerat la pamant. Dupa aceasta scena, imi pierd cunostiinta si sunt dusa la spital.

Din perspectiva lui Nathaniel

Ma trezesc intr-un pat rece de spital. In salon ii vad pe Cata si Robby, care discuta. Cand intr-un final observa ca sunt treaz, se apropie de mine fericiti si imi spun:

- Amice, ne bucuram ca esti bine.

- Unde e Alexis? intreb eu ingrijorat.

- Pai ea nu s-a trezit inca, imi raspunde Robby.

- Vreau sa o vad, duceti-ma la ea, le spun eu hotarat. In acel moment ma ridic si pornesc spre ea. Se pare ca m-am vindecat complet, datorita puterilor de demon. Odata ajuns in salonul ei, merg direct spre Alexis si o tin de mana, privind-o. 

- Te iubesc mult. Hai, trezeste-te.. am nevoie de tine. Stii ca nu rezist fara tine. Dupa ce spun asta, simt cum mana ei imi strange mana usor, iar ochii ei minunati se deschid, uitandu-se la mine. De fericire, o iau in brate, rotind-o. Sophie, care a discutat cu medicii ne spune ca putem pleca, caci am fost externati. 

-Dupa cateva ore-

In sfarsit, am ajuns acasa. Deja e seara, iar stelele stralucesc. Ajung obosit in camera mea, scot hainele lui Jacob si le ard. Habar nu avem ce s-a intamplat cu el dupa ce s-a impuscat, sper sa fi murit. E cam imposibil sa fi supravietuit. Hotarasc sa merg pe balcon, sa privesc stelele si sa gandesc mai limpede. Acolo o gasesc pe Alexis, care se uita neatenta in sus. Apar din spatele ei, o apuc de talie, sarutandu-i gatul si spun:

- Iubito, esti mai bine?

- Acum ca esti aici, mai bine ca niciodata, raspunde ea zambind. Imi era dor de zambetul ei sincer.

- Te iubesc mult, Alexis.

- Si eu te iubesc, Nathaniel. Hai la nani, mi-e somn.

- Cum vrea printesa mea. Spunand asta, o iau in brate ca pe o mireasa si o duc in patul nostru cald. O tin strans in bratele mele puternice, iar micuta mea printesa adoarme cu zambetul pe buze. Eu o privesc cateva ore, apoi adorm fericit, caci o stiu aproape de mine.