Dragoste şi suferinţă

Capitolul 5

<Perspectiva Caliopiei>

- Callie? Șoptește Lissa

- B-bună Lissa, îi răspund bâlbâindu-ma.

Stătea în fața ușii fără să se miște, Eddie stătea întins în pat și se uita la Lissa cu ochii mari, iar eu.. eu nu știam ce să spun sau să fac.

- Voi doi.. eu.. Josh..

Se bâlbâia și nu-și putea termina propoziția. O înțelegeam, poate și eu reacționăm la fel dacă îmi vedeam prietena la un pas să se sărute cu un băiat, când are iubit. Mă simțeam prost și mă consideram cea mai rea prietenă.

- Lissa, intră și închide ușa. Îi spune Eddie parcă rugând-o din priviri.

Lissa înaintează cu o oarecare reținere și se oprește în fața patului. În frunte i se formează o cută ușoară, iar mâinile îi cădeau pe lângă corpul mic.

- Știu că ești surprinsă, dar nu e ceea ce pare. Mi-am făcut curaj să spun.

- Callie, liniștește-te.

- Știu că sunt o prietenă groaznică și că te-am surprins, dar între mine și Eddie nu se întâmplă nimic.

- Gata măi! Strigă Lissa.

- Dar..

- Nici un dar! Nu sunt supărată pe tine, mă întrerupe aceasta.

Se îndreaptă către mine și mă cuprinde într-o îmbrățișare strânsă. Era atât de plăcut să ști că o persoană te iubește și ține la tine așa cum ești.

Pentru mine, prietenii adevărați sunt cei care îți cunosc slabiciunile, dar îți arată mereu punctele forte. Sunt aceia care îți ascultă problemele și încearcă să găsească soluții pentru a le rezolva împreună cu tine.

Stăteam împreună cu cei doi prietenii ai mei și povesteam despre tot felul de chestii până când vizita s-a terminat, iar noi trebuia să plecăm.

- Ai grijă de tine, îi spun lui Eddie sărutându-l pe obraz.

- Bine. Lissa, ai grijă te rog de Callie. Îi spune Eddie.

După ce ne luăm la revedere de la Eddie, părăsim salonul și ieșim din spital. Ne îndreptăm amândouă spre casă, fără să spunem nimic. Am rugat-o pe Lissa să doarmă la mine, iar ea acceptase.

***

Mă aflam acum întinsă în patul meu alături de Lissa. Stăteam și fixam tavanul cu privirea, încercând să-mi dau seama cât v-oi mai trăi. Cât o să mă mai pot bucura de viață și de ce mereu am dureri de cap puternice? Nu aveam nici un răspuns.

- Callie?

- Hm? Șoptesc încet.

- Ce este cu tine si Josh? Mă întreabă prietena mea.

- Nu aș putea să-ți răspund la intrebare, pentru că nici eu nu știu ce simt. Noapte bună.

Mă întorc cu spatele la ea și încerc să adorm. În cele din urma, somnul puse stăpânire pe mine, adormind imediat.

Dimineața următoare mă trezesc din cauza alarmei. Mă ridic din pat, îmi fac igiena și mă îmbrac cu o pereche de jeanși albaștri și un tricou alb mai scurt, iar în picioare conversi mei albi.

***

- Lissa, mișcate, o să întârziem! Strig, ea aflandu-se în spatele meu.

Într-un final ajungem la liceu. Ne luăm caietele și intrăm în clasă. Aveam mate, cea mai plictisitoare oră din punctul meu de vedere. Aveam un profesor de 61 de ani care mereu avea chef de glume. Uneori era chiar de treabă și nu face diferență între elevi, ceea ce îmi place.

- Bună ziua! Salută profesorul aruncând catalogul pe bucata mică de lemn, catedra.

Orele în care am stat la liceu au trecut repede, iar eu acum mă aflam pe stradă alături de Lissa. Lissa îmi este cea mai bună prietenă de mult timp, îmi este ca o soră. Mereu a fost lângă mine și mă ajuta cu sfaturi când aveam vreo problemă.

- Callie, s-a întâmplat ceva? Mă întreabă prietena mea scoțându-mă din gândurile mele.

- Sunt bine! Îi răspund.

- Nu, nu ești..

Se pare că ea chiar este singura persoană care mă cunoaște cu adevărat, pentru că doar o prietenă bună vede când ești supărată sau veselă.

- Vi la mine? O întreb schimbând subiectul.

- Sigur, dragă.

După 10 minute de mers pe străzi ps jos, ajungem în fața casei mele. Intrăm și ne îndreptăm spre bucătărie din cauza mirosului plăcut care ne înconjoară.

Terminăm de mâncat și intrăm în camera mea. Ne întindem în pat, iar întrebările mele retorice apar din nou în mintea mea.
Mereu mă gândeam la el, la îngerul meu. Niciodată nu m-am atașat atât de repede de cineva, dar cu el a fost altfel.

Simțeam cum inima îmi bate exagerat de tare când este în preajma mea, mâinile îmi transpiră, iar în stomacul meu se desfășoară un adevărat război din cauza fluturașilor.

Brusc, îmi aduc aminte de băiatul ce se află în spital. Mă ridic ca un uragan din pat încep să mă îmbrac. Lissa se uită la mine și era uimită de rapiditatea mea.

- Unde mergi? Mă întreabă într-un final.

- La spital, îi răspund luând telefonul de pe noptiera.

- Vin cu tine. Se ridică din pat și își încălța teniși negri.

Ieșim din casă în grabă și luăm un taxiu. Îi indicăm locul si doar așteptăm să ajungem.

Eram emoționată. Buzele îmi tremurau, picioarele la fel, iar palmele îmi erau transpirate. Nu știam motivul sigur pentru care aveam această stare.

A doua oară pe ziua de astăzi sunt scoasă din visele mele, dar acum nu de Lissa, ci de taximetristul ce ne-a anunțat că am ajuns.

Plătesc și îi zâmbesc frumos domnului în vârstă ce ne-a adus și ies din mașină urmată de Lissa. Întru în spital și caut cu privirea salon în care se află Eddie.

Inima îmi bătea din ce în ce mai tare când numărul salonului în care se află brunetul intră în raza mea vizuală. Deschid ușa stângaci și văd un Eddie zâmbăreț.

- Bună Eddie, spun fluturându-mi mâna.

- Bună fetelor.

Mă simțeam ca la un interogatoriu cu părinții mei când brunetul a început cu întrebări de genul: "Cum ești? Te simți bine? Nu s-au legat nimeni de tine? Nu te doare nimic?"

Am răspuns robotic la toate întrebările lui și un zâmbet mi-a apărut în colțul gurii când am observat că îi pasă de mine.

***

Mă aflam în fața casei mele alături de Lissa care se uita ciudat la mine pe tot drumul.

- Îl placi? Mă întreabă după un oftat lung.

- Poftim? Pentru prima dată chiar nu știam ce să răspund la întrebarea adresată de prietena mea.

- Îl placi? Mă mai întreabă încă o dată.

- Puțin, îi răspund oftând.

- Cât de puțin? Îmi pune a doua întrebare ciudata.

- Puțin, dar în fiecare secundă, acest "puțin" se mărește. Îi mărturisesc în cele din urmă.