Capitolul 1

692 37 9
                                    

Caliopia Thomson este o fată de doar 17 ani, brunetă cu ochii căprui, nu foarte înaltă ce locuiește în Seatle. Ea studiază la Liceul de Artă și este în clasa a X-a. Caliopia suferă de anevrism, un cheag de sânge aflat pe creier care poate să se spargă oricând şi să moară. Ea este precum un bebeluși, fără emoții și fără lovituri puternice.

Ea îi are alături pe părinții ei, sora mai mare Kara, prietena ei cea mai bună Lissa și iubitul ei Josh. Caliopiei îi plăcea să petreacă timpul cu Lissa și Josh, să meargă la petreceri sau să stea în casă și să citească.

Razele puternice ale soarelui îi luminează fața fetei ce se odihnea în patul ei pufos făcând-o să-și deschidă ochii mari. Se ridică ușor, dar cu o oarecare reținere din pat îndreptându-se spre baia nu foarte mare aflată lângă camera sa pentru a-şi face igiena zilnică.

După ce îşi termină igiena, se îmbracă și porneşte alături de tatăl său cu maşina spre liceu. Drumul către liceu era unul plin cu discursuri despre cum trebuie să aibă grijă de ea şi să nu se enerveze, întristeze şi alte lucruri legate despre sănătatea sa.

- Caliopia, am ajuns. Îi comunică tatăl său oprind maşina şi zâmbindu-i.

- Tatăă, şti că urăsc să-mi spui aşa! Se plânge, ea făcând o faţă de căţeluş.

Într-un final, îşi ia rămas-bun de la tatăl său şi părăseşte maşina păşind încrezătoare spre incinta liceului. Intrată în liceu, se întâlneşte cu Lissa şi Josh.

- Bună prieteni, salută fluturându-şi mâna de colo-ncolo.

- Bună Caliopia, spune Josh zâmbindu-i.

- Josh, şti foarte bine că urăşte să îi spui aşa. Îi spune Lissa uşor încruntată.

- Aşa este, confirmă Caliopia.

- Bună Callie, spune prietena sa îmbrăţişând-o.

Cei trei prietenii se îndreaptă spre clasă în care îşi vor petrece cele şase ore astăzi. Uneori, orele sunt obositoare pentru adolescenta firavă, Caliopia. Din cauza problemei de sănătate a Caliopiei, profesorii sunt mereu panicaţi şi asta o face pe ea să se simtă oribil.

***

- Mamăă, ţi-am spus că mă simt bine! Se plânge mamei sale care întotdeauna când ajunge acasa, o ia la întrebări dacă nu a durut-o capul sau dacă nu s-a simţit rău.

- Bine scumpo. Trebuie să mergem la doctor peste o oră, o anunţă mama acesteia.

- De ce? Mă simt bine.

- Caliopia!

- Uff, nu îmi mai spune aşa! Îi răspunde cu o voce puţin mai ridicată ca înainte.

Caliopia se retrage în camera ei unde îşi ia cartea şi începe să citească. De mică, niciodată nu îi plăcea ca cineva să îi spună Caliopia, iar de aceea ea se prezenta mereu Callie Thomson. După o jumătate de oră, pune cartea la locul ei şi începe să se îmbrace pentru a merge la control cu mama sa.

Coboară jos, o ia pe mama şi se urcă în maşină îndreptându-se spre spital. După 20 de minute de mers, ajung în faţa spitalului. Se dau jos din maşină si intră in spital. Urcă la etaj şi caută cu privirea salonul nr. 101. Bate la uşa, iar din partea cealalta se aude un scurt "Intră".

- Bună ziua domn' doctor, salută politicos Caliopia şi ia loc pe patul pe care s-a mai aşezat de multe ori.

- Buna Caliopia. Ce mai faci? Cum te simţi? O întreabă doctorul cu un zâmbet larg pe faţă. Era un doctor foarte bun. Avea în jur de 48 de ani, vorbea frumos şi zâmbea tot timpul când o vedea pe Caliopia.

- Mă simt... ciudat, e normal?

- Haide să îţi fac o tomografie, urmează-mă. Spune doctorul ridicându-se de la birou.

După terminarea tomografiei, intră din nou în biroul doctorului şi aşteaptă rezultatul, iar după 5 minute, o asistentă in vârstă de 25 de ani işi face apariţia cu rezultatul mult aşteptat. Doctorul se uită la el şi se încruntă din când în când.

- Da, nu arată prea bine, confirmă doctorul dându-şi jos ochelarii.

- Ce s-a întâmplat domnule doctor? Spune mama Caliopiei speriată uitându-se ba la doctor, ba la Caliopia care stătea pe pat cu ochii înlăcrimaţii.

- S-a mărit.

- Adică o să mor? Întreabă Caliopia plângând in hohote, lacrimile curgând pe faţa ei ca o cascadă.

- Caliopia..

- Raspundeţi la întrebare! Strigă Caliopia ridicându-se în picioare. Văzând că nu primeşte nici un răspuns, Caliopia fuge din biroul doctorului.

Fugea pe străzile oraşului plângând. Gândul că s-ar putea stinge din viaţă în orice moment, o distrugea pe micuţa Caliopia. Fugea într-una. De ce? Credea că o v-a ajuta. Că o v-a ajuta să uite de coşmarul pe care îl trăieşte de când a aflat că este bolnavă, că poate să moară în orice clipă.

Într-o secundă, Caliopia se prăbuşeşte pe jos lovindu-se de ceva puternic. Îşi ridică uşor capul şi întâlneşte un înger. Un înger cu părul brunet, cu ochii căprui ca două diamante ce emană bunătate, fericire şi iubire. După ce Caliopia se trezeşte din tranşa în care se aflase, o mână se întinde spre ea, iar un zâmbet atât de pur şi inocent i se arătase.

- Îmi pare rău, se auzi vocea băiatului. Avea o voce atât de caldă.

- Nu, eu te-am lovit. Scuze, îi răspunde Caliopia băiatului ce se afla acum în faţa ei.

- Ne mai vedem, spune băiatul după care pleacă.

Caliopia se îndreaptă spre casă gândindu-se la acel băiat. La părul lui, la acei ochii strălucitori şi la zâmbetul lui. Gata Callie, trebuie să-ţi revii! Işi spuse în gând. Ajunsă acasă, merge în camera ei şi se întinde în pat ajungând repede în cel mai frumos loc, în lumea viselor. Acolo unde nimeni şi nimic nu-i poate interzice să viseze că îşi v-a reveni şi v-a fi din nou o fată normală.

Acolo se simţea cel mai bine. Chiar dacă în viaţa reală îi are aproape pe parinţii ei, sora sa şi prietenii ei, în lumea viselor se simţea mereu protejată şi ştia că acolo nu o doare nimic şi nici nu v-a muri cu dureri nesuportabile.

Ce pradă uşoară este omul atunci când singurătatea sau chiar problemele de sănătate îl copleşeşte. Fiecare secundă şi minut din viaţa unui om este specială. Trebuie să treci peste toate problemele cu capul sus, iar atunci când, cazi, să te ridici ca un învingător.

Dragoste şi suferinţăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum