Dragoste şi suferinţă

Capitolul 9

- Te iubesc, Eddie. Îi zic, iar o lacrimă îşi face apariţia pe faţa mea palidă.

Treceau secundele, minutele şi chiar şi orele, iar eu tot nu mă trezeam. Îmi era dor să pot sta cu parinţii mei, să merg la petreceri cu Lissa şi să îmi trăiesc viaţa. Singurul lucru care îl fac mereu, este să îmi privesc parinţii şi prietenii sau să încerc să le comunic, dar degeaba.

Eddie îşi petrecea majoritatea timpului alături de mine. Nu mai era băiatul acela pe care eu l-am cunoscut. Nu mai avea grijă de el, era atât de diferit. Faţa îi era acum palidă, lacrimile îi erau uscate pe obraji, ochii lui căprui nu mai străluceau ca două diamante si acum erau roşii. Parul lui negru şi răvăşit este lung, iar zămbetul care întotdeauna te entuziasma a dispărut.

- Iar ai dormit la spital? Se auzi vocea Lissei.

- Da! Îi răspunde el.

- Mergi acasă, fă un duş şi mănâncă ceva. Stau eu cu Callie până te întorci tu.

- Dar..

- La naiba, Eddie! Îl întrerupe Lissa. Fă asta pentru Callie! Continuă ea oftând.

- Bine, îi răspunde Eddie deranjat.

Lissa avea perfectă dreptate, Eddie se schimbase atât de mult şi doar din cauza mea se întâmplase asta. Din cauza mea el nu mai avea grijă de el. Pur şi simplu se distrugea singur. Nu îmi place să-l văd cum suferă şi am încercat de nenumărate ori să vorbesc cu el, să îl conving să mănânce şi să-şi continue viaţa. Mama mea şi Lissa îi spunea lui Eddie de mult ori să meargă mai departe şi să mă lase, pentru că nu se ştie dacă îmi mai revin, dar el de fiecare dată striga şi spunea: "Callie are nevoie de mine. Are nevoie de sprijinul şi ajutorul meu."

În acest moment, Lissa stătea pe scaunul din dreapta mea şi îmi aranja părul, care acum nu mai strălucea. Îmi era greu să-i privesc pe toţi cei dragi mie cum suferă şi aş face orice să nu-i mai supun la atâta tristeţe, dar nu am ce să fac şi cum.

- Callie, mi-e atât de dor de tine. Îmi spune Lissa cu ochii înlăcrimaţi. Eddie suferă enorm, la fel ca noi. Ştiu că eşti alături de noi Callie şi ştiu că aici şi în acest moment, eşti lângă mine, in acest salon. Te simt, Callie.

- Da Liss, sunt aici! Spun plângând în hohote.

Mă apropii de ea şi mă pun pe vine în faţa ei. Îmi ridic încet mâna care îmi tremura şi o ating uşor cu ajutorul degetelor pe faţă. Credeam că v-a simţi ceva, dar nu. Trecuse deja 4 ore de când Eddie a plecat şi nu a mai venit. Oare şi-a dat seama că nu merit să stea cu mine aşa mult? Dacă a păţit ceva?

Ies din salon, lăsând-o pe Lissa singură. Mă îndrept cu paşi mari spre capătul holului pentru a coborâ cu liftul. Intru în lift si apăs pe butonul care indica partierul spitalului. Ajunsă jos, mă dau repede jos din lift şi fug către ieşire. Când picioarele mele fac contact cu asfaltul cald, pentru că afară este vară, corpul mi se cutremură de plăcere. Mi-a fost dor să umblu şi să mă plimb pe străzile aglomerate ale oraşului Portland.

Eram acum pe drumul către casa lui Eddie, care era destul de departe de spitalul în care mă aflu eu, dar nu era nici o scuză, pentru că era plecat de 4 ore. Afara era foarte cald, având în vedere că este vară. Razele soarelui îmi încălzea trupul firav, iar transpiraţia îşi făcu repede apariţia. Ajunsă în faţa casei lui Eddie, mă îndrept încet către uşa masivă din fier, o deschid şi mă strecor înăuntru. Urc repede scările înalte şi mă opresc în faţa primei uşi care intră în raza mea vizuală. Sperând că în spatele uşii îl voi găsi pe îngerul meu, apăs cu ajutorul degetelor lungi pe clanţă şi rămân plăcut surprinsă de ceea ce văd. Un Eddie ce doarme ca un copil mic. Mă apropii de el şi îi las un sărut cast pe frunte, apoi ies din cameră. Cobor în grabă scăriile şi ies din casă. Trebuie să ajung repede la spital.

***

Inima îmi bătea puternic şi pulsul îmi era accelerat din cauza faptului că am fugit până la spital. Deschid uşa salonului în care şi acum se află corpul meu şi o observ pe Lissa stând pe scaun şi tinându-ma de mână. Mă pun pe scaunul de lângă ea şi o privesc. Avea o faţă fină, cu ochii mari în lacrimi de un căprui strălucitor şi părul lung lăsat pe spate.

- Callie, îmi şopteşte numele. Trebuie să-ţi spun ceva important.

Vedeam pe faţa ei tristă dezamăgire. Dar de ce? Eu am dezamăgit-o?

- Este vorba despre Josh. Ieri l-am văzut în oraş, făcea cumpărături pentru că merge la mare, dar nu era singur. Se opri o clipă şi oftă. Se ţinea de mână cu o fată şi râdeau. M-am simţit atât de prost încât am urlat în magazin că este un prost şi că nu a venit niciodată să te vadă la spital.

Lacrimile îmi curgeau şiroaie pe faţă şi nu ştiam dacă plângeam din cauza geloziei pentru că Josh tocmai m-a înlocuit sau pentru că nu a trecut să mă vadă măcar o dată. Putea fi ultima dată când ne mai vedem.

Lissa se ridică uşor de pe scaun, prima dată dezechilibrându-se, dar revenindu-şi repede, se apleacă către corpul meu şi îmi lasă un sărut scurt pe obraz, dar era plin de dragoste. Simt asta.

Bună prieteni. Voiam să vă mulțumesc pentru toate vizualizările, comentariile și voturile. Sper să vă placă cartea și să-mi scuzați eventualele greșeli. Pupici <3